Later edit: Aceasta NU e lista finala, deci numărul din dreptul numelui vostru se poate schimba. Va conta numărul din dreptul numelui vostru din lista finală.
—
Mai jos ataşez lista cu participanţii la giveaway ca să verificaţi dacă sunteţi pe listă. La mine în document sunteţi trecuţi cu tot cu email, dar aici l-am “croped” din confidenţialitate. Există două persoane cu probleme, care nu au respectat una din cele două condiţii simple, adică blogpost despre giveaway sau recomandarea blogului la 3 prietene, pe mail, în caz că nu au blog. În recomandarea de pe mail trebuiau să includă şi adresa mea, să văd că s-a trimis mailul.
Au fost persoane care au îndeplinit cele două condiţii, dar nu au lăsat comentariu cu numele cu care mă urmăresc pe Facebook şi mesaj dacă blog/mail. Pe vreo două le-am “recuperat” din mail, dacă mai sunt persoane care nu m-au atenţionat în comentariu că au făcut-o, vă rog să o faceţi, să nu vă scap cumva la numărătoare.
Cele două persoane scrise cu galben mai au timp până azi la ora 23:59 să remedieze problema, altfel mă văd obligată să le descalific. După închiderea concursului nu mai aduc nicio modificare, public listele finale şi generez câştigătorul. Acestea vor fi subiectul unui nou post. Până la ora închiderii concursului puteţi să mai participaţi. Mersi pentru participare şi dacă acu nu vă iese, stay tuned, fiindcă în 27 o să am un nou giveaway cu 3 câştigători 😉 Acum, mulţumim Olivo.ro pentru sponsorizare 🙂
Comments (8)
Eu nu ma regasesc, desi am indeplinit conditiile 🙁
A, acum m-am uitat mai bine! E in regula, scuze 😀
Hola, me encanta todo lo que escribes mai ales ca e ceea ce crezi!
Madutza, esti, te tin minte 🙂
Hmm…eu am respectat faza cu recomandarea :/
Nr 22, te-am cautat, nu am vazut la mine mail cu recomandarile de la tine… te-am cautat ieri sau alataieri sa elucidam misterul, acum e prea tarziu. De ce pe toti i-am gasit dar pe tine nu? Fii atenta la urmatorul giveaway, daca vei mai dori sa participi.
Ok, am inteles ca nu am fost pe faza atunci cand ai afisat lista, de-abia astazi am avut posibilitatea sa intru pe internet. Ideea e ca eu tin minte ca ti-am trimis si de asta am intervenit (si am si verficat in folderul sent de la yahoo si mie imi apare ca trimis mesajul).
Uite, atasez si linkul de la o poza cu un printscreen (ca sa nu crezi ca vb aiurea)
http://img692.imageshack.us/img692/7897/56885281.jpg
Na, sper si eu ca data viitoare sa am mai mult noroc (sau sa fiu mai atenta, daca intr-adevar am gresit pe undeva acum)
@nr 22 ai dreptate, dupa numele din mail te-am gasit, dar daca va semnati cu enshpe mii de nume, pseudonime si username-uri, e posibil ca imi mai scapa. Daca te semnai cu numele din mail si in comentariu, cu siguranta nu scapam. Dar cum n-am vazut “Mana Maria” nicaieri… noh, sorry, data viitoare o sa pun conditia sa nu mi se dea cate 3 nume diferite, ca mi se incurca in creieri. Oare de ce era greu sa pui un Cristina P. ?
Altii invers, mi-au trimis mail, au dat like, dar n-au lasat comment. I-am identificat pe toti, dar tu mi-ai scapat, se pare, ca erai sub alte persoane deja puse pe lista. In fine… O sa fac alte reguli, oricum, pt primul giveaway, trebuia sa nu fie ceva in ordine.