Ştiţi că mă preocupă subiectul bumpits de ceva vreme şi cum să îmi fac părul fără să-l tapez… ei bine, fără tapaj nu reuşesc să folosesc bumpits astea… :-s Fiindcă nu ai cum să îl acoperi de tot fără să se vadă zimţişorii aceia, deşi în multe tutoriale video pare că fetele reuşesc, din păcate – în acest caz – pe blond se vede orice, adică zimţişorii, pe brunet nu prea se văd, camuflează bine. Eu una nu cred că bumpits pot să îţi stea bine o zi sau seară întreagă fără să se ivească de sub păr, dacă nu-l tapezi. După ce m-au chinuit talentele în câteva seri, am descoperit că rolul lor e să îţi menţină pur şi simplu tapajul, adică să îl facă mai durabil.
Ţin să îi mulţumesc unei cititoare drăguţe de tot, care mi-a trimis un mail care m-a pus pe roate. Vi-l arăt şi vouă:
Salut Sigina!
De ceva vreme am inceput sa iti urmaresc blogul si il gasesc foarte interesant si util. Iti apreciez din plin munca si creativitatea si sunt sigura ca acelasi lucru ar spune multe alte persoane.
De data asta iti scriu un mail legat de noua freza si bumpits fail. Am ales sa scriu un mail pentru ca e ceva mai detaliat si mai personal si include un continut mai mare. Eu nu am nici camera video, nici idei cum sa editez un video, nici timp, nici rabdare. Iti pot spune doar ca un tapaj clasa I nu mai necesita bumpits. Insa daca tu vrei, iti pot da indicatii cum sa faci un tutorial pe tema asta, bazat pe experienta mea in tapat parul – cam la fel de lunga ca si decolorarile tale. In primul rand, cheia unui tapat cat mai uniform si “pufos” este sa nu folosesti pieptenele clasic, des; ci o perie de aceea circulara, nu foarte deasa, nici foarte rara. Ai sa vezi ca atunci cand parul este bine descurcat, daca lasi capul in jos, parul din zona crestetului se tapeaza extraordinar de frumos si uniform, fara zone mai dense. Dupa ce ai trecut de faza asta, este de ajuns sa plasezi un singur bumpit undeva la limita posterioara a calotei.
Mie cel mai mult imi place prins apoi cu ajutorul suvitelor laterale. Iti iese un beehive gen Amy Winehouse, insa fara exagerarea ei. Iti poti lasa bretonul liber, apoi poti ondula putin capetele libere si ai cea mai frumoasa frizura babydoll.
Ideea e ca bumpits nu trebuie folosite toate odata. Ai vazut ca in pachet sunt pe marimi – e in functie de cat de inalta iti doresti sa fie frizura ta. Eu personal recomand tuturor sa le poarte la evenimente pentru ca dau un look destul de dramatic, insa au avantajul ca mentin coafura perfecta pe tot parcursul zilei (serii).
Sper sa-ti fie util ce ti-am scris eu aici si sa reusesti printr-un tutorial sa ajuti si alte fete mai putin indemanatice decat tine intr-ale frumusetii.
Toate cele bune! O seara faina!
Cristina Sbirnea
Da, Cristina, mulţumesc, mi-a fost util, era cât pe ce să las bumpits baltă 😛
Ce-am meşterit eu:
Într-adevăr când mai încercam tapaje foloseam şi eu peria rotundă, pe cea mai mică pe care o am în casă, mi se pare că e mai eficientă decât pieptenele de tapat clasic.
Cum mi-am realizat tapajul:
1. am luat o parte din părul din vârful capului, l-am dat cu fixativ a rădăcină, am lăsat să se usuce un pic şi apoi am tapat cu peria rotundă bine.
2. acelaşi lucru am făcut cu următoarele trei secţiuni din creştetu capului şi cu două suviţe mari aterale, tot din calotă.
