logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Păsărica fericită, săpun intim, de la Luthelo (review)

Am primit un săpunel intim natural, pe motiv că “nu-mi place, pisi, ce produs foloseşti pentru igiena intimă” :)) adică Herbosophy şi alt săpun lichid natural, nah, luat de la Casa Bio. Dar probabil nu suficient de natural, după unii ;)) A doua mea conştiinţă îmi urmăreşte atent review-urile, uneori din umbră, uneori pe faţă ;))

Păsărica fericită sună aşa:

“Un sapunel bland si delicat pentru o piele sensibila. Contine uleiuri saponificate de masline, macerat de coada soricelului, avocado, cocos, ricin, unt de cacao, infuzie concentrata echinaceea.”

Să tot fie o lună şi de când am început să îl folosesc, nu prea are miros sau sunt eu tare de nas (nici nu e cazul să fie parfumat), arată ca un săpun normal, gălbui, ca aspect nu e ieşit din comun. Îmi plac ingredientele, nota 10 pentru coada şoricelului. Se ştie că infuzia de coada şoricelului poate chiar trata anumite afecţiuni ginecologice la femei şi ajută foarte mult în combinaţie cu alte tratamente. Îmi place că nu s-a consumat foarte repede. Contrar altor păreri, mie mi s-a părut că se consumă greu şi, har domnului, l-am folosit, nu intru în detalii picante, dar de 2 ori pe zi sigur. Şi n-am trişat, n-am folosit şi din celelalte ale mele vreo 2 săptămâni, să văd cum mă simt cu ăsta. Şi tot nu s-a terminat, abia acuma a mai rămas foarte puţin din el. Nici nu i-am făcut poză, că înţelesesem că era o variantă “pilot”, Luthelo spune că vrea să îmbunătăţească formula. Habar nu am, e foarte fain, delicat cu zona intimă, nu îmi dau seama de alte efecte, decât de curăţenie – face spumiţă şi stare de bine 🙂 E ok, eu zic că merită luat. 🙂

Parcă văd că ăsta iar e review-surpriză. Loredana, îmi place săpunul, serios. Nu menajez pe nimeni când e cazul 🙂

P.S. Poza e luată de pe Luthelo, păsărica zen like 😛 că eu nu mai am la ce să fac poză.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (40)

  • ce nume funny are:D

  • Naturale nu am folosit niciodata, doar de prin magazine, nivea si numa batai de cap imi dadea dupa ce le foloseam :))

  • Nu stiu de ce, dar pe mine nu ma atrage deloc numele sapunului. Am si eu piticii mei…

  • Clarra, pe mine ma distreaza 😉 e ok, nu suntem toti la fel ;)) :*

  • Coral ioi, Nivea sucks la toate. cel putin produsele din romania.

  • imi place numele sapunului:))..ma amuza:D

  • imi place numele, e bestial, am ras o jumatate de ora :))! eu ma multumesc cu formule lichide…nu stiu de ce, mi se pare mai delicate.:)

  • Nu stiu cat de amuzant este sa fii intrebata ce produs de igiena intima folosesti si tu sa raspunzi “pasarica fericita”. Iar interlocutorul sa amuteasca. 😛

  • @Clarra, daca esti in mood glumet, merge. daca nu, zici Herbosophy. Suna filosofic 😛

  • Sau te eschivezi spunand ca e un sapun natural a carui denumire iti scapa (zboara din minte) :))

  • Ioai :)) pasarica vesela il cheama? :)) Like…really? :)) Nu am fost atenta si ma gandeam ca il cheama Luthelo si ma gandeau ce au fetele astea ca Luthelo e un nume frumos :))

  • Are un ume potrivit:)) eh, nu asta conteaza numele, important e calitatea..

  • Draga Sigina,

    au fost cateva persoane care mi-au spus: sapunul de la tine se consuma in 10 zile. Intamplator sau nu e vorba de 3 fete din acelasi grup de prietene.

    Acum 2 saptamani am adunat toate sapunurile din baie(3 savoniere fiecare cu cate 3 sapunuri inghesuite ) si am lasat doar o “pasarica” care l-am folosit atat pe corp cat si pe mainifrecvent,,,nu doar eu ci toata familia(4 in total). Si urma sa ti-l trimit dupa aest mic experiment. Vroiam sa iti spun: NU CRED ca se consuma repede. Acum imi spun: ma bucur ca nu a fost nevoie sa spun asta.

