Uneori stau și mă gândesc dacă drumul pe care l-am apucat este cel mai bun. Nu știu dacă am ales bine, însă știu că atât timp cât aleg rațional și nu cu inima, nu am de ce să dau greș. Nu mă încred niciodată în sentimente. Fă ce-ți spune inima, nu e și dictonul meu. A, să am încredere în simțuri, e cu totul altceva….
Și atunci când o tai cu 140 km/h nici nu mai ai timp să te gândești sau să ai regrete. Așa am tăiat-o