Primăvara au răsărit și noi produse la Douglas, preferatul meu în materie de parfumuri și cosmetice de lux. Estee Lauder a lansat un nou ruj lichid, denumit în mod apetisant ”lip potion”. Ca o paranteză, când mă gândesc la Estee Lauder, tot ce îmi vine în minte este pudra mea translucidă imensă care m-a ținut vreo câțiva ani buni de zile, parcă era interminabilă!
Pure Color Envy promite aspectul unui ruj, luciul unui gloss și hidratarea unui balsam de buze, aș zice că un 3 în 1 la care visăm cu toatele! Nu este un glosssy stain, ca și cel de la YSL, dar reclamă o rezistență de 8 ore pe buze.
Asta chiar mi-a cucerit atenția: rezistența este un must pentru mine, pentru că, uneori, am treabă multe ore și aș vrea să am încredere că arăt impecabil, fără să mă verific de câteva ori în oglindă. Designul este simplu și elegant, aplicatorul ușor plat. Paleta Pure Color Envy este cu adevărat ”de invidiat”, iar culoarea mea, True Liar, este tot ce am visat în materie de culori, primăvara asta: o nuanță de prună, un vișiniu spre mov absolut irezistibil! Pur și simplu ador culoarea aceasta, și se pare că nu doar o găsesc deosebită, ci și cei din jur: ieri, în trafic, m-am trezit cu un mesaj în messenger de la o cunoștință – ”frumos rujul!”. E clar, dacă se vede din mașină, trebuie să aibă ceva special! 🙂
La capitolul hidratare – nu este hidratant, e incredibil de hidratant, lăsând buzele voluminos hidratate, și după ce îl îndepărtezi. Lasă o senzație de catifelare incredibilă, un foarte mare plus pentru acest produs. Rezistența de 8 h nu am testat-o încă, pentru că la 4 ore sigur mănânc ceva, dar se comportă impecabil. Este minunat, și vă recomand să treceți să îl încercați, măcar!
Preț produs: 147 lei.
Foto: Francisc