    Acest sapun nu contine uleiuri esentiale. Zona intima este delicata iar uleiurile esentiale ar trebuie evitate.

    @Clarra, 9 din 30 de persoane au cascat ochii apoi au izbucnit in ras/
    30 din 30 nu au uitat cum se numeste 😉

    Stau sa ma gandesc cati m-au intrebat ce sapun pentru igiena intima folosesc…poate 3-4 persoane dar extrem de apropiate

    Iar numele unui sapun nu ar sta in calea unei persoane inteligente cand vine vorba de calitate. Rezista, poate fi folosit atat pe fata cat si corp, nu usuca si face mai multa spuma decat orice sapun natural incercat pana acum. Este un sapun reusit iaar pretul e cat se poate de decent

    Si da Sigina…Pasarica like Spa dar si Zen 😛
    Multumesc mult pentru review-ul obiectiv!

    Merci mult Coral 😡

  • Luthelo, nu am spus ca sapunul sta in calea fericirii mele, ci denumirea lui nu mi se pare prea fericita. Stiu sa fac distinctia intre calitate si nume (de cativa ani folosesc doar sapunuri naturale).

  • @Luthelo, hehe, it’s my pleasure. 🙂 Poate ca fetele l-or fi uitat si in apa, la mine am mare grija sa nu las sapunurile mele pretioase in apa, normal ca se topesc. Se consuma ca orice sapun, adica normal.

  • Sincer, mi-au placut foarte mult review-urile la sapunul pentru igiena intima si cel despre lotiunea de corp solida – abia astept sa le incerc, mai ales datorita faptului ca sunt naturale, iar eu pana acum am incercat numai lotiuni gen Nivea, Avon si altele de acest gen. Ii voi cumpara si prietenului meu o lotiune after shave solida naturala, mai ales ca el are o piele super, super sensibila. Cat despre numele sapunelului pentru igiena intima, sunt de acord cu Alesya, din punctul meu de vedere se poate numi in orice fel, conteaza sa fie bun si sa mi potriveasca.

  • 😀 :*

  • @Andreea, nici eu n-aveam o preferinta anume, dar acum ma uit fara sa vreau stramband din nas la cremele de corp din comert, am numai o lotiune d&g ca e set cu parfumul, in rest folosesc uleiuri si tocmai mi s-a terminat o crema.. review soon 😛 maling pe botic cand ma gandesc la ea.

    @kzarinne, da, stiu ca te simti 😛 ;)) Pup u frumoasa :*

  • @Clarra era de asteptat sa existe si alte opinii >:D<

    @Fetelor in curand pe forumul http://www.super-parinti.com voi organiza un concurs unde se pot castiga produse Luthelo la alegere 🙂

    Toate gandurile bune 😡

  • pe cand faceam research pentru a-mi face singra sapunul (ca lansasem o comanda pe net si se lasa cam mult asteptata), am citit o chestie care mi-a ramas intiparita in minte. si anume ca la contactul cu soda caustica, multe din proprietatile atat de slavite ale uleiurilor esentiale, ceaiurilor sau mai stiu eu ce sunt puse sub semnul intrebarii.
    ca atare, nu ma indoiesc ca sapunul acesta face pasarica la fel de fericita precum spune, insa sigur nu mai mult.(tratare de afectiuni etc etc).
    insa citesc intotdeauna usor amuzata descrierile produselor de ingrijire homemade :))

  • Leti, de aceea majoritatea produselor homemade n-au decat putine ingrediente, marile combinatii se fac in laboratoare de catre farmacisti, chimisti etc. eu sunt pro cosmetice homemade si dermatocosmetice, adica de la marmacie 🙂

  • @Leti, in absolut orice sapun este necesara soda. Imi poti si mie la dispozitie acel link, nu de alta dar putina informatie nu strica 🙂

    Eu nu vad soda ca pe un bau bau si nici nu cred ca dupa racirea sodei (ajunsa la 40gr Celsius poate afecta calitatea maceratelor, unturilor sau uleiurilor). Sa nu mai vorbim de faptul ca uleiurile esentiale se adauga la sfarsit.

    Eu ma intristez cand citesc ingredientele cosmeticelor din comert si indicatiile acestora…2 fire de planta sufocate de parabeni, coloranti sau parfumuri sintetice.

