Lifestyle

fascinația

Servesc un latte macchiato savuros pe terasă, la Chios. Soarele ne amăgește cu o duminică după amiază de vară și seri călduțe, dar știm foarte bine că-i septembrie. Nu stau pe-un scaun. Stau afundată într-o gogoașă de aceea modelabilă, la o măsuță, chiar lângă zid. Cu cartea-n brațe și cu 10% baterie, decid să închid telefonul și să mă conectez la realitatea care mă-nconjoară. Lumea forfotește pe modul încetinitor, iar în planul doi, pe lac, rațele sălbatice dojenesc  contropitorii flamingo de plastic roz (așa cred). Citesc Fascinația, de Laurentiu Fulga. E un scriitor plastic, care-ți contorsionează fiecare părticică de creier, antrenând imaginația. Creierul e ca un mușchi: dacă nu-l exersezi, se atrofiază. Îți pierzi capacitatea de concentrare, memorezi greu, îți ”chelește” vocabularul – te tonțeşti, vorba aia. E un remediu foarte bun împotriva Game of Thrones (GOT), pe care m-am enervat și l-am parcurs maraton, de curând, începând de la sezonul 1. Am luat-o ca pe o experiență… socioculturală. Cred ca a provocat o așa fascinație în masă deoarece reprezintă instinctele refulate ale omenirii. În lumea noastră modernă sunt cenzurate instictele primare de supraviețuire, violența, setea de putere, sexul scandalos și chiar nevoia de fantezie, de ireal. Dacă n-am avea legi și reguli, probabil ne-am da arama pe față.

Problema e că filmele te văduvesc de propria reprezentare asupra lucrurilor. Când citești, îți este stimulată imaginația. Fabrici chipuri, fapte și firul poveștii conform celor citite. Când te uiți la filme, în schimb, partea aceasta a creierului e slab folosită. Nu vorbim de documentare, filme istorice, filmele necomerciale gen TIFF sau Comedy. Dimpotrivă. Multe din astea îți transmit o anume stare, dacă nu un amalgam de trăiri, te simți mai bogat. Dar prefer cititul. Cititul este pentru minte ce este mâncarea pentru stomac. Știți cum e, de gustibus… 🙂

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)