Dacă buclele vintage au ca secret buclarea de la jumătatea părului în jos și în aceeași direcție, la o frizură retro cârlionțarea de face pe cât posibil până la rădăcină. Așa că rulați ondulatorul/bigudiul până la rădăcină, pe tot capul, inclusiv bretonul. Vorbind de încrețirea cu ondulatorul, eu fixez șuvița cât e încă fierbinte cu un pic de fixativ. La sfârșit, după ce mă asigur că și ultima șuviță s-a răcit, abia atunci îmi bag degetele în păr sau piaptănul. Luați o perie și periați cârlionții, până se fac pufoși și obțineți o freză din anii 80. Eu am purtat-o cu o gecuță de piele ecologică, pentru că mie freza mi-a adus a Billy Idol, nu știu de ce.
Am ajuns cu freza asta și la stagiu la Medicală 1, firește, mai pleoștită decât cu o zi înainte (pentru că m-a ținut 2 zile, până m-am dus la Gimmy, la Zumba și am făcut-o praf 🙂 ) Și pentru că am fost surprinsă într-o poziție în care semăn izbitor cu mama mea, într-o poză de când terminase anul 6 de medicină, le-am alăturat, să le vedeți și voi (îmi cer scuze pentru noncalitate, dar așa a ieșit 🙁 ). Surpriză pentru mine, pentru că, de fapt, eu semăn cu tatăl meu ;;)
Comments (4)
ufffff, genetica asta…..
arati super 🙂
coriCJ mersi 😛 da nu seman eu cu taica-miu?? ;))
Faine buclele, trebuie sa-mi fac si eu, mai ales ca parul lung si de mult nu mi-am mai facut bucle. Parul meu e usor ondulat sau cu tendinta de ondulare, dar brunet, iar buclele se vad mai bine si cam orice coafura pe un par deschis la culoare. Poate semeni cu tatal tau, dar zambetul e de la mama!