  • Vai, Lore! Ce fete rele! Cum s-au inteles ele sa-ti saboteze sapunul. Parca le si vad in jurul unei savoniere pline cu apa in care balteste sapunul tau :)))

  • MD, nu saboteaza nimeni nimic, fetele respective chiar n-au niciun motiv. Cred ca exagerezi putin. 🙂

  • Normal ca exagerez! Eram chiar sarcastica. The thing is: si eu am spus de sapun de-al Loredanei ca se consuma repede si s-a cam ofuscat …

  • Inainte sa incep sa vand am trimis prietenelor in proba si am asteptat timp de 2 luni feedbackurile lor.

    @MD, nu am fost ofuscata ci dezamagita caci m-am bazat pe un feedback obiectiv din partea lor si m-am trezit sunandu-le si luandu-le la bani marunti. e M-au asigurat ca nu s-au consumat mairepede decat alte sapunuri consumate si le cred caci ulterior au revenit nu o data ci de mai multe ori pe Breslo. Eu am multe sapunuri in baie: al copiilor, sampoane pentru fiecare, ale mele de fata…de corp…intim …etc. Nu am avut cum sa imi fac o idee referitor la cat de repede se conduma, dar cum am scris mai sus am luat unul si l-am folosit toti, mai putin pe par…si m-a tinut mult mai mult de 12 zile.

    INSA, am tinut cont de feedbackurile voastre si daca tot am renuntat la palmier inlocuindu-l cu unt de cacao am considerat ca este o ocazie buna sa cresc si indicele responsabil de taria sapunului.

    O zi frumoasa va doresc 😡

  • Bine, Lore, cum zici tu 🙂
    Sigina, imi place blogul tau, il citesc de ceva timp. :-*

  • MD, ciudat, la mine nu. 🙂 dar cum e diversitate, poti sa incerci altul…

  • Luthelo, e ok sapunul, stai linistita. 🙂 Mie mi-a placut.

  • MD, ma bucur ca iti place blogul meu 🙂 te astept si cu comentarii, nu numai cu vizite incognito 😛 ;))

  • 🙂

  • Am auzit ca iti place si parfumul Inception. E f probabil sa avem gusturi asemematoare. Te vad chitita pe fresh. Iti promisesem sa iti trimit o pasarica mai demult dar daca nu ti se pare prea putin as vrea sa iti trimit o mostra de Blu cu citronella, rozmarin si portocale.

    Ce spui?

  • @Luthelo, ce vrei tu, atata timp cat tine cont ca pielea mea e uscatica. daca crezi ca merge… sure 🙂 Daaa?? a umblat vorba repede intre mame, hehe 🙂 imi place Inception ca si spray de corp, fiindca nu mereu am chef de parfumurile mele sintetice iubite si dragi. dar totusi vreau sa miros frumusel. inception e super ok, las ca fac un review daca ma lasa Diana 🙂 l-as numi mai spray de corp sau parfum natural, ca nici sa pufai pe tot corpul nu e ok ca e puternic, asa natural cum e el 😛

  • De cand am incercat primul sapun homemade, am devenit fan inrait. Recunosc ca nu am testat “pasarica fericita” (imi place numele, e f simpatic), dar am testat alte sapunuri marca Luthelo, pot sa va spun ca sunt multumita de timpul in care se consuma. Cred ca sunt 2 factori f importanti legat de durata in care se consuma: sa nu fie tinut in saponiera cu apa si sa fie sapunul foarte bine uscat (trebuie ascultat sfatul producatorului – a se consuma inainde de … – valabil pentru orice sapun homemade). Dintre sapunurile Luthelo care au tinut f bine va pot recomanda: Caramel(a tinut de ma plictisisem de el) si Oriental Rose.

  • Gonzo, ai picat la fix! 🙂

  • Eu tot va urmaresc …MD pe tine te deranjeaza ceva?

  • Andreea, MD, noh, numa incetut 🙂 aci toate pasaricile-s fericite 🙂

  • Mda, cam multa valva in jurul bietei pasarici…

  • Ioi, amu vad si eu ca ai scris in vazul lumii ca iti place Inception. Iupiii, iei ! Ce ma bucur, nici nu stii <3<3<3 :*

  • Diana, o sa ii fac review 🙂