A trecut furtuna. O vijelie nemiloasa, care a rupt tot ce îi statea în cale și nu era de beton. Acum plânge-ncetișor pe cizmele de cauciuc, nu înauntrul lor. De data asta am fentat-o, de-aia am cizmele de ploaie Hunter. La fel e și în viață. De furtuni te ferești, să nu te trăznească, ploile și vremurile rele le înfrunți, treci tu prin ele, dacă vrei să ajungi. Cândva tot iese soarele…

Teama e unul din instrumentele de control asupra omenirii, de când e lumea. Temerile noastre ne țin pe loc, în pătrățica noastră, ne împiedică să evoluăm. Temeri de tot felul. Temerile sunt modulate de cogniție și procesul de învățare. Neîncrederea și nesiguranță că we are enough provin dintr-o pandemică stimă de sine scăzută care poate fi, uneori, depășită prin mecanism cognitiv-comportamental dar și nițică analiză. În momentul în care alegem să nu ne mai trăim temerile, începem să ne trăim visele. Uneori vine un declic ca de la sine, alteori e nevoie de curaj și încredere. Mă lupt în fiecare zi să am curaj să îmi trăiesc visele și nu temerile și, uitându-mă înapoi, văd că în parte am reușit, în parte am eșuat. Deocamdată. Cred că mereu este despre trial and error. Tinzi să renunți, să te retragi, să nu mai ceri nimic de la viață. Apoi te gândești că viața e un dar, și e prea scurtă să n-o trăiești frumos, și-mi vine mereu în minte citatul ăsta:

Și, vorba celor de la Rusko, the sun is shining everyday, atât că uneori nu-l vedem, de nori și ploaie.

Mai știți plasele de prins fluturi din copilăria comunistă? În ideea asta mi-am comandat o ”plasă de prins vise”, un dreamcatcher, o alegorie care să îmi amintească asta în fiecare zi. Să îmi amintească, de cate ori dau cu ochii de el, să-mi trăiesc visele, nu temerile, deși uneori e al naibii de greu. Să nu uit ca fiecare zi poate fi un pas mai aproape de visele mele. Și depinde de mine dacă e sau nu e. Voi? Spuneți-mi un moment în care ați renunțat la temeri și ați început să trăiți mai în acord cu voi înșivă. Ziceți-mi că nu sunt singura care încearcă asta 🙂

Now play this, dream a lot, then make it happen:

Foto: M.Fiama
Dreamcatcher: Makramilka