De fiecare dată când vine în țară, sorela-mi aduce câte un brand sau vreo mostră de skincare la care știe că nu am acces prea facil.
Deep Cleansing Oil de la DHC. Este binecunoscut de către voi faptul că prefer demachiantele care ”spală” grosul de machiaj, de aceea am tot folosit geluri de față, apoi apă micelară sau toner pentru rămăsițe, și apoi încă o clătire abundentă cu apă. Rapid și la obiect. Acesta este un ”first step cleansing oil” de origine japoneză (și coreenii preferă fazele uleioase de curățare), care poate fi pus pe palmele uscate și apoi masaj direct pe pielea uscată, îndepârtând protecția solară, sebumul excesiv sau machiajul puternic, fără niciun pic de apă și se clătește fără niciun pic de reziduu, nici de machiaj, nici de ulei. Este fantastic și nu cred că am mai întâlnit o astfel de formulă e curățare nici la coreeni.
Are un parfum discret de rozmarin, textură uleioasă ușoară dar formula este făcută în așa fel încât să fie solubilă în apă, probabil amfifilă, de aceea se curăță ușor de pe ten. Nu e de nelipsit dar e deosebit prin acțiunea sa.
Be Break Massage & Cleansing Cream – pe aceasta o găsiți pe Q.Cosmetice Coreene. E o cremă de masaj facial, dar e musai să o folosiți după demachierea propriu-zisă, ca pe un răsfăț atunci când aveți timp să vi-l faceți. Dacă mai există rămășițe de impurități, le veți clăti odată cu excesul de cremă, că este cu clătire.
Nuxe Paris – Reve de miel – face cleansing and makeup removing gel – e tot în variantă de mostră, dar destul de generoasă, gelul demachiant preferat al soră-mii. Are un parfum pronunțat de miere, evident, si un aspect si o consitență la fel. Bine, ei îi plac produsele pe bază de apicole cam dintotdeauna, mie nu neapărat, dar trebuie să recunosc că gelul oferă o experiență olfactivî și de curățare grozavă. Și e și pe stilul meu leneș: spală jos grosul machiajului, iar apoi mă ocup de restul.
Lumene – Instant Glow Fresh Skin Tint este alt produs care mi-a atras atenția. Cum îi spune numele, e un produs care oferă o luminozitate foarte naturală tenului, o luminozitate de sănătos, cu o pigmentare extrem de ușoară, mai ușoară decât a unei creme colorante (cum sunt spf-urile pigmentate pentru ten) sau a unui bb-cream. Are 3 nuante: light, medium și dark, eu am medium și arată bine, dar cred că light mi-ar fi fost perfect. Pentru că am rămas fără fond de ten și în ultimele săptămâni am combinat cam tot ce aveam prin baie, pentru că trebuie să le termin, am încercat și acest tint. L-am desfăcut într-o zi în care nu îmi doream neapărat un machiaj complet, ci mai degrabă o uniformizare. L-am aplicat și am obținut un aspect uniform și o strîlucire sănătoasă, discretă care m-a determinat să vi-l menționez și vouă aici.
Chiar dacă am un ten curat și fără probleme în general, de la 30 încoace, când nu dorm suficient, sunt obosită, mă simt rău sau sunt la menstruație, se vede imediat și un astfel de produs este vis.