logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Zile libere…

În general îmi place foarte mult să stau cu oameni. Cu oamenii dragi mie, care înseamnă ceva pentru mine, care îmi umplu sufletul. Și care nu sunt foarte mulți, deși cunosc foarte multă lume. Iar când nu am posibilitatea să fiu cu ei, îmi fac timp pentru mine. Relaxare, masaj, sport, plimbări în natură și meditez… Zilele acestea am avut parte de multă liniște pe care am dedicat-o activităților de mai sus. Cred că fiecare avem zile în care avem un ritm de viață ce nu ne mai permite să avem nici măcar dialogul acela intern și simțim nevoia să ne retragem, să fim noi cu noi. Și atunci zile libere cum sunt acestea sunt binevenite.

books3 books (1) books (2) IMG_20130503_121706

Îmi place să citesc. Am încercat să fac niște recomandări, aici, și vă mai împărtășesc câteva din lecturile mele de ”minte odihnită”, adică literatură care nu e de specialitate. Și ca lectură de vacanță, dacă nu ați citit La răscruce de vânturi, de Emily Bronte (un clasic), vă recomand s-o faceți. Eu am citit-o cu mai mult timp în urmă și m-a mișcat așa mult, că am vizionat ulterior filmul (dezamăgire totală) și, ulterior, piesa de teatru cu Ramona Dumitrean, o interpretare fenomenală (Teatrul Național). Și pentru că acest roman a fost singurul roman de succes al scriitoarei, am fost curioasă cum s-au descurcat surorile sale, și ele scriitoare. Astfel că Charlotte Bronte a rămas în istorie cu romanul Jane Eyre, iar eu am citit și cele două volume din romanul Shirely. De un romantism reținut, aspect pe care l-am regăsit la toate surorile Bronte, trăirile și zbuciumul personajelor fiind exprimate foarte subtil, mai mult prin descrierea reacțiilor fizico-fiziologice, să zicem așa. Exprimarea sentimentelor explicit era cam tabu pe la 1800. De la Anne Bronte am citit doar Necunoscuta de la Wildfell Hall. La fel, o descriere realistă a vieții unei femei din acea vreme, care fuge de bărbatul ei violent pentru a-și proteja copilul de influența acestuia. Sunt convinsă că review-uri mai pertinente găsiți pe net, dar dacă vreți o lectură ușoară, de seară, plăcută și nu foarte zemoasă în declarații, vă recomand una din surorile Bronte.

IMG_20130503_121706 IMG_20130503_121752 IMG_20130503_013839 IMG_20130503_001558

În ultima vreme mi-am dedicat serile lecturilor de specialitate – medicină, dietetică și nutriție și am simțit nevoia din nou de ceva lejer, care să îmi creeze un sentiment pozitiv. Și m-am reapucat de o carte frumoasă, primită de la un prieten drag, numită Puterea, de Rhonda Bryne, autoarea Secretului, care a făcut înconjurul lumii pe internet, cel puțin în varianta video. Ți se poate părea că citești lucruri de bun simț și nu greu de aplicat, dar pe măsură ce citești îți dai seama că mai ai de lucrat mult la tine și că numai de tine depinde propria-ți fericire. Eu, personal, cred că numai noi ne impunem limite și de câte ori reușesc să îmi îndepărtez gândirea limitativă, am parte de câte o zi fantastică. Deci dacă aveți chef să vă simțiți mai bine – see The Secret or The power. Pentru că așa cum funcționează chimia între oameni, așa funcționează și legea atracției cu tot ce se întâmplă în viața ta. Fizică și matematică, dar mai pe înțelesul nostru. Pe lângă mesaj, cartea Puterea este realizată atât de frumos – la design mă refer, e o bijuterie de carte. Parcă e pictată manual, culorile sunt calde, e o carte frumoasă, literal vorbind! Și e la mine în mâini, în patul din dormitor în care sunt trântită de-a curmezișul, cu piesa asta

pe fundal și cu geamul deschis, să aud ciripiturile păsărelelor din curte…

Postări similare: Breakfast at Tiffany’s, Momo, Fresh Air StoryNeverending Story.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)