logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Îngrijirea masculină între metrosexualitate şi bun simţ

Majoritatea femeilor depunem multe eforturi ca să ne îngrijim şi să arătăm bine. Vă daţi seama că acelaşi lucru ni-l dorim şi de la partenerii noştri. Nu de puţine ori însă am întâmpinat o mulţime de prejudecăţi din partea bărbaţilor cu privire la îngrijirea masculină. Pentru unii, a merge la cosmetică din când în când, la o pedichiură sau o manichiură este egal cu a renunţa la masculinitate. Am auzit tot felul de îngustimi gen “Eu, să mă epilez??? Da ce-s, fagget?”; “La manichiură, ce penibil!”. Dragii mei, masculinitatea este o chestiune de atitudine, vine dinăuntru.

Pentru cei care se simt vizaţi de astfel de comentarii pline de prejudecăţi, ţin să vă anunţ că trăiţi în secolul 21, nu ne place să ni se încâlcească degetele prin părul de pe piept sau picioare, să nu mai vorbesc de alte zone. La fel ca şi femeile, bărbaţii au nevoie de îngrijirea unghiilor de la mâini şi a picioarelor, pentru că în jurul unghiilor se adună piele moartă care trebuie scoasă şi mărturisesc că nu am vazut foarte mulţi bărbaţi interesându-se de asta. Decât poate când ajunge să li se încarneze vreo unghie, tot din cauza îngrijirii deficitare. La fel ca şi femeile, aveţi diferite tipuri de ten, aveţi acnee, puncte negre, care trebuie scoase. Unii au nevoie să se penseze între sprâncene, ca să se vadă că nu e vorba doar de o singură sprânceană. Aveţi nevoie de peeling facial pentru a înlătura celulele moarte de pe faţă, lăsând pielea să respire şi să arate bine. Nu ar strica folosirea unei creme de corp, în timp şi pielea voastră îmbătrâneşte şi se lasă, aşa că nu strică puţină prevenţie.

Acestea sunt doar câteva lucruri pe care ar trebui să le aveţi în vedere, iar cei care faceţi asta, excelent, aşa e normal. Mulţi se feresc să se angreneze în astfel de activităţi de teamă să nu fie catalogaţi ca metrosexuali, lucru care, din punctul meu de vedere, nu e nici pe departe ceva negativ. Aş prefera un metrosexual decât un Tarzan modern, care crede că dacă face duş zilnic, se barbiereşte şi se dă cu deodorant e suficient. Şi dacă tot suntem la metrosexualitate, hai să vedem la ce se referă aceasta mai precis. Wiki spune aşa:

Metrosexualitatea, un termen inventat de jurnalistul britanic Mark Simpson, se referă la o subcultură a bărbaţilor de orice orientare sexuală care au un simţ estetic puternic şi sunt preocupaţi de aparenţa lor, mai ales în domeniul modei.
Metrosexualitatea ca identitate bărbătească a devenit din ce în ce mai pronunţată în anii 1990 şi anii 2000, şi poate fi văzută ca o împotrivire la rolului de gen stereotipic şi tradiţional masculin.
Termenul “metrosexual” este format din cuvintele “metro”, de la cuvântul “metropolitan” (urban) şi “sexual”. Deşi seamănă cu termene precum “homosexual”, “bisexual” şi “heterosexual”, care se referă la orientări sexuale, termenul metrosexual nu are nimic în comun cu orientarea sexuală.

Felul în care se îmbracă fiecare îl priveşte, însă ceea ce izbeşte mai tare este aspectul îngrijirii şi acela trebuie să îşi aibă un loc prestabilit în viaţa unui bărbat. A fi metrosexual nu are nimic în comun cu orientarea sexuală. Nici măcar nu se pune problema de asta. Şi cum nici măcar nu se ajunge la metrosexualitate, nu vă faceţi probleme că veţi pierde masculinitatea, dacă insistaţi că astfel ar atinge-o în vreun fel; sunt doar nişte chestiuni bazice, de bun simţ, ce trebuie avute în vedere. Dacă nu îţi permiţi să dai bani pe îngrijirea personală în afara casei, o poţi face şi acasă. Din fericire, ştiu şi mulţi bărbaţi care fac ce se poate acasă şi uneori mai merg la o cosmetică.
Atât cât îmi va sta în putinţă, am să încerc să încep să dau info şi despre produse pentru bărbaţi.

Dedic postul acesta acelor câtorva Tărzănei moderni pe care îi ştiu, cu tot respectul 🙂 Şi nu doar celor pe care îi cunosc. 😛

Sursă foto

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (17)

  • eu n-as vrea sa ma trezesc langa un mascul epilat pe picioare :))

  • depinde cat e de paros, depinde de gusturile femeilor. eu vorbesc aici in numele meu si ale celor ca mine. mie imi plac tipii care se ingrijesc. definitely. daca sunt si metrosexuali m-am scapat de o grija. Oricum, nu ma plang, lori are grija de el 😀

  • foarte buna tema de discutie. normal ca nu trebuie cazut in extreme, dar vremea sotilor cu burta de bere si mici, duhnind a tutun a trecut de mult. treziti-va dragilor “masculi”, ca daca tot aveti pretentii de la noi, avem si noi cateva:))

  • a, stai ca nu am ajuns la partea cu conditia fizica, acum ciripeam doar de ingrijirea de baza… 🙂 da oare cum ar fi sa ne afisam neepilate, asa cum ne-a lasat Dumnezeu… doar acu vreo 50 de ani era la moda.

