Iată-mă acasă, în sfârșit, după perindări dintr-un capăt în altul de țară. Cred c-a fost prima dată, în mulți ani când, de Crăciun, n-am fost acasă. Mi-a prins bine să mă rup o idee de orașul meu și de ”palatul meu de cristal” și să privesc alte zări, alți oameni și să respir alt aer. A fost cu clinchet de clopoței, luminițe colorate și-un brăduț ca-n poveștile îndepărtate ale copilăriei, iarna, la bunica, multă dragoste și, desigur, mâncare bună.
Și atâtea filme pe unitate de timp câte nu am văzut în 5 ani adunați. Am făcut o excepție de la stilul meu de viață de zi cu. Organismul are uneori nevoie de un reset, ca să mai aibă rezultate pe viitor, iar eu i-am dat o pauză de o săptămână de la sport și am mâncat cam de toate, și nu chiar ca la carte, pentru că am simțit că-mi permite organismul.
Chiar și așa, pentru că a fost o vreme incredibil de caldă — nici vorbă de frig sau fulgi de nea de 25 decembrie, am putut respecta ”protocolul” de plimbări după mese, aproape indiferent de oră. Soarele a sclipicit atât de tare, încât mereu am regretat că nu am luat nicio pereche de ochelari de soare cu mine. Răsadurile și iarba s-au lăsat păcălite de soarele năzdrăvan și și-au scos imprundent mustățile, să se dezmorțească sub razele calde. Într-un final, iarna ne-a auzit, și ne-a cernut, în al 12-lea ceas, câțiva fulgi zgîrciți, mari și leneși, care-au acoperit orașul, străzile și munții. Cu imaginea aceasta am revenit acasă, privind de pe șoseaua principală voalul superb de pe creștetele brazilor ce străjuiesc coasta munților autohtoni. În urechi am rămas cu clinchet de clopoței și am închis ochii, ca să-i deschid apoi, pentru a mă vedea, din nou, acasă.
Outfit: Bluză Noisy May, bluză de corp Zara (de aici), pantaloni Vero Moda.
Foto de mai jos: Agoimage
