logo
Beauty and Lifestyle Blog
Featured Review

(Review) Emulsie antivergeturi (burtică gravide) Me&Mom

A trecut aproape o lună de când v-am prezentat super arsenalul meu de remodelare corporală, și știu că unele dintre voi erați interesate de crema pentru burtica gravidelor din gama Me&Mom, deținută de Cosmetic Plant. Ca să reiau puțin, atât atunci când crește burtica graviduțelor, dar și când scazi în greutate mult, cum e cazul meu, pielea are de suferit. De aceea, trebuie îngrijită din timp – în sarcină, să previi apariția vergeturilor, în slăbire, să eviți aspectul de piei lăsate, fleșcăite, fără fermitate. Orice crema pentru fermitate trebuie să aibă în compoziția sa colagen solubil și elastină hidrolizată, atât de necesare pentru elasticitatea și ținuta pielii! În general, cremele pentru burticile gravidelor sunt de ajutor și în refacerea pielii după slăbire. crema burtica me and mom Emulsia antivergeturi Cosmetic Plant favorizează circulaţia sanguină şi stimulează regenerarea celulară. Vitaminele A, E şi pantenolul hrănesc şi hidratează tegumentul. Elastina şi colagenul, alături de extractele de gălbenele, muşeţel şi pătlagină, sporesc elasticitatea epidermei, riscul apariţiei vergeturilor fiind semnificativ diminuat. Eu am folosit emulsia Me&Mom când separat, când alături de celelalte produse din postarea mai sus link-uită. Mirosul e neutru, nu are coloranți sau parabeni. Are căpăcel atașat, ceea ce face flaconul ușor de folosit și, adesea, fie și doar pentru hidratarea de zi cu zi de după duș, am preferat-o altora. Nefiind ca și cremele anticelulită, poate fi folosită lejer ca și cremă de corp – gălbenelele, mușețelul sunt plante calmante, pe lângă alte proprietăți benefice – pe toate zonele corpului, e delicată, se absoarbe repede, nu lasă senzație de gras (cel puțin la mine, care am pielea uscată). Nu vă așteptați la minuni, ci la ceva mai bun decât o cremă hidratantă simplă. Emulsia costă 13 lei, poate fi comandată aici, iar eu cred că o să o mai achiziționez, pentru că raportul calitate preț e foarte bun. Privind îmtrebarea voastră legată de vergeturile deja existente, eu nu sunt dermatolog sau estetician, dar din câte știu pielea ruptă deja nu își poate ameliora aspectul doar cu creme și din experiență nu am ce să vă povestesc, pentru că nu avem nici în familie istoric de vergeturi. De aceea, prevenția în orice, e cu siguranță mai puțin costisitoare decât tratarea (ca resurse de timp, afective, financiare). emulsie antivergeturi ingrediente emulsie antivergeturi2

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (3)

  • Nu exista creme miraculoase care sa repare pielea rupta. Exista multe creme de la firme care promit ca dispar vergeturile ceea ce e un mare “bullshit”, daca imi permiti exprimarea. Eventual daca vergetura e proaspata de culoare rosie-vinetie se cicatrizeaza mai usor cu anumite creme, dar o data ce vergetura are culoarea alba e clar inchisa, practic e cicatrice in derm. Cat despre crema la care ai facut review mi se pare ca are pret bun si daca hidrateaza si nu are conservanti e tot ce conteaza.

  • Eu cat am fost insarcinata am folosit unt de shea, disperata fiind atunci de efectul parabenilor, cat de mult trec prin piele etc. Masaj mi-am facut la cateva zile, m-am obisnuit si cu mirosul untului, desi eram insarcinata si astfel am avut nororcul sa trec “intacta” de cele 9 luni, in ceea ce priveste vergeturile/alte semne/piele lasata. Recomand deci cu caldura untul de shea nerafinat, hidrateaza ca nici o alta crema incercata si este si spornic (o cutie de 100g mi-a fost suficienta).

  • Elastina si colagenul, alaturi de extractele de galbenele, musetel si patlagina, sporesc elasticitatea epidermei, riscul apariţiei vergeturilor fiind semnificativ diminuat. Emulsia antivergeturi Cosmetic Plant poate fi comandata online la pretul de 14 Ron in farmacia myriam.