Review

Tatuaj sprâncene reloaded, cu Valentina Suciu, regina sprâncenelor :)

Tatuajul temporar al sprâncenelor, buzelor, linia de tuș nu mai sunt o noutate în cosmetică, dar se numesc mai fancy: machiaj semipermanent. Adică poți să ai buzele conturate și pigmentate discret, linia tușului mereu trasată și sprâncenele perfecte o buuuună bucată de vreme – vreun an, depinde de fiecare piele. Știți încă de acum câțiva ani că eu am optat pentru tatuajul sprâncenelor (sau machiajul semipermanent al sprâncenelor, nah!) la Valentina Suciu, cunoscuta ca ”regina sprâncenelor” încă de când doar pensa (incredibil, de altfel).  Nu vă mai expun istoricul, că îl găsiți pe tot, aici, pe blog:

Doar pentru cele noi venite, ca un rezumat, eu aveam așa sprâncene rare și neregulate, și smulse ”în tinereți” necorespunzător, astfel încât era aproape imposibil să aibă o formă decentă doar din păr. Nu, mulțam, încă n-aș fi confortabilă cu ideea de implant de păr în sprâncene, brrrr… dar cine știe ce mai aduce viitorul??? Așa că am ales să mi le deseneze fir cu fir. La vremea aceea, era the latest technique. Dar să va actualizez. Pentru persoanele ca mine, acum folosește tehnica ”pudrată”, pentru că pare mai naturală. Pentru cele cu sprancene dese, are altă abordare – vă rog să vă lăsați pe mâna ei și să nu mă intrebați pe mine, că nu eu sunt regina sprâncenelor și doctor ing chimist 🙂

O altă chestiuță faină e că și-a schimbat anestezicele topice și nu mai simți deloc când lucrează. Eu nu sunt așa sensibilă, dar dacă vă preocupa faptul că se simte când ”pirogravează” cu acul, acum nu se mai simte deloc. Sunt anestezice-cremă mai concentrate puțin, mai bune.

Legat de conturarea sprâncenelor – apreciez fetele care știu să își contureze sprâncenele și chiar stau să facă asta zilnic – însă eu n-am nici răbdare, nici talent la pigălit cu fard sprâncenele, așa că tatuajul sau machiajul semipermanent al sprâncenelor mi se pare, în continuare, cea mai bună investiție – sprâncene perfecte tot timpul.

Valentina, regina sprancenelor, o frumoasa pe interior și exterior, un om minunat, modest și talentat. We love you! Find her HERE

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)