A trecut și evenimentul, într-o zi caniculară cu peste 30 de grade, cu noi adăpostite în club Vertigo, unde aerul condiționat și răcoarea clădirii ne-au fost protecție desăvârșită. Țin să le felicit pe fetele de la higheels pentru inițiativa de a realiza evenimente pe această nișă, a fost o primă ediție la care ne-am simțit bine, la care sper că am reușit să transmitem ceva, din care am învățat cum să facem data viitoare să iasă mai bine, tot mai bine, din ce în ce mai bine 🙂
Le mulțumesc și fetelor care au fost la eveniment și sper că am reușit să le transmit ceva nou și util, cu toate că m-am ”ăăăă…” puțin prea mult, dar am încercat să nu pierd ideile, să spun cât mai multe, într-un timp foarte scurt. Chiar și așa au rămas câteva idei nespuse. Faptul că s-au pus întrebări mă face să cred că v-ați concentrat pe informație și ați lăsat emoțiile mele pe un plan secundar. Să știți că mi-e mai ușor la tv decât cu oamenii în față! Subiectul cu alimentația pentru frumusețe a fost diversificare a ”meniului” discursiv, fetele vorbind mai mult despre modă, iar Alina în particular despre personal branding. Am încercat să nu insist pe mine sau pe blog foarte mult, deoarece acestea sunt lucruri care se pot afla dacă mi se răsfoiește puțin blogul (și cu atât mai mult dacă sunt urmărită constant de cititoare) și să ofer ce mi-ar plăcea și mie să aflu, dacă n-aș fi fost în domeniu, dar m-ar fi interesat. Din nou, sper că am reușit să vă aduc info de calitate și sper că am răspuns corespunzător întrebărilor de după. După cum am spus și la event, feedback-ul vostru este important pentru mine.
Sper să ne mai întâlnim la evenimente de acest gen și să învățăm lucruri utile unii de la alții. Mulțumim partenerilor care au făcut evenimentul mai plăcut – sushi-ul a fost măturat rapid, prăjiturelele Cedratine au fost delicioase! Cred că sunt de prisos mai multe cuvinte, vă las cu pozele făcute de Raul Grecu:
Comments (3)
Mi-a placut tare mult eventul!
Stiu ca ati avut emotii ,si eu as fi avut daca as fi fost in locul vostru:).
Mi-a placut subiectul speech-ului tau,ma intereseaza orice lucru legat de alimentatia sanatoasa,am invatat multe lucruri noi si m-ai facut curioasa cu privire la shake-uri de fructe/legume.
Iti multumesc tare mult pentru sfatul dat!:*
cupcake, ma bucur mult ca ti-a placut!
Foarte faina ideea evenimentului 🙂 ce figura esti in ultiima poza cu Alina :)))ati fost tare faine toate 🙂