Pe drum spre Dorna tractoare discuiau pământul. Când mi-am ridicat ochii spre cer, cred că cineva se plictisea și-a discuit și norii ce-acoperă luna. Sunt dâre alburii neregulate de plug ceresc.

Dimineața târzie cu miros de iarnă, încă alburie și încețoșată, așa e dimineața de munte. Îmi beau cafeaua în cerdac, alături de ultimul buchet de ochiul boului franjurat. Îmi sorb cafeaua aburindă și îmi scald ochii în toamna timpurie și colorată din grădină. E larmă-n grajd, o găină își anunță oul și nu mai termină cu gălăgia, probabil ca să străbată prin ușa închisă și să afle tot poporul de ispravă. Cotcodăceala e dublată mereu de cocoș, care nu contenește cu felicitările.

Miroase a aer proaspt, umed și rece.

Cliturile de lemne iau timp și efort, dar am ajuns la vârf când apusul a înroșit orizontul. Pentru 5 minute, o întrepătrundere între lava roșie și gheața întunericului. Gata cu apusurile lungi de vară…

P.S. Poza nu-mi aparține, postarea e din octombrie și odihnea in drafts. Am zis ca e pacat să nu îl public toamna asta.