Eram puțin obosita, dar cu zâmbetul pe buze, că era a doua seară în care ieșeam de la cabinet pe lumină și, mai mult, chiar pe soare. Vremea era moale și blândă, zâmbeam de plăcere. Pe drumul spre casă – Diverta, și îmi răsare în minte o dorință necurată. După traumatismul cu The Blind Date, în care am avut o întâlnire adulteră de 3 pițule (după care am rămas și nesatisfacută), rana s-a vindecat, și – ca să vezi cum e inima omului – începe iar să dea ghes cu îndemnuri rele. Degeaba rațiunea zice ”vezi, că iar iei țeapă”. Sufletul vrea să încerce – ca de fiecare dată – iar eu sunt atât de umană, încât mă conformez. Și, iată-mă, din nou la standul Blind Date, de unde iau, fără șovăială, cartea ce-mi furase ochii prima data. Genul meu – ficțiune, horror sau love story?
Inima mea, ronțăitoare de amor veștejit, clasic, nu prea face casă bună cu modernismele amoroase pline de pornoșaguri scrise (poveștile de amor scrise azi sunt așa rușinos de explicite, încât cred că Emily Bronte, dacă le-ar fi citit, și-ar fi înțărcat condeiul și s-ar fi închis într-o mănăstire, de rușine). Așa că rămâne niște horror cu tentă de love…
Ca o paranteză-n apărarea mea – cei de la Elefant îmi puseseră un roman cadou la o comandă de parfumuri, pesemne credeau că n-o s-o citesc (dar – surpriză!), așa că am ajuns la pornoșaguri accidental. Serios.
…
Am avut emoții la cea de-a doua întâlnire-n orb. Doamna care mi-a facilitat-o s-a uitat în Sistem – “cred că asta o să vă placă mai mult”, spune. Ajung acasă, și o desfac înfrigurată. Aveam puricei prin stomac, și o teamă grozavă să nu fiu dezamagită, ca la prima mea încercare; deschid – Fantoma de la Opera. Răsuflu ușurată, nu fără un aer circumspect, căci știam de acest clasic, dar nu mă atrăsese niciodată. Chiar am ajuns să citesc povești cu fantome?

Dar Fantoma de la Opera e ca o iluzie, de la început la final. Ți se pare că treci prin câteva motive literare, dar nu-i chiar așa. Autorul, Gaston Leroux, vizibil format pe stilul de romane polițiste, reușește să îmbine suspansul, cu ficțiunea și cu investigația cu o fluentă măiestrie, care te ține captiv paginilor cărții. Surpriza privind natura fantomei vine exact la timp, spre final, când lucrurile încep să se lămurească și nu riscă să alunece într-o zonă de supranatural, pictisitoare. Genialitatea atribuită personajului negativ (sau victimă?), cuplată cu o dramă de viață tulburătoare ne oferă un spectacol de întâmplări cu efect garantat asupra cititorului: necunoscutul, that has always been scaring us a lot. Până când, la final, se limpezesc lucrurile și, în sfârșit, înțelegem totul. Îmi place că, deși naratorul omniprezent, omniscient, dă senzația la început că dă prea multe detalii, compromițând surpriza, la final realizezi că nu e așa. Păstrează misterul, dezvăluindu-l gradual, ca să nu-și piardă cititorul. Aș putea să vă povestesc ce mișto e Fantoma de la Opera, de Gaston Leroux. Nici nu mă mir că a inspirat opere, filme și piese muzicale. Puteți să le vedeți pe toate astea, dar, ca întotdeauna, nimic nu se compară cu lectura. Dar n-o s-o fac și o să păstrez povestea pentru mine, invitându-vă să vă dați o întâlnire mai neobișnuită, să mai ieșiți din cotidian.

Play here:

Vezi și Maestrul și Margareta