Featured Nails

Nails: butterflies all around

unghii strasuri (1)Știți că perioada sesiunii, pentru unghiile mele, este un adevărat dezmăț. Că, deh, așa mă relaxez eu. știți de aici. De data asta am schimbat fecvența schimbării lacului de unghii cu unghii nițel mai complexe (poate nu și pentru cele care se pricep bine la nail art și pentru care ce fac eu e glumă de copii) pentru mine, care în general prefer unghii uni, că n-am vreme de pigăleală, dar mi-ar plăcea să am. Ador în continuare strasurile de unghii, și, pentru prima dată, mi-am pus nails sticker pe unghii.

unghii strasuri (7)unghii strasuri (6)

La treaba asta m-a ajutat Cleo, (de la care am și primit fluturașii, pentru că eu nu găsesc niciodată sicker-e de unghii – voi?), că eu nu mă pricep deloc să le lipesc. Cu ocazia asta, am constatat că e chiar ușor: le dezlipești de pe cartonaș, le fixezi pe unghii și le uiformizezi cât poți de bine (la mine se vede că am fost cam stângace), după care îndoi excesul în interiorul unghiei, și pilești ușor, până când acest exces cade. Apoi am dat cu un top coat și voila, m-a ținut cam 2-3 zile această manichiură. Îmi doresc niște sticker-e animal print, dacă vedeți pe undeva, let me know.

unghii strasuri (2) unghii strasuri (3) unghii strasuri (5) unghii strasuri (4)

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (12)

  • Pentru stickerele animal print, incearca la Sephora, ar trebui sa aiba. Sunt foarte frumoase unghiile tale, imi plac mult! Cele cu fluturasi aduc a primavara 🙂

  • Ce dragut! Te inteleg perfect,in sesiune dichiseala unghiilor e cel mai bun anti-stress :)) Cele cu fluturasi sunt superbe,merg mai ales in sezonul cald 😉

  • Uitasem…in sephora chiar am vazut eu,nu recent dar erau,posibil sa mai fie…try:D

  • frumoase unghii,colorate si vesele!eu exersez cu lacul graffitipeste diverse culori,mi se pare mai complicatel cu astfel deaplicatii,dar sunt frumoase!

  • Ce sticker-e drăgălaşe ! Unde se găsesc ?

  • Raluca, nu stiu, Cleo le-a luat de undeva de pe piezisa cred

  • asteri, eu de graffiti sunt saturala, dar da, pot iesi chestii faine!

  • ale am vazut si eu in sephora, dar sunt extrem de scumpe avand in vedere ca te tine manichiura cam 3 zile. numa daca nu le bagi in gel

  • Alina, fix la asta ma gandeam si eu, dar am zis sa nu pomenesc de primavara, pana nu trece valentine’s macar 😛

  • Super dragute….mai ales prima culoare..turcoaz?!?1oricum sunt frumoase frumoase….dar fluturasii cred ca anunta venirea primaverii;)dar manichiura ombre ai incercat-o?e greu?ca din ce vezi pe net pare foarte usor

  • Chiar că aduc a primăvară…mie-mi plac tare mult manichiurile tale cu ştrasuri. Mie-mi cad un-doi, de aceea nu prea încerc…

  • E tare dragut modelul cu fluturi. Arata bine pe alb, cred ca imi surade ideea de fluturi pe un galbui deschis pentru fluturi, sau un portocaliu dragut, nu foarte tipator dar nici prea pal. Imi plac mult unghiutele cu strasuri, eu, in schimb, nu imi prea fac desi parca ma tot bate gandul de ceva timp.