logo
Beauty and Lifestyle Blog
Blond Hair Featured Nutritie&Sanatate

Cunoaște-ți părul

Părul este cel mai frumos accesoriu al unei femei. Cu toții ne dorim o podoabă capilară cu fir gros, sănătos și strălucitor, dar nu toți avem parte de așa ceva. Plăcile, ondulatoarele, expunerea termică de orice fel (intemperiile), produsele de coafat, decolorarea, vopsirea sunt un stres care cer un fir puternic și bine hrănit, ca acesta să reziste tuturor fanteziilor noastre vizuale.  Așa că vom începe prin a-l cunoaște mai bine.

par mov3

Firul gros este mai rezistent și are o ținută mai bună, firul subțire e mai sensibil și se poate degrada ușor. Partea proastă e că grosimea firului este determinată genetic, partea bună este că scalpul nostru poate da tot ce e mai bun din el, cu o dietă potrivită. Adică dacă ai fir subțire, nu se va îngroșa, dar îi crește rezistența la agresiuni.

Exact ca și pielea, părul reflectă statusul nutrițional. Soluția externă pentru un păr foarte degradat sunt produsele de îngrijire potrivite, de calitate, pentru a-l proteja până la regenerarea întregului păr, cu mențiunea că niciun produs, oricât ar costa el, nu poate masca un status nutrițional deficitar și nu readuce sănătatea unui fir distrus. Cu alte cuvinte, produsele de îngrijire te ajută să nu rămâi fără el până când noul păr își arată splendoarea. Spre deosebire de piele, firul de păr nu se poate regenera, odată distrus, așa că este foarte importantă creșterea unui păr de calitate. Într-un an, părul crește între 12-15 cm (cam 1 cm/lună), rata de creștere diferind de la persoană la persoană și scăzând odată cu vârsta. Ca să obții un păr superb, e nevoie de răbdare și consecvență.

Foto. Tratamentul extern și masajul scalpului contribuie la un păr mai sănătos. Locație: Vestige.

joico in 4 pasi

Foliculii părului este află pe tot coprul, însă cea mai mare densitate se află pe scalp. Aceștia se formează în viața intrauterină, iar după naștere, nu se mai formează alții noi. De aceea, cei pe care îi avem trebuie îngrijiți. Foliculii arată ca niște buzunărele mici, în care celulele se divizează rapid într-un bulb din care crește firul. Rădăcina fiecărui fir este irigată de vasele mici de sânge dimprejur, care asigură un influx continuu de oxigen, nutrienți și apă – de aceea o circulație sanguină optimă a scalpului este crucială. Aici ajută si masajul scalpului. Eu aș recomanda masajul scalpului zilnic, pe părul uscat (mai ales dacă e ținut mereu în coadă sau dacă se folosesc extensii de păr zilnic) și cel mai rar la spălarea părului. Fiecare folicul are asociată câte o micuță glandă sebacee, care unge scalpul și firul de păr, asigurându-i protecție și făcând părul mătăsos. Este mai ușor ca sebumul să străbată și să îmbrace un fir întins, decât un fir creț, de aceea părul creț tinde să fie mai uscat și are nevoie de ulei pentru păr, adițional. O hipersecreție sebacee însă poate bloca fliculul și poate duce la pierderea firului de păr.

structura firului de par

Firul de păr este format din trei straturi concentrice: cuticulă, cortex și zona medulară (măduva). Cuticula, aflată la exterior, este subțire și incoloră. Deteriorarea sa face ca părul să arate poros și să absoarbă umiditate. Cortexul este format din proteine răsucite care conferă rezistența și elasticitatea și tot aici găsim pigmentul care dă culoarea părului, melanina. Eumelanina dă părului culoarea castanie sau brunetă, iar feomelanina dă culoarea roșcată. Părul blond are o cantitate foarte redusă de melanină și nuanța de blond depinde de tipul melaninei existente în cortex. Încetarea producției de melanină în rădăcină duce la părul cărunt (depigmentat).

Părul sănătos este determinat de doi factori: de un scalp sănătos, cu foliculi sănătoși și de disponibilitatea ”materialului” necesar în construcția firului de păr.

”Materialul de construcție” e reprezentat de proteine de calitate, grăsimi bune, suficientă apă, anumite viamine și minerale în doză corectă (pentru că excesul de anumiți micronutrienți poate cauza chiar căderea părului).
Nutriția părului – citește aici

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (6)

  • Super articol! Ai un par superb!

    Problema e ca hipersecretia sebacee nu prea se poate rezolva … 🙁 Eu o am si nu ii pot da te capat sub nicio forma.

  • Cred ca pot sa spun ca la acest capitol sunt foooooarte norocoasa. Factorul genetic a fost generos, asa ca niciodata n-am stat sa calculez daca sa il intind sau nu, daca sa ii fac bucle, mai mult, dupa sarcina toata lumea m-a “amenintat” ca voi ramane cu jumatate din el, iar eu surpriza, am ramas cu tot, pentru ca s-a regenerat in totalitate. De fapt, cred ca acum imi este si mai des decat inainte, motiv pentru care imi e atat de greu sa il intretin si l-am….injumatatit 🙂 Oricum cred ca orice mostenire genetica ai avea, azi totul e posibil, mai ales ca sunt atatea optiuni. Cine n-are, adauga 🙂

  • Ioana, am ras copios dupa ce ti-am citit comentariul :)) Nu te plange, cine o sa fie o doamna in varsta de 80 de ani cu macar jumate parul in cap, si ala destul? :))))) Bless ya!!! :))

  • Camelia, multumesc. O sa cercetez subiectul, sa vedem ce secret intern ar putea exista. Ce e clar e ca, cu cat speli mai des parul, cu atat se secreta mai mult. Ai incercat sa faci un efort sa il speli mai rar, sa se regleze putin secretia?

  • Camelia, eu folosesc un sampon preparat in farmacie, la recomandarea medicului, si imi regleaza foarte bine sebuum-ul. Acum pot spune fericita ca nu am nevoie sa ma spal mai des de 2 ori pe saptamana !

  • Buna, Ema! Ce ingrediente sunt necesare pentru samponul despre care vorbesti? Multumesc anticipat!