Featured Review

Tinerețe fără bătrânețe…

Hai să vă spun o poveste. O poveste pentru copiii mari, așa ca noi. E duminică, urât, și plouă, dar măcar nu sunt grade cu minus și mi s-a dezghețat portiera la mașină — aleluia (vreo 3 zile am intrat ca un infractor, pe partea dreaptă, că, nu știu de ce, numai cele de pe stânga nu au vrut să se deschidă, cu tot cu spray) Nu asta-i povestea, mă deviasem, uitându-mă pe geam la ziua plumburie…

ten perfect

”Tinerețe fără bătrânețe” …se poate, că de asta mă ocup eu. Dar de ”viață fără de moarte”, discutați cu Cel de Sus. Se pare că duminica asta sunt inspirată de povești, dar știți voi că și poveștile au un sâmbure de adevăr?

Poate că ați auzit de vârsta biologică vs. vârsta cronologică. Vârsta cronologică e numărul de ani împliniți, iar vârsta biologică este statusul organismului în fața degenerării celulare, vârstă care poate fi mai înaintată sau mai mică decât vârsta cronologică. De exemplu, eu am 30 de ani, dar la un test făcut de amuzament pe internet mi-a ieșit că vârsta biologică a corpului meu este de 13 anișori. Adică foarte tânără! Lăsând joaca la o parte, vârsta biologică este măsurabilă cu biomarkeri de îmbătrânire, cu tehnologie specială. Aceștia anticipează care va fi capacitatea funcțională la vârstă mai înaintată decât cea cronologică. Asta este o veste bună, deoarece dacă vârsta cronologică nu este reversibilă, vârsta biologică poate fi. Cum? Printr-un întreg arsenal ce compune stilul de viață. Începând de la alimentație corectă, la mișcare, până la viață socială, emoțională și altele. Putem să ne aflăm ritmul de îmbătrânire și să facem ceva în privința asta. Că decât bătrâni și zbârciți, mai bine bătrâni și radioși, nu-i așa???

În terapia nutrițională anti-age, primul lucru important este să aduci individul la un status sănătos. Adică dietoterapia și stilul de viață, alături de tratamentele medicale sunt obligatorii, pentru a restabili starea de sănătate a individului. Altfel nu putem vorbi de terapie antiîmbătrânire, când problemele de sănătate sunt izvor de radicali liberi. Avem nevoie de acele alimente și acel stil de viață care să combată stresul oxidativ. Nu mă pot abține să nu vă arăt adicția mea din ultima perioadă, în materie de băuturi antioxidante&antiinflamatoare. Este vorba de sucul de germeni de grâu ecologic, pe care l-am descoperit în cadrul curei de detox, și de care suntem extrem de încântate și eu, și mama mea. Acum îl consumăm așa, solitar, aș bea jumătate de sticlă odată, dar doza recomandată e de maxim 200 ml o dată… spirulina au ba, ceva din compoziție ne face să ne simțim foarte bine. Până la urmă, germenii păstrează toată efervescența vieții plantei!

retorna 7

Apoi avem nevoie de îngrijire cosmetică de calitate. Cu toate că merg la salon, la Ada sau la Dia, unde se folosesc produse foarte bune și fetele însele știu mai bine decât mine unele lucruri, am nevoie de îngrijire ca la carte și acasă. Cu toate că sunt o beauty-curioasă, mi-am restrâns curiozitățile în materie de creme, pentru că este vorba de pielea mea. Produsul meu cosmetic preferat din această perioadă este din categoria dermatocosmeticelor și este Retorna antiedad, de care v-am mai povestit aici. Nu v-am povestit însă cu ce se deosebește crema de altele.

Eficienta se datoreaza însusirilor dovedite ale extractelor de Mimosa Tenuiflora și Aloe Vera, ale proteinelor hidrolizate de soia și de grâu, ale vitaminei E si D- Phantenolului, dar mai ales proprietatilor exceptionale ale unor ingrediente speciale precum: extractul de Glycyrhiza Glabra, sarea de sodiu a Acidului Hialuronic, Alantoina si fermentul de Pseudoalteromonas. Pseudoalteromonas este un exopolimer glicoproteic secretat de microorganismul Pseudoalteromonas Antarctica, descoperit în 1988 de către cercetătorii spanioli în nămolurile din Insula King George, Antarctica.  Acesta conține trei reziduri de aminoacizi: glicină, lizină și histidină, ce regenerează și îmbunătățește și menține hidratarea pielii, reținând apa, vindecă răni și crește producția de colagen și elastină. Deci este calmantă și puternic regeneratoare. Stai.. have you said colagen și elastină?? Producție endogenă? Păi de asta avem nevoie! Dacă nu știți ce să primiți/faceți cadou pe 14 februarie, 1 Martie, 8 Martie, v-o recomand cu încredere.

retorna

Pentru că îmi place să rotesc cremele, să nu se obișnuiască tenul cu formula, în afară de Renu 28 (un gel senzațional și el, în felul său, cu molecule de semnalizare redox – îl găsiți aici), am hotărât să folosesc și eu Eucerin Volume Filler – crema de zi și de noapte, mai riguros. Am avut o experiență grozavă cu gama Dermatoclean a brand-ului, pe care am terminat-o nu demult (mai am doar demachiant bifazic pentru ochi) și m-am încumetat și la antiage. Într-adevăr, oferă o senzație de ”umplere” a ridurilor și tenul arată tare bine, atât seara, după crema de zi, cât și ziua. Cele care nu ați participat la concursul de mai demult, să știți că aveți ce regreta.

Cam atât acum, despre tinerețea fără bătrânețe, dar reluăm subiectul, știți bine… again&again….
eucerin volume filler

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (4)

  • Sa stii ca si eu sunt profund impresionata de Volume filler de la Eucerin, de-abia astept sa golesc recipientele si sa povestesc mai multe despre ele pe blog. Nu stiu ce sa zic de riduri, insa la capitolul hidratare s-ar putea sa fie cea mai buna crema pe care am folosit-o pana acum (pentru tipul meu de ten, fireste).

  • Ioana, da, cand nu te astepti. Degeaba, dermatocosmeticele rule. Sunt curioasa cum ti-e R3 factor

  • Oare acesta crema de la Eucerin o fi buna pentru o fata tanara de 23 de ani cu un ten sensibil ? 😀

  • Paula Maria, nu. Tu cauta ten sensibil +20 🙂 Nu as recomanda anti age sub 27. Si noi le folosim rotite, uneori doar hidratante, alteori astea cu efect de lifting ca retorna sau renu alteori cele cu efect de filling… ca deh.