Spuneam recent că faptul de a avea posibilitatea de a testa produsele înainte să le cumperi te ajută enorm să găsești produsul potrivit și să eviți să cheltui aiurea pe produse nepotrivite.
Tot din ideea genială a celor de la Sephora de a oferi mostre, poți să îți iei și un fond de ten adecvat. La lumina magazinului este irelevantă culoarea. De exemplu, eram extrem de pornită să dau 168 de lei pe Born this Way de la Too Faced, un fond de ten extrem de vândut și cu multe review-uri excelente. Ca norocul că nu aveau pe stoc nuanța mea… ci doar tester, pe care mi l-au pus pentru acasă și l-am încercat ieri. Și — surpriză! — Porcelain, cea mai deschisa nuanță, e prea închisă pentru tenul meu! Am fost puțin dezamăgită, deoarece Born this way are așa multe nuanțe, mă așteptam ca cel mai deschis… să fie suficient de deschis! Fondul de ten e într-adevăr bunicel, și oferă un finiș grozav, dar nuanța lor cea mai deschisă mi-ar fi bună abia la vară, dacă mă bronzez puțin. Iar cum eu îmi feresc tenul de UV… probabil că am să renunț la idee. În afară de Born this way, am mai luat o mostră din Dior Star No 10. Această încercare a fost mai fericită, nuanța mi se potrivește bine, se uniformizează frumos, dar parcă nu mă dă pe spate. Cred că de vină sunt bb cream-urile coreene, odată ce ajungi să le iubești, fdt normale nu te mai satisfac 100%. Cine știe.
Privind testarea, nu toate produsele pot să fie testate înainte să le iei. De pildă, un beauty blender, adică burețelul de aplicare, n-ai cum să îl evaluezi decât dacă-l folosești. Pentru aplicare fond de ten și blush cremă (uneori) folosesc de obicei degetele, și pensulele de machiaj. Îmi plac pensulele de machiaj, îmi sunt comode, iar pentru aplicarea anticearcănului prefer pensula. Dar curiozitatea m-a împins să încerc un burețel de machiaj, și, ca să fiu sigură că nu arunc banii aiurea, am căutat niște review-uri. Și așa m-am decis să dau 79 de lei pe beauty blender – nu oricare, ci The Original Beauty Blender — mersi Cami 😀
O să ziceți Dă fuck!, 80 de lei un burețel? Da, prima mea reacție a fost la fel, apoi m-am gândit că burețelul este musai să aibă o tehnologie aparte, altfel, ca orice alt burete, îți absoarbe tot fondul de ten înainte să ajungă la destinație (pe față), făcând multă risipă. Și până la urmă tot cheltui luându-ți alt fond de ten.
Prima întâlnire: am întâlnit beauty blenderul cu ajutorul consilierei de vânzări Sephora, și am văzut că e pe două culori: portocaliu și roz. Desigur, RROZ mi-am luat. Nu că portocaliul ăla n-ar fi fost frumușel. Din cauza lui, m-am ales și cu cele două mostre de fdt, de care vă povesteam mai sus.
Ce cred eu despre The Original Beauty Blender: nu am comparație cu alți bureței de machiaj, decât slabe amintiri despre cei ce vin odată cu fondurile de ten compacte , foarte onctuoase, de care nu am fost niciodată grozav de impresionată, dar nu era altă variantă. Pensulele merg la fondurile de ten fluide, pe bază de apă. La cele onctuoase sau compacte este musai burețel, pentru o unformizare perfectă. Așa că the original beauty blender … n-are comparație! Vine într-o cutiuță cu un ”desfășurător” pe măsură-i, și e mic, cât un ou, drăguț și, pe undeva prin măruntaie, parcă gumat. Înainte de folosire se umezește, pentru a nu absorbi prea mult produs. Eu îl storc suplimentar într-un prosop, să știu o treabă. Cu ”fundul” oului uniformizez fondul de ten pe față și cu vârful meșteresc în zona ochilor. Oferă o uniformizare grozavă, chiar și fondurilor de ten pe bază de apă. Chiar dacă le face ușor mai light, ceea ce e ok, nu vei avea niciodată aspect de mască. Va fi un aspect natural, proaspăt, estetic. E foarte fain! Mi se pare foarte ușor de folosit, mult mai ușor decât pensulele. Mi se pare util pentru orice tip de ten, dar cred că fetele cu tenul gras o să îl adore pentru că nu încarcă tenul, lasă doar cât trebuie din produs, pentru acoperire.
La umezire, își mărește volumul și revine la loc după ce se usucă. Un aspect care îmi displace e că nu este time-friendly, adică după machiere trebuie să stai să îl speli de fond de ten ceva mai mult decât pe o pensulă. Chiar dacă nu absoarbe prea mult produs și nici prea adânc, tot trebuie să stai să-l frecușești. Alt aspect care-mi displace este că, la spălare, iese rozul din el. Sper că doar la primele spălări, că n-aș vrea să-mi intre substanșe colorante în microcirculația sanguină facială… Atât, în rest, este senzațional și își merită bănuții, vom vedea cum se comportă în timp și cu siguranță veți avea un after AFTER de la mine 🙂
Foto: Born this way, de la Too Faced, la lumina naturală în cameră și la lumină naturală puternică. Nay.