Lifestyle

Trăiesc frumos

IMG_20130531_141213IMG_20130531_155648Frumusețea fizică este tema principală, laitmotivul acestui blog. Dar ce ar fi frumusețea exterioară fără bucurie, fără pace lăuntrică, fără să te simți fericit? Și cum poți fi fericit, altfel, decât alimentându-ți spiritul și sufletul cu lucruri care te clădesc, cu gânduri frumoase, cu intenții bune, curate, transparente? Poți să spui că da, e foarte frumos ce spun eu aici, dar grijile, problemele, situațiile din viață intervin mereu în defavoarea echilibrului interior. Iar eu spun mai departe că nu. Că orice s-ar întâmpla în viața asta, este posibil să îți găsești un echilibru interior greu de zdruncinat, un sistem de revenire foarte rapid, că da, mai avem și momente când faptul de a trăi frumos este umbrit. Însă în puterea noastră stau alegerile pe care le facem și în credința că Cineva, acolo sus, are grijă ca lucrurile să fie bine, doar să ai tu atitudinea potrivită să poți să primești acel bine.

IMG_20130605_204339 IMG_20130610_042129Chiar spuneam azi că evenimentele din ultima vreme din viața mea, de pe câteva planuri, sunt de așa natură încât să nu îmi provoace prea multă bucurie. Dimpotrivă. Am avut momente de deznădejde, disperare, incapacitate de a merge mai departe, de a trăi. Unde s-au mai adăugat și ”servite” de la cei pe care îi credeam apropiați. Deci nu spun că nu m-am consumat în ultima lună deloc cu aceste probleme, însă am realizat din nou că dacă te afunzi mai mult, mai greu ieși din ele. Așa că după ce am meditat la mai multe aspecte din viața mea aseară, azi dimineață m-am trezit, într-un mod ciudat, bucuroasă. Viața mea nu s-a schimbat. Dar s-a schimbat modul în care privesc eu lucrurile. Și, damn it, am toate motivele să fiu fericită! E acea fericire interioară pe care nu ți-o poate lua nimeni. Fericirea dată de un om sau un lucru, e o fericire iluzorie, frumoasă pe moment, dar poate dureroasă când dispare, însă fericirea care vine din interiorul tău, aparent fără motiv, aceea nu ți-o poate lua nimeni. Aleg să mă gândesc la ce am bun în viață, nu la ce n-am. La început, dacă ești supărată, nu îți vine în minte nimic și totul e negru și înnegurat. Dar dacă nu renunți, și încerci să identifici un lucru, unul singur, bun din viața ta, te va bucura. Și apoi vei realiza că mai găsești unul. Și încă unul. Și tot așa, până când vei conștientiza că ai un adevărat arsenal de lucruri care, de fapt, te fac fericită.

IMG_20130613_211443 IMG_20130613_210652Rhonda Byrne spunea un lucru care m-a marcat, în cartea sa, Puterea. Spunea că, în mod paradoxal, oamenii se gândesc și vorbesc mai mult despre lucrurile care nu le plac, despre lucrurile care îi deranjează, despre ceea ce îi face nefericiți, mai mult decât despre lucrurile bune sau care îi fac fericiți. Nu mă gândisem niciodată la asta, dacă psihicul nostru funcționează în a ne dărâma, alimentat de gândurile negative, de ce nu ar funcționa și invers, făcând un efort pentru a ne deturna către gândurile pozitive? Pentru că da, este un efort să faci asta, din cauza instictului de conservare. Dar știți ce? Merită tot efortul! Pentru că faptul de a simți bucuria, te ajută să trăiești frumos, îți face ochii să strălucească, aidoma momentelor în care te îndrăgostești. Doar că de data asta fericirea depinde de tine, nu-ți poate fi luată de o persoană! Mi s-a spus dimineața asta că strălucesc și am fost întrebată ce s-a întâmplat. Mi-a venit să râd, nimic special, s-a întâmplat doar că am realizat niște lucruri. Și mă simt fericită. Mă simt binecuvântată. Mă simt iubită. De cine.. de ai mei, de puținii prieteni, mă simt apreciată de voi, cele care mă citiți, deși nu-mi spuneți nimic majoritatea, doar vă văd în statistici.

IMG_20130610_042007 IMG_20130610_041749Un prieten îmi spunea că îmi dorește să-mi creez realitatea pe care mi-o doresc. Înțelegeam cortical ce vrea să zică, mi se părea ușor de zis, greu de făcut. Dar în momentul în care conștientizezi lucrurile bune din viața ta, ești recunoscător și mulțumești pentru ele, se înmulțesc. Le atragi, primești mai mult. Dacă nu le conștientizezi e ca și cum nu le-ai aprecia. Și-ți sunt luate, ți se dă din ceea în ce investești, de fapt timp – gânduri, sentimente. Știți voi, ”cui are, i se va mai da, cui nu are, i se va lua și ceea ce are”. E un principiu divin care ne guvernează toate aspectele vieții, niște legi nescrise, sunt ca circuitul apei în natură. Nu contează ce fac alții și cum te tratează ei. Ei se reflectă pe ei. Tu te reflectezi pe tine. Dacă răspunzi mereu cu bunătate, recunoștință și răbdare indiferent cum ești tratată (asta nu înseamnă să fii fraieră sau să renunți la respectul de sine, nicidecum, a fi ferm și tranșant când e cazul e altceva, dar cu toată buna intenție posibilă), nu poți să culegi altceva decât frumusețe în viață. Și să trăiești frumos. Happiness is an option. Make it your option 😉

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (13)

  • E foate frumos ce ai scris si ma bucur pentru tine ca ai gasit puterea de-a privi dincolo de lucrurile mai putin bune din viata noastra, iti doresc sa fi asa in fiecare zi ! 🙂

  • Maria Silvia, multumesc, la fel 🙂

  • Unul din cele mai frumoase articole de pe blog. Cu siguranta il voi reciti. O seara fericita!

  • Ce frumos si sincer ai scris…
    Te felicit!

  • Emanuel, trebe :*

  • Ce frumooos, se vede ca ai scris din inima :-*

  • I hope 🙂

  • Da, exact… un articol care cu siguranta merita recitit 🙂

  • Reusit articol. Bravo tie ca stii sa combini frumusetea si inteligenta in cadrul acestui blog. Putine din “colegele tale de breasla” fac asta. Oamenii cred ca banii, sanatatea si iubirea primita aduc fericirea, cand de fapt e invers. Daca esti fericit, ai totul si ce nu ai va veni spre tine.
    Mult succes in continuare! Si continua sa dezvolti articole despre aceasta parte a personalitatii tale, sunt tare frumoase.

  • Multumesc, Anca! 🙂

  • Traiesc dupa deviza ca sunt singura persoana care ma poate face fericita si ma poate ajuta, asadar… merg pe acelasi principiu ca si tine. 🙂
    Si eu am fost mult timp una dintre cele care te-au urmarit aproape zilnic si nu ti-au spus nimic. Mi-ai fost foarte draga inca de la primele randuri citite. Big hug !

  • Elena-Claudia, ma bucur mult sa aflu ca existi, in sfarsit! 🙂 :*

  • frumos spus..cred ca putini realizeaza asta iar tu esti o norocoasa ca ai facut-o