Nails Review

Lacul care ține 14 zile

S-a terminat vara. A fost o vară furtunoasă la Cluj, la propriu și la figurat, dar o vară de vis, plină de concerte, în care orașul arată cu totul altfel, și oamenii… tot cu totul altfel. În ultimii ani, de când m-am ”adulțit”, am o relație de love-hate cu manichiurile și pedichiurile extra elaborate. După 5 ani de manichiură în gel, am simțit că nu mi se mai potrivește, și unghiile mele refuzau să mai suporte gelul, așa că am optat doar pentru îngrijirea unghiilor, acolo unde merg eu de o viață, când nu merg nicăieri altundeva, ca de exemplu, acuma 🙂

Vezi După 5 ani, fără unghii!

Vezi întoarcerea la unghiile cu gel.

În momentul în care a început vara, am hotărât să îmi reaccesorizez degețelele, și să mă las pe mâinile pricepute ale lui Csilla Marginean, nail artist, care acum este pe cont propriu și are salonul său de nail art.

Cel mai bun salon de nail art din Cluj – Csilla, nail artist @ Jadore

Cred că se poate spune că omul sfințește locul. Așa că, în afară de Flo la care mergeam, și care e persoană particulară, nu cred că este un salon de unghii tehnice, manichiură, pedichiură mai bun în Cluj, iar eu le-am cam încercat pe toate cele cu pretenții. Csilla are de toate, de la gelurile cu care suntem obișnuite, la lacuri semipermanente și, recent, niște lacuri cu uscare normală sau UV, E.MI, care țin 2 săptămâni. Și, desigur, talentul ei incontestabil. Ce ți-ai putea dori mai mult?

Îmi doream foarte mult o manichiură superbă pentru vară și pentru festivaluri, dar nu m-aș mai fi văzut cu gel pe unghii, așa că Csilla mi-a pus doar ojă semipermanaentă. Prima manichiură a mea fără gel, cu ojă semipermanentă a fost un succes: aveam unghiile nu prea lungi, fără gel, un model superb, și toată lumea a remarcat mozaicul de culori electric.

boho 2

Nu mi-a sărit de pe unghii, mi-a ținut grozav, și l-am schimbat când a fost vizibil că a crescut unghia. Apoi am aflat de lacurile normale E.MI, gama gel effect, care arată ca oja semipermanentă pe unghii, adică impecabil, ține 2 săptămâni și se poate usca și fără lampă UV. Să fim serioși, este visul oricărei femei căreia îi place să se îngrijească – să n-aibă treabă cu lacul măcar o săptămână, darămite două, și să arate frumos și după ce mai spală câte-un vas. Când am fost la pedichiură, cu altă ocazie, am schimbat oja albastră de la mâini pe una roșie, și ține impecabil, nu se ciobește, nu își pierde luciul, parcă ar fi semipermanentă. Femei moderne, viitorul sună bine!

Vorbind despre pedichiură, la Csilla am întâlnit-o pe Roxana, care face niște pedichiuri senzaționale. Nu se mai îngroasă așa repede pielea pe tălpi, și bătăturile s-au ameliorat. Având pielea uscată, fac mereu, și foarte repede bătături, după pedichiuri. De aceea, folosesc frecvent creme de picioare, pentru hidratare intensă. Am optat pentru o singură culoare pe unghii, de fiecare dată cu pietricele strălucitoare pe unghiile degetelor mari. Ador cum sclipesc de discret unghiile în sandale! Dacă vă doriți diversitate pentru mani-pedi, și să aveți mereu unghiile perfecte și îngrijite, cu sau fără gel, eu zic că actualmente, cel mai bun salon din Cluj și cea mai bună nail artist e Csilla – o găsiți aici.

nailspedichiuraboho boho 3

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)