  • Ce mare dreptate ai, in tot ce ai scris, nu m-as vedea langa un “domn” la care poti sa-i faci carare pe mijloc cu un pieptene de lemn, prin parul de pe piept :). Din pacate, cel putin la noi in tara, aspectul ingrijit al unui barbat pentru multi e egal cu lipsa mascunilitatii, complet FALS !…

  • ce figura esti 🙂 asa e, sunt care nu sunt parosi, da sunt care ascund lilieci pe acolo. si contrar parerii aniei, pe mine nu ma dera nici daca se epileaza pe picioare. parul e bun in cap, la sprancene si la gene si eventual la barba, un cioc ceva, da in rest sa nu-l vad 🙂

  • Da… recunosc… am fost si eu asa… (barbierit, tuns, si dat cu deodorant la subbrat) si inca am o sumedenie de intrebari in legatura cu ingrijirea masculina. Pentru mine termeni gen peeling, scrub, gomaj sunt inca necunoscuti… cei drept sunt putine articole despre ingrijirea masculina… in mod normal daca compari o revista de barbati cu una de femei… cele de femei “abundeaza” in ingrijirea feminina, cele de barbati “abundeaza” in femei dezbracate (gen FHM)… am inceput sa imi dau seama de ce este nevoie de aceasta ingrijire cand am inceput sa ies la agatat fete (imaginea conteaza la prima vedere!!! mai ales cand ai de a face cu fete pe care nu le cunosti!!) si cand am purtat par albastru… am prieteni care spun ca sunt mai rau decat o femeie cand vine vorba de par (culoarea albastru nu persista mult, necesita ingrijire speciala)… nu sunt metrosexual dar pe zi ce trece devin din ce in ce mai obsedat de ingrijirea personala…. Pacat ca noi barbatii nu ne sustinem cum faceti voi fetele… ba mai rau ne influientam in sensul negativ! 🙁

  • @Cosmin, nu numai cand “agati” trebuie sa fii ingrijit, ci MAI ALES cand ai o relatie stabila, sau casatorit. Cred ca mai ales dupa casatorie nu trebuie sa se delase nici unul, nici altul. Casatoria nu inseamna ca celalalt te suporta cum nu erai inainte.

  • @Sigina
    Sa fiu sincer nu sunt casatorit dar am vazut destule cupluri care renunta la asemenea practici (ambii nu numai barbatul) dar isi revin dupa ce se despart sau cand se duc la o anumita petrecere. In fine cum ar vrea sa arate barbatul visurilor tale?

  • Cosmin, asta se intampla in cazul generatiei parintilor nostri, poate, mai frecvent, cred ca in generatia noastra se ingrijesc mai mult si unii si altii, dar se poate si mai bine. Cat despre “barbatul visurilor”… 🙂 nu prea sunt oamenii ca in vise, exista doar persoana compatibila cu tine.

  • Eu am 40 de ani, sunt casatorit de destul de multi ani si am doua fetite maricele, si tot ma epilez total, peste tot. N-as suporta parul nici eu nici nevasta-mea. Ma duc si la cosmetica din cand in cand. Nu trebuie ca toti sa faca aceleasi lucruri, dar sa faca totusi ceva pentru ingrijirea personala, in afara de dus, deodorant si after shave…

  • din fericire generatia noua se ingrijeste si se imbracå din ce in ce mai bine.

  • SI EU IMI INGRIJESC UNGHIILE, IMI TAI PIELITELE, LE PILESC, TAI PIELEA MOARTA DE LANGA ACESTEA; UNEORI LE DAU SI CU LAC CA SA LE PROTEJEZ, CU LAC CU CALCIU . EU MI LE CURAT IN FIECARE VINERI. STAU 10 MINUTE CU ELE IN APA SI APOI LE CURAT . DUPA CE LE-AM CURATATMA DAU CU CREMA HIDRATANTA . BAIETILOR INGRIJITICA UNGHIILE SI TOT CORPUL, SI NU MAI ASCULTATI LA ALTII K NU E BINE, CA NUSH CE! LASA-TI-I SA VORBEASCA !!!

  • dar ce te faci când fetele te cataloghează “fegăt”? asta e mai trist. în concepția mioritică esti cocalar dacă petreci mai mult de 5 minute în baie sau îți umpli etajera cu creme, loțiuni etc. propun un traning de cleaning. zău. am putea face o caravană a ..să-i zicem “cultului personaliții” – campanie de responsabilizare a lu’ Dorel.

  • poate că dacă l-am epila pe Dorel ar avea efect campania

  • ai sustinerea mea, fa campania. si nuj cum sa iti spun, sunt o gramada de tipi epilati TOTAL si foarte sarmanti si masculini 🙂