Deseară, 26 mai a.c. are loc, la Casa Universitarilor, un concert diferit de tot ce aţi văzut până acum: un asnamblu orchestral format din medici din întreaga lume, care s-au adunat pentru a susţine cauza epilepsiei.
Epilepsia este o afectiune neurologica in care celulele nervoase transmit semnale anormale care perturba activitatea cerebrala, iar diagnosticul corect se pune doar in urma efectuarii unei electroencefalograme (EEG) si a examenelor imagistice specifice. Epilepsia afecteaza mai multe persoane decat scleroza multipla, paralizia cerebrala, distrofia musculara si boala Parkinson la un loc, fiind a treia cea mai frecventa boala neurologica intalnita dupa accidentul vascular si dementa Alzheimer. In plus, la fiecare patru minute, in lume, cineva este diagnosticat cu epilepsie.
World Doctors Orchestra este un ansamblu muzical din care astazi fac parte in jur de o mie de medici, din peste 50 de tari de pe toate continentele, iar cele trei concerte pe care World Doctors Orchestra le are planificate in Romania fac parte dintr-un program amplu de sprijinire a persoanelor care sufera de epilepsie. Astfel, fondurile stranse din vanzarea biletelor vor fi donate pentru infiintarea retelei nationale de telemedicina pentru epilepsie.
In Romania, nu exista o statistica precisa a persoanelor care dezvolta crize de epilepsie. De aceea, la nivel national, se estimeaza ca exista aproximativ 400 de mii de persoane care sufera de epilepsie, insa doar 150 de mii sunt inregistrati si urmeaza tratament medicamentos.
Concertul va avea loc în 3 locaţii din ţară:
Cluj-Napoca – 26 mai – Casa Universitarilor (ora 19.00)
Brasov – 27 mai – Biserica Neagra
Bucuresti – 28 mai – Ateneul Roman