Featured Lifestyle

Femeia la 30 de ani

E un subiect care place multora, cel puțin de la Balzac* încoace. 30 de ani este o vârstă frumoasă. Ești mai stăpână pe tine, mai echilibrată, îți cunoști necesitățile, nu te mai consumi inutil. Ești independentă, în continuare alegi, și nu ești aleasă. Sunt de acord cu Nebuloasa că, a fi singură la 30, și 40 de ani este o alegere. Daca nu au șansa să găsească pe cineva potrivit până la vârsta respectivă, nu înseamnă că nu vor găsi mai târziu, dar până atunci, n-o să stea într-o relație doar de teama etichetării de către societate (”societate” – în principiu, oameni pe care i-a învățat mămica de mici că femeia se desăvârșește numai când are șaibă pe deget și măritișul este obiectivul principal în viață și a fi ”fată bătrână” este coșmarul cel mai negru al Universului). Privind sintagma ”criza de 30 (sau 40)” & ”disperare” (cred ca cei cu adevarat disperati sunt emitatorii, în căutare de musai a caprei moarte a vecinului) cred ca o femeie la 30 (sau 40) de ani cu adevărat disperată nu e niciodată singură: e atât de preocupată de acest subiect, încât va accepta orice compromis, numai sa fie ”în rând cu lumea”, adică într-o relatie. Vorba aceea, ai grija ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple. Relație cu orice preț? Imediat, pe toate gardurile. Probabil dintr-una-ntr-alta, veșnic cu corazonul zdrelit, că da’ de, da’ de.  Este puțin probabil ca o femeie senzuală, independentă și single să fie în vreo criză, și nici disperată — inteligența e sexy, frumusețea e captivantă pentru orice categorie de barbat, de la pierde vară, la PHD, cu mențiunea că titlurile și realizările nu garantează un caracter demn de o asemenea femeie, si pe ea n-o poți ține cu așa ceva lângă tine. Femeia la 30 de ani n-o să stea decât cu cineva care merge pe aceeași traiectorie cu ea, adică ascendent și înainte, n-o să stea cu cineva care nu-i aduce plus valoare.
Femeia la 30 de ani nu caută stabilitate și siguranță la un bărbat la care acestea nu există. E capabilă să vada asta, dincolo de scuzele și poveștile respectivului.
Femeia la 30 de ani vrea ca celălalt să știe că o femeie puternică în societate vrea să poată preda frâiele cuiva la fel, în viața privată. Majoritatea se tem de o femeie puternică, nu sunt în stare să deslușească acest mic secret. Slavă domnului că mai există și bărbați echilibrați — puțini, că, deh, suntem mai tari pe partea asta, din cauza spiritului de conservare.
Femeia la 30 de ani știe imediat, când intră într-o relație, dacă he’s the one și trăiește intens și conștient totul, lucrurile se întâmplă repede, nu mai stă ca-n adolescență 5 ani să-și dea seama dacă merge. La fel se întâmplă și când simte că nu e ce trebuie. Repede. Nu pierde timpul inutil. Cel puțin eu – totally in sau totally out, și repede, că-mi ocupă spațiu și-mi parazitează resursele inutil 🙂

La 30 de ani, lucrurile se schimbă foarte mult, și cu prietenii care au familii, însă există atâtea modalități de a trăi frumos și a-ți umple viața! Pentru că acceptă schimbările pe care le trăiește natural și nu trăiește tot în trecut, la 20 și de ani, când era cu prietenele toată ziua la cafele, unless nu-i genul care se simte bătrână since forever (și mor când le aud). La 30 de ani, imaginea ta de sine nu mai suferă modificări în funcție de părerile celorlalți. Știți voi, what people in the world think of you is really none of your business.

Sunt multe de spus despre femeia la 30 de ani. M-aș lungi enorm aici. Am minți să spunem că doar bune, sau doar proaste. Cei 30 de ani sunt cum ți-i faci, și depind de tine în totalitate. Cheers!

Foto: Francisc. Rochie here.

rochie neagra summer cocktail

* Eroina – o cretină, la fel ca Madam Bovary, a lui Flaubert.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)