Este exact o lună de când noul meu S5 alb a fost furat (IMEI 355828/06/125087/9 just so u know). Am fost devastată, pentru că eu nu merg nici la baie fără telefon 🙂 O mare parte din timpul petrecut la calculator este redus cu ajutorul telefonului, sunetul din căști e impecabil și nu mai pot alerga pe bandă, la sală, fără muzica de pe tel în urechi, ca să nu vă mai spun că o lună n-am mai avut cu ce să fac selfies (probabil cel mai mare dezastru:))). Glumesc, desigur, cel mai supărător lucru e să îți pierzi agenda și contactele, pentru că nu ți-ai mai actualizat google contacts de un car de ani și faptul că nu poți gugăli instant când vrei să știi ceva sau să citești (eu citesc mult de pe telefon). Probabil că hoțul deja nu mai are nici mâini, nici picioare și aș fi uimită să mai fie în viață, la câte gânduri de ”bine” i-am transmis telepatic.
După o lună, izolarea mea tehnologică a luat sfârșit, odată cu un nou S5 (negru, de această dată), pe care un prieten (mulțumesc din suflet, D.) mi l-a securizat ”până-n dinți”. Astfel că acum sunt fericită să-l îmbrac din nou în ”hăinuțele” sale mișto, carcase de S5 pe care le schimb în funcție de stare și de ocazie. Pentru cei care vreți să vă personalizați phone cases, am un pont: Anyshapes, un brand de designeri din Taiwan, realizează huse personalizate 3D, super drăguțe! Se pot alege modele de pe site sau se poate trimite modelul dorit și ți-l fac 3D. Husa mi-a ajuns cam într-o lună din Taiwan, și a furat deja privirea cunoscuților mei – cu logo-ul Sigina. Arată extrem de drăguț și sunt de calitate, nu se rup ca cele de pe miniinthebox, sunt rezistente! Au și Facebook aici și Instagram aici. Celelalte huse sunt de pe miniinthebox și pe una ați mai văzut-o aici.
Comments (1)
sa-l stapanesti/folosesti cu drag si cu atentie(cum ti-a fost furat cel alb?ca daca mergeai cu el si la baie,nu pot sa nu ma gandesc…cum “ai reusit” sa ti-l fure???)
arata super,in curand cred c-o sa-mi iau si eu unul…folosesc un tel mai inapoiat:)si vreau sa ma upgradez (tre sa verific ofertele,sa nu dau o caruta de bani pe el…eu am abo si orange si vodaph,deci treb sa vad ce mi se ofera:)
live the life you love:)imi suna superb!!!!!
o sa-mi scriu mesajul si-o sa-l vad pe unde-l mai lipesc pe oglinda:)))