Evoluția interioară m-a făcut să iau lucrurile așa cum sunt, așa că nu mai suspin după vară și mă bucur de fiecare sezon în parte, pentru partea sa frumoasă. Ceea ce îmi displace însă în sezonul rece este ziua tot mai scurtă, deprimant de scurtă, în care încerc să nu intru în latența momentului și să ”hibernez” ca urșii, ci să mă mențin tot mai activă. Așa că adesea când toată lumea se strânge acasă în intunecimea timpurie umedă și rece eu îmi iau geanta și merg la sală sau, după gravitatea situației, mă automobilizez să fac sport acasă. Apoi, o altă activitate plăcută mie e cititul, acum că am bibliotecă extinsă, pe canapeaua de piele, sub o păturică moale. Și a treia activitate, mai ales când e o stare ”meh” și nu am chef de nimic, sunt serialele.
Așadar, am top 3 seriale care merită văzute, din punctul meu de vedere.
Locul 3. Vikingii. Mi-a plăcut mult să aflu lucruri despre istoria nordică, în afară de firul epic. Am văzut toate sezoanele într-un sezon (iarna trecută). Dacă tot îți pierzi minute din viață, măcar să fie și cu nițel folos pentru cultura generală (a fost făcut împreună cu Histroy Chanel, despre ce vorbim).
Locul 2. The Outlander. inițial am crezut că va fi o siropoșenie cu tema principală ”călătorie în timp”, însă serialul e extraordinar de bine făcut și te prinde încă din primul sezon. Nu este vorba despre călătorie accidentala înapoi în timp, sau doar de firul amoros, ci și despre demitizarea vieții romantice de la 1700, și diferența între clase sociale, femei și bărbați, față de anii 40, ai eroinei noastre. Firul amoros se împletește cu evenimentele istorice pe care ea le poate anticipa, venind din viitor, și cu discrepanța dintre siguranța vieții moderne și nesiguranța vieții în general cu 200 de ani în urmă. De la igienă și posibilități de tratament medical la drepturile omului în general. Un serial complex, destul de greu de descris de o profană ca mine 🙂
Locul 1. Este fără doar și poate dedicat serialului The Walkind Dead. Am văzut toate sezoanele dintr-o suflare și nimic nu a mai avut gust după ce am terminat și ultimul sezon, slavă domnului că încă se mai toarnă. Inițial am amanat extrem de mult timp vizionarea lor, că, la prima vedere am spus amandoi ”ce e cu porcaria asta cu zombies”. Apoi ne-a prins de nu ne mai puteam lăsa, cu excepția sezonului 2 care e puțin tras de păr și mai plicticos, merită să mergeți mai departe. TWD nu este despre zombries efectiv. Da, este o pandemie care transformă oamenii în walking deads, însă după primul sezon care pune focus pe partea de supraviețuire în acest nou scenariu apocaliptic se conturează felul în care evoluează grupările sociale de supraviețuitori, în absența unei societăți guvernate de reguli. Evident că rata criminalității crește, iar oamenii buni sunt reticenți în a primi oameni noi pentru că nu știu cu cine au de a face. Cum de la un individ crescut în puful artificial al societății moderne, incapabil să omoare o muscă, se trezește instictul de supraviețuire de vănâtor-culegător, unde caracterul își spune cuvântul: oamenii buni, oamenii răi, și oameni răi care sunt capabil să se schimbe. Partea de supraviețuire este fascinantă și te face să îți dai seama de ce contează cu adevărat în viață – toate fițele și raw veganismele lumii moderne devin complet neimportante – viața trebuie să fie practică, hainele să îți fie utile – să te îmbrace, protejeze să aibă accesorizare pentru arme sau ustensile, ce tocuri, ce Louboutin. Care raw vegani 🙂 Te face să îți treacă imediat traumele care duc la ortorexia asta numită rawveganism (îmi scuzați devierea ironică).
Doamne, despre complexitatea TWD aș putea să povestesc mult și bine, chiar și despre faptul că începusem să il vizionăm chiar la începuturile pandemiei în România, fapt care a accentuat, evident, trăirile pentru că sunt multe similarități cu reactivitatea oamenilor de astăzi.
Am încercat să văd și filmele paralele TWD, Fear of the Walking Dead, tot cu aceeași pandemie dar cu alte personaje, însă nu mi s-a părut la fel de reușit. Este pur și simplu un serial de excepție, one in a billion.
Observ mai mult realism în producțiile mai noi, lipsite de idealismul, perfecțiunea și happy ending-ului etern tipice serialelor americane, de care eu personal sunt sătulă. Voi – ce seriale recomandați, unele de care nu v-ați putut dezlipi?
P.S. Am văzut și The Vampires Diaries, a fost okeis, Damon amuzant, mi-a plăcut cum a fost scris scenariul, dar n-aș putea să zic că nu mai are gust vreun serial după el.