3. am lăsat aşa părul să se usuce de tot fixativul apoi am plasat “un bumpit” din acela mediu sub prima secţiune tapată. Se poate fixa şi sub a doua, depinde cât păr iei.
4. am acoperit cu părul tapat “bumpit-ul” 🙂 şi de data asta nu s-au mai văzut zimţii prin păr.
Arată destul de natural, din păcate lumina era cam puţină şi pozele făcute cu ipodul 🙂
Noul meu fixativ Kallos de 750 ml! 😀 E huuuge!
Apoi am prins cu o clemuţă şi m-am iţit în oglindă să văd ce-a ieşit. Pozele sunt făcute noaptea pe la 12, aşa că… 🙂
Am folosit şi “bumpit-ul” mic, pentru breton. La fel am procedat şi cu bretonul: l-am fixat la rădăcină apoi l-am tapat bine. Am pus piesa cea mai micuţă sub tapaj şi am acoperit-o, apoi am netezit firele.
Cred că, până la urmă, numai cu tapaj poţi face părul aşa, orice ai pune dedesubt. Aş vrea eu să stea şi fără, dar deocamdată cred că durabilitatea îi este asigurată de bumpits. 🙂 Mai exersez, vreau un tapaj serios, dacă reuşesc să fac unul gen Amy sunt tare, dacă nu ce puţin freza lui Brigitte Bardot mi-o doresc enorm 😛
Comments (15)
Siginutza, eu vreau un tutorial pentru cu nu ma pricep deloc la tapatul asta…sunt anti talent!:)) Pretty please!:*
Anda, ok, o sa fac un video 😛 ;))
ah ce ma bucur ca ti-a iesit ‘miscarea’ cu bumpits:D imi place super mult cum arataaaa! din pacate, mi se pare ca nu-mi iese niciodata cum trebuie tapajul.. dar acum ca am terminat cu facultatea am timp sa ma ocup cum trebuie de micile mele pasiuni si bumpits-urile sunt primele pe lista
Andra, o sa fac un video cand am un pic de timp. sper sa ma perfectionez si eu 😛
abia astept:D si btw, super tare ideea cu fixativul urias. sa ai o zi frumoasa:)
eu acum aud de bumpits astea.. sunt in urma rau de tot!! :)) sa ne faci un video! 😀
Da…sunt de acord…vreau si eu! Sunt praf, praf, praf :)))
Koko, o sa am emotii cand o sa-l fac stiind ca ma urmariti cu asa interes :))
pisi sa stii ca ti-a iesit bine de tot, nu iti trebuie muuult mai tapat, iti sta de minune asa. Vreau si eu ;)) unde gasesc minunile astea cu zimti? :*
Hei, ma bucur ca ai incercat. Ti-a iesit super!
Eu chiar azi mi-am tapat bretonul si mi-am prins tot parul intr-un mod ingenios… ca sa-l ascund sub palarie. Mi-era greu sa il indrept si, in definitiv, merita si el o pauza. Mi-a iesit un look boho foarte dragut, poate chiar mai dragut decat clasicul bob pe care il port in fiecare zi.
Poate am sa postez si eu pe blog cateva poze si tips&tricks cu bumpits astia. Vad ca lumea e innebunita dupa ei 🙂
Pana atunci, multi pupici si spor in tot ceea ce faci!
P.S. Ai incercat Syoss Max Hold Spray? La mine un tapaj rezista o zi intreaga fara probleme.
Cristina hm, nu am incercat ca acum mi-am luat ditamai Kallos-ul. O sa il iau. E la hipermarket nu? :*
Il gasesti cam peste tot. Vezi ca am scris un review (singurul de altfel) la mine pe blog. Kiss :*
Cristina scumpa m-as uita la tine pe blog, dar nu lasi url-ul aici. pune-ti url catre el. 🙂
http://diva-glamshop.blogspot.com/
Cristina, cand imi lasi comentariuai un spatiu in care iti poti pune url.campul nu e obligatoriu, numai cel de mail 🙂 pune de acuma acolo url-ul tau 🙂