Vorbim așa de des de autenticitate. Dacă toți am fi cum suntem, ne-ar fi mai ușor să ne găsim persoane compatibile, prieteni adevărați, parteneri de viață, colaboratori, cu mai multă ușurință. Dar trăim sub condiționarea fațadei, până în cele mai mici detalii.

Mie îmi place ordinea și curățenia. Ba mai mult, dacă știu că nu am timp să fac cum îmi place, plătesc pe cineva să facă regulat, și retușez ce nu-mi place. Dar nu sunt vreo maniacă a ordinii și a curățeniei, o fac pentru mine și confortul propriu. Îmi amintesc cum se pregătește lumea de sărbători: face curățenie câte o săptămână, numai ca să aibă ce curăța din nou trei zile după. La bunica, era mereu o cameră – cea mai ordonată – unde trebuia primit popa.

Nu spun ca atunci când ai musafiri, casa trebuie să fie vraiște. Nu văd un lucru greșit în a-ți primi oaspeții într-o casă primitoare, ordonată și curată. Dimpotrivă, imprimă respect pentru musafiri. Dar sunt și momente în care nu reușești să faci nimic, și de obicei, te simți prost: ”scuza-mi dezordinea”, e cea mai frecventă scuză. E ca și cum ai spune ”scuză-mă că nu e mereu lună și bec”. Și, de aici, înțelegeți – ”scuze că nu sunt perfectă”.  Spuneți-mi, dragile mele, la voi este tot timpul lună și bec? Locuiți într-o casă de care abia vă atingeți, că nu se știe când apar musafiri inopinați? Nu prea cred. Ordinea într-o casă locuită este foarte efemeră. Strădania exagerată de a o pune mereu la punct de câte ori vine cineva, mi se pare un afișaj fals. Adesea mă simt mai bine la prieteni care au copii, unde autenticitatea e musai – așa e viața noastră, și cu ordine, și cu dezordine, cu curățenii ”mari” atunci când e firesc, nu când obișnuiește societatea să ne facă să credem că e firesc (Paști, Crăciun).

Ce e aia, curățenia ”mare”?

P.S. Pentru toate femeile de carieră, mămici, soții, single women with busy schedule și pentru toate femeile (și bărbații) care don’t give a damn despre cum judecă alții aparențele.