logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Maestrul și Margareta

Era o zi câcăcioasă dinaintea ”ninsorii mieilor” de săptămâna trecută, aia, de-a compromis toată pomicultura și recoltele țărișoarei noastre… sau experimentul cu arme biologice al rușilor, după teoria conspiraționistă. Soarele era înnecat de nori, o limbă aspră de vânt, siberian-like, îți săgeta ființa și drumul meu spre casă arăta gri, înnourat. Adică o seară perfectă de fugit în alte dimensiuni sau lumi, pe cât se poate, on budget. Și ce e mai bun decât să stai afundată-n în fotoliu cu o carte-n brațe – că doar nu mi-oi prăji iq-ul uitându-mă la filme. Dar ce carte, că tot îs așa gingașă la lectură și Fantoma de la operă se terminase?

Of course, tentația din drum apare – Diverta, și nu mai risc la o întâlnire-n orb – prefer să rămân cu amintirea plăcută a întâlnirii din urmă. Și mă duc la un autor rus – altul, Mihail Bulgakov. Am zis că fac o ultimă-ncercare – Dostoievski nu se poate înghiți și nici Lev Tolstoi (am dezertat pe la jumatea Kareninei). Sunt zgrumțuroși, de la vremea aspră a Rusiei, pesemne (și Bulgakov, aveam să mă conving ulteior). Dacă ceva unanim care mă seacă la proza ruseasca, sunt numele lor de 100 de feluri. Pe lângă că au niște nume lungi, li se zice în țâșpe feluri distincte. Așa că, pe parcursul cărții Maestrul și Margareta, m-am simțit ‘confuzată’ deseori cu privire la personaje și localizarea lor. Ba pe numele mic, ba pe numele întreg, ba pe numele de familie, ba pe un diminutiv care nu seamănă cu numele. Cine e familiarizat cu rușii știe despre ce vorbesc. Și la Karenina am sesizat ceva similar. Din cauza asta, lectura mi se pare greoaie. Dar cel puțin pe asta am dus-o la bun sfârșit – ce-i drept, epilogul – cu greu.

Bine cotat ca roman, Maestrul și Margareta mi se pare un roman fantastic nițel grotesc, pe alocuri amuzant, într-o Moscovă la început de 1900 în care ateismul se confruntă grav cu realitatea că nu suntem singuri în Univers și că forțele răului (dar și ale binelui) există. Se evidențiază trăsăturile decăzute ale omenirii, cu câteva vicii universale, care nu scapă netaxate, dar și răul gratuit, doar ca să fie făcut. Ce m-a ținut, însă, totuși, între paginile cărții e originalitatea narării, fără clișee dulcegăroase, deși există clasica poveste de dragoste ce își poate avea împlinirea doar dincolo de viața pe care o cunoaștem, pactul cu diavolul etc., personalizate în așa fel încât cititorul să nu simtă că a mai citit ceva similar. Maniera de prezentare a faptelor chiar a fost originală. Dar n-aș mai avea răbdare cu încă o asmenea întâlnire. Încă pe la final, am decis să revin pe plaiurile mioritice și, într-o zi călduță din săptămâna aceasta, m-am agățat de ultima carte existentă în Diverta a lui Ștefan Mitroi, care se epuizează, pare-se, ca pita caldă. Să vedem cum ne-mpăcăm cu contemporanele.

Vezi – The Blind Date.                    Vezi – I blind dated again.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)