Featured Lifestyle

Între sărbători… la propriu

Ne aflăm între sărbători, la jumătate distanța între Crăciun și Revelion. Știu că multe dintre voi sunteți sau veți fi nemulțumite de kilogramele în plus, ”investiția” meselor delicioase luate împreună cu cei dragi. Nu v-am pomenit nimic de asta înainte, pentru că deja am făcut-o anul trecut de Paști, iar postarea este perfect valabila și acum. Și am mai povestit aici despre asta.

Revin asupra subiectului să vă ușurez viața de ”la anu`”, pentru că nu vreau după 3 ianuarie să plângeți prea tare 🙂 Este clar că de sărbători nu ține nimeni cură și nu mergem la sport. Vestea bună este că, dacă ai o viață fizic activă și mănânci atent de obicei, această perioadă este un reset binevenit, pentru că apoi vei lua de la capăt obiceiurile sănătoase și se vor vedea rezultate mai bune. Dacă nu ai un stil de viață fizic activ și o alimentație sănătoasă, acum știi primul lucru pe ”to do list” pe 2015. O altă veste bună, dacă ați ținut cont de recomandarea mea de a face plimbări între mese, să strângeți vase, să faceți curat – orice, numai să nu stați mereu în fotoliu, ”damage control”-ul de pe cântar nu va fi atât de dezastruos – ați fi uimiți ce mult contează. Pentru că suntem între sărbători (mai urmează încă un hop alimentar și de stil de viață, nocturn, de Rev), vă propun ca până la petrecerea de sfârșit de an să vă normalizați mesele și să începeți cu activitate fizică moderată (da, ar fi bine să mai dați ”anul ăsta” pe la sală 😉 ). Nu e bine să faceți efort fizic intens deocamdată, cât ficatul și, în general, organismul este încărcat, activitatea se reia treptat.  Aș prefera să nu priviți zilele dintre Crăciun și Rev ca pe o continuare a dezmățului culinar, ci să le priviți pe acestea, ambele, ca pe zile de excepții. Așa nu perpetuați zile în șir un comportament alimentar nu prea grozav pentru corp. Și da, să dansați de Rev intră la capitolul mișcare, aveți grijă să nu amestecați băuturile (de preferat să se bea același tip de băutură o dată). Nu uitați că alimentele întârzie absorbția alcoolului în sânge, deci dacă vreți să vă ”înveseliți” repejor, ar fi bine să beți un pahar înainte de a mânca și puteți evita astfel excesul de băuturi alcoolice.

Și yeap, și eu îmi fac astfel de monitorizări și yeap, am ieșit la plimbări 🙂

tinuta craciun tinuta craciun2

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)