logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

CBT Ziua 3: stylish nails și degustare de vin Liliac

După ziua 2, ziua 3 de Cluj Brands Tour a început… debordând de angajament (#Zicu citare) :)) la ora 8 dimineața, când ne-am strâns cu toții la Hotel Athos, unde erau cazați bloggerii din afara Clujului și am călătorit vreo 2 ore până la Bartos, în Mureș, la podgoria Liliac. Acolo ne aștepta Ioana Micu, executive manager la AMB Wine, cel mai pasionat om de vinuri pe care îl cunosc. Ați mai citit de ea și aici.
La crama Liliac m văzut ditamai utilajele de producție a vinului (click pe poze pentru mărire), felul atent în care se usucă strugurii pentru un anumit tip de vin (atâtea tipuri s-au menționat, că nu mai țin minte) – tehnologie serioasă, ce mai. Aerul curat mi-a prins bine, m-a mai trezit, asta până am degustat cam 5 vinuri și m-am înmuiat la loc :)) În cadrul degustării am învățat că paharul de vin se ține de baza piciorului, ca vinul să nu se încălzească. Am băgat la cap fazele degustării, ca să putem aprecia la modul optim vinurile. Da, am băut și ”pipi de pisică”. Am învățat și cum să deosebim un vin adevărat, din struguri, de unul ”sintetic”: după ce agiți paharul de vin, ceea ce se prelinge pe peretele interior al paharului e ca o peliculă uleioasă, formând dâre de picuri sau ”picioarele” vinului, care se revarsă înapoi în vin. Pelicula uleioasă e datorată uleiurilor din sâmburii de struguri și nu există într-un vin ”de pastilă”. La vinurile care nu-s de struguri, la agitarea paharului, ceea ce se scurge de pe pereții interiori se crapa în picuri mici. Sper că ați înțeles, fiindcă toată treaba asta e foarte vizuală și nu mi-a dat prin cap să fac un mini video cu asta. Mai aveți o variantă să vă dați seama dacă vinul e vero sau nu: mă invitați la un pahar să fac testul ;)) Ziceam ceva de unghii stylish în titlu? Ah, da! În ciuda oboselii doamnelor și domnișoarelor participante, manichiura a fost perfectă, degetele au arătat super pe pahar 😀

Am remarcat o chestie interesantă: strugurii din podgoria Liliac sunt deosebit de aromați, față de tot ce-am încercat eu până acum. În general, am mâncat struguri dulci, dar nu atât de aromați. Ce înseamnă să se ocupe niște experți de vie….
De ce Liliac? Ca să fie un nume ușor de pronunțat în orice limbă și pentru că… e vin de Transilvania. Pentru mai multe detalii, vezi aici. Sortimentul de vinuri noi e pe gustul tuturor, eu am rămas profud marcată de vinul de desert licoros, de nectar: dulce, greu, cu șanse de turmentare majore, pentru că tind să-l beau ca pe suc. E absolut fabulos, parcă se topește în gură! Bineînțeles, am pișcotărit pe acolo, căci eram obosiți, flămânzi și cu vinuri degustate pe stomacul gol: am avut un vită la grill, legume la grill, salate și niște sosuri… doamne, un bucătar fantastic! Mi-a spus cum se face sosul de piper verde sau cel de prune uscate, pentru grătarul de vită, însă pe la jumătatea descrierii m-am lăsat păgubașă căci e nevoie de mână pricepută și răbdare pentru așa ceva. Și de aici ne-am ales cu un cadou la plecare și și de data asta am rămas mască: să-ți apară numele pe eticheta de la Jolidon e tare, dar cât de tare e să-ți fie trecut numele pe eticheta unui vin???

Concluzii la sfârșit de tur

Am ratat CBT la prima ediție, iar anul acesta, când am aflat că se ține, n-am mai vrut să-l ratez. A fost o experiență fabuloasă, o incursiune în niște lumi în care nu ai acces oricând și oricum. Așa că îi felicit pe organizatori, Alina Crâncău și Răzvan Dragoș, cei doi tvdecei, pentru că ne-au oferit nouă, celorlalți bloggeri, o super, extra, mega foarte faină experiență cu brandurile pe care le iubim, unele foarte dragi mie. Cred că a fost mult stres și oboseală pe capul lor. Dar eu zic că a meritat. Sunt foarte impresionată de cum am fost tratați peste tot. Și de ”pișcoturi” 😀 La fiecare locație am fost tratați cu prăjiturele, ceai, cafea, suc, apă – de-ale gurii. Etichetele personalizate m-au dat gata. Am avut de câștigat și la capitolul ”capital social”: am povestit și cunoscut mai bine bloggeri pe care îi știam din vedere doar sau numai de pe net, mi-a făcut plăcere. Partenerele mele de ”tortiță” au fost Cleo și Ioana (stilistele).

Vezi și Ziua 1.

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsori principali: FarmecNapolactUrsusJolidonElectrogrupArobsLiliacGimmyLumea lumânărilorPartener media: 24 FUN ClujParteneri: Hotel AthosBistro MaitresseAutonom Rent-A-CarWebfactor

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (3)

  • Chiar ca am petrecut momente frumoase la cabana! Si eu le multumesc Alinei si lui Razvan pentru rabdare si tot ce au facut pentru noi. Si pentru faptul ca ne-au strans la un loc si ne-a dat ocazia sa ne imprietenim 😀

  • Cleopatra, si eu ma bucur sa te cunosc. Vezi ca mergem la Gimmy 😛