Lifestyle

Cum a fost la #EC9

Ia-ți un ceai, o cafea sau un vin și dă play mai jos. Apoi citește 🙂

Știu că așteptați niște impresii de la mine legate de Electric Castle 2023, pentru că am văzut interesul cu care au fost vizualizate stories pe instagram în acele zile. Efectiv, vizualizările s-au triplat, deși n-am fost prea ”socială” în zilele acelea, nu ca în alte ediții. Așa că revin sub forma scrisă, cum sunteți obișnuiți deja mulți dintre voi, care mă urmăriți.

Sursă foto: Electric Castle FB Page

Cred că e de prisos să spun că Electric Castle este un festival foarte iubit. Crescut organic, noncomercial și calitativ, a reușit cu fiecare ediție să se sedimenteze în sufletul participanților tot mai mult. Da, în ciuda ploilor din ultimele ediții și a vremii nefavorabile, nimic n-a reușit să distrugă acest vibe. Vibe adus atât de locul festivalului în sine, cât și de artiștii din fiecare an dar în special de oameni. Pentru că un festival fără oameni nu este nimic.

Ediția de anul acesta a stârnit discuții, iar anulările teribil de neprofesioniste au accentuat vocile nemulțumite din online. Anularea celor de la Chemichal Brothers în special, dar și o anume dj-iță Peggy Gou, care a anulat a doua oară, al doilea an la rând, au stârnit discuții în online, glume cu ”Electric Cancel” etc. Care a culminat cu postarea de instagram a duduiței Peggy Gou pe o plajă la soare unde dădea tag festivalului – un lucru care mi s-a părut o nesimțire enormă din partea dj-iței, dar a și eclanșat un val de comentarii în stil românesc. Luând în calcul că nimic nu e perfect pe lumea asta și se mai întâmplă și lucruri neplăcute – a fost contrabalansată de vreme care a fost cu noi, cu mici excepții. Au fost averse, ploi scurte dar cel puțin în acest an a fost mult timp frumos și te-ai putut bucura de toate facilitățile festivalului, de băutun pahar cu cunocuții prezenți acolo, practic de făcut tot ce nu se poate face când e vreme rea.

Eu personal am fost nerăbdătoare pentru Nothing but Thieves, a căror discografie am ascultat-o obsesiv cu câteva săptămâni înainte de festival. Mi se întâmplă rar să îmi placă aproape toate piesele unei trupe. Timbrul vocii solistului e unul aparte, ritmul și versurile au un sound demențial. A fost foarte fain la concertul lor. Mi s-a părut că toată lumea știa versurile tuturor pieselor integral, deși nu au avut cum să le cânte pe toate, ne-am bucurat mult de vibe-ul live al acelor momente.

Deși nu sunt fan Macklemore, atmosfera pe care a făcut-o a fost superbă, interactivă, a vorbit foarte frumos de România și de experiența în Cluj într-un fel mai personal decât ești obișnuit să auzi că ar bifa un artist poezia ”so excited to be here in Romania”. A fost mai mult de atât. Bravo lui. A fost un show pe cinste.

Doar din auzite am auzit că The Hu au făcut megashow la Hangar, nu știu de ce han-tătar ne-a apucat foamea exact atunci și i-am ratat. Însă li s-a dus vestea în festival pentru prestație.

Am participat în decursul a trei zile, mai mult n-am putut din motive fiziologice (bad timing). Sunt convinsă că anul viitor Electric Castle va rupe normele, they always do. Merită măcar o zi experiența acolo.

Poți vedea un reel pe ig despre asta https://www.instagram.com/p/CvDkTDOomnO/

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)