Lifestyle

În cuibul berzelor

Conferinta pentru mame 3

Am încheiat luna noiembrie, plină de evenimente în fiecare weekend, uneori și câte două, cu o conferință frumoasă, caldă, în mijlocul multor femei tinere, cu un lucru în comun: sunt în cuibul berzelor sau pe cale să primează o barză, vorba aceea 🙂

A fost prima ediție a Conferinței pentru mame, organizată de Admen Media, unde s-au dezbătut tot felul de subiecte privind venirea puiului pe lume. Gazda evenimentului a fost Ioana Chișiu, iar invitat special, Dana Rogoz. Dana, fostă ”Abramburica”, este cu un an mai mică decât mine și e mămica unui băiețel tare zâmbăreț. Mi-a plăcut să văd latura aceasta a unei tinere femei pe care ai vazut-o de mică pe micul ecran, latura de mamă dedicată, care reușește să îmbine cariera cu viața de familie și cu cea de mamă, fără să facă compromisuri cu cea din urmă. Mi-a impresionat foarte mult că a fost împreună cu toată familia ei la Conferină. În afară de persoană publică, fashionistă cu stil, soție și mămică dedicată, Dana e un om cald, natural, autentic. Impresia aceasta mi-a lăsat-o.

Conferinta pentru mame 2

M-am străduit să ascult toți vorbitorii, pentru că deși bebe nu e în prioritățile mele acum, mă interesează nutriția gravidei și a bebelușului, care se corelează strâns cu celelalte aspecte legate de stilul de viață: starea psihoemoțională, comunicarea, managementul bebelușului în general, relația cu partenerul în această perioadă specială. M-am bucurat să îmi revăd acolo o veche prietenă de familie, dr. Nicoleta Van Gelder, medic stomatolog, probabil primul medic din țara asta care s-a specializat pe combaterea anxietății la dentist la copii. Trebuie să vă spun că eu n-am mers de mică la ea, însă am mers la o vârstă destul de tânără, multă vreme, și ea este cea care m-a făcut să mă duc la stoma cu lejeritatea cu care te duci la cinema. A vorbit despre activitatea ei în acest sens, pentru care merită toate laudele.

Eu am povestit despre revenirea la forma inițială sau la o formă mai bună – când e momentul pentru aceasta și cum, despre faptul că a avea o greutate normală înainte, în timpul sarcinii și după sarcină nu e un moft comercial de hot sexy mom, ci influențează sănătatea copilului în timpul sarcinii, dar și după naștere, dar și sănătatea mamei. De asemenea, că dieta mamei în sarcină condiționează sănătatea copilului și dacă nu e ok, se produc tulburări ale transcripției genice ce predispun copilul la diverse afecțiuni. Fie imediat după naștere, fie mai târziu.

Conferinta pentru mame1

Rareori mă uit peste pliantele sau partenerii unui eveniment, însă de data asta am făcut-o: am studiat fiecare material publicitar al sponsorilor în parte, am intrat într-o lume străină mie, dar frumoasă și primitoare, și sunt încântată de unele: știți că cremele de bebe (Ceumed) sunt foarte bune și pentru noi? Că Bio-oil e genial și pe ten? 🙂

Biofarm a fost sponsorul principal, și alături de el:Alverna SPA, Bio Oil, AQUA Carpatica, Ceumed Baby, Platinum Speed Fitness, Esthetic Lux Center, Kandia, My Kids Baby Shop, Kidscom.ro, Baby Merc Romania, Galeria de idei, Dunstan Baby Language – Romania,BabySwim,Cuibul Berzelor, Biosenses Healthcare Center, Burtica Mea,Cofetaria Dana Turda, #1 În Epilare Definitivă Din România – COQUETTE BEAUTY CLINIQUE – Cluj, Skin Light, Cryo-Save – Banca Nr.1 de celule stem in Europa, Finas Medical, LaurusMedical Cluj, Lovely by M,Happydent Clinic Junior, Elle Beauty Centers, I-Psiholog, Peditel, Rent A Toy Cluj, Jolidon Romania, Gradinita Magic Land One Cluj-Napoca, Pap tot, Bella Women Romania. Partener media principal Itsy Bitsy și 121.ro Comunitatea femeilor senzationale, Calendar Evenimente, CalendarulMagic.ro, Buna Dimineata, Cluj Life, Totul despre mame, Mamicamea.ro, SuntPitic.ro, Qbebe, utilecopii, Parinti Clujeni,Orasul Cluj, Copilul.ro! Fotograf oficial: Dragos Coman.

sponsori conferinta pt mame

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (2)

  • Poate anul viitor voi fi si eu invitata, sa ai langa tine exemplul viu al muncii legate de nutritie 🙂
    N-am prea vazut poze multe de la conferinta, a fost multa lume?

  • Ioana, da, a fost ceva 🙂