Am primit acum ceva vreme de la o vară din Elveţia ceasi de iasomie. Este ambalat altfel decât ştiam noi ceaiurile, iar bobiţele de iasomie se desfac în flori în apa fiartă. Ştiu cum miroase isomia din gradina bunichii, invadează toată curtea, are un parfum îmbătător. La fel şi ceaiul. Când duci ceşcuţa la nas simţi un parfum superb de iasomie… aroma sa e un echilibru perfect între iasomia propriu-zisă şi salcâm. Nu ştiu de unde. Cei care ronţăie florile de salcâm, ştiu ce gust are aceasta. E un ceai înmiresmat, unic, dulce, frumos… Pe net se vorbeşte de proprietăţile lui de slăbire, că ar accelera metabolismul întocmai ca ceaiul verde, doar că nu are şi efect revigorant şi tonic ca acesta din urmă. Eu zic că este un ceiuţ pentru căldura şi frumuseţea sufletului, pentru prieteni, pentru familie… pentru cei dragi, în general.

—

Later edit

ATENŢIE! La o ceaşcă e suficientă o bobiţă sau două pentru face o infuzie aromată. Mie până acum îmi făcea altcineva ceiucul şi nu am ştiut cât să pun. Am pus şi ieri şi azi vreo 10-15 bobiţe şi nu ştiam ce sărăcie am aşa tranzit intestinal accelerat, plus că de ieri miros ca o tufă de iasomie fructată ce dă spre portocală – guess what, mirosul prea puternic se elimină prin piele. Acum aştept cu nerăbdare să nu mai fiu parfumată pe toată pielea, că e enervant!!! Dumb blonde. 🙂