La polul opus lucrurilor frumoase, care costă bani, există altul, cu lucruri superbe, care costă mai nimic. Atâta timp am luat de la sine înteles tot ce ne înconjoară, atâta timp n-am ridicat un deget să le avem. Am, totuși, speranța că greutatea hârtiuței* din carantină a fost suficientă pentru mulți, că, citez ‘parcă și cerul arată altfel când e interzis.’
Fiecare sezon are câte ceva frumos de oferit, iar noi ne-am trezit din carantină direct… Vara, sau la final de primavară, când natura (chiar aceea care nu ne aparține) are multe de oferit.
Soare
Pentru că suntem ființe solare, și chiar cu spf, avem nevoie de expunere la soare. Lumina soarelui influențează neurochimia creierului, și fără el, o luăm razna.
Aer
Ne simțim bine în aerul curat datorită oxigenării creierului, a ionizării negative, antioxidantul nostru primordial.
Florile
Florile de sezon – oricare, fiecare la momentul ei – sunt o sursă de bucurie. Ghioceii, lalelele, narcisele, liliacul, lăcrămioarele și acum bujorii, în cronologia lor infailibilă, sunt un miracol decorativ în sine, deși sunt adesea …de vânzare (pentru oamenii fără glie). Mai prețioase însă decât florile pe care le cumpăr sunt cele adunate de mine. Îmi place să le strâng de pe dealuri și fiecare ieșire e o surpriză, pentru că nu știu ce voi găsi. Cumva, e ca în copilărie, când mergeam la munte dupa fragi, dar ne-ntorceam cu ciuperci sau alte “recolte”. Cumva, nu sunt doar flori, sunt o întreagă experiență – o imersie antioxidantă gratuită și firească.
Fructele
Cufundarea în natură se soldează adesea cu ceva bun. Florile de soc sunt un motiv aromat de șpațir care nu suportă amânare. Că nu țin o veșnicie. Socata rece și sifonată într-o zi toridă de vară sau ceaiul fierbinte din flori de soc, în serile ploioase și mai reci, sunt un motiv suficient de mobilizare. Ba multe din experimentele de Negospodină au fost cu ingrediente necostisitoare. Măcar să nu fac prăpăd: urmează proiectul sirop de soc cu jumătate din cantitatea de zahar recomandată, completată cu Greensugar.
Și primul compot cu zero zahăr a fost tot un experiment cu ce-am găsit în natură: corcodușe. Zisei ‘dacă stric, stric doar îndulcitorul. Dar compotul a fost de un succes răvășitor, așa că mă pot întinde și la fructe ”de bogați” (cireșe). Corcodusele? De pe coclauri, nădăjduiesc – ale nimănui, un spectacol inefabil de culori cu cer albastru amestecat.
Știi? Nu degeaba e vorba ”cu cât ești mai recunoscător pentru ce ai, cu atât vei avea tot mai multe lucruri pentru care să fii recunoscător.” E exercițiul de a vedea ce ai, de fapt. Și ceea ce contează. E trăirea conștientă (mindful) și care trebuie învățată și exersată. Banii se duc. Și vin. Viața nu.
*declarația pe proprie răspundere de justificare a ieșirilor obligatorie în carantină.
**discount 5% cu cod sigina pe greensugar.ro pt compoturile voastre conștiente 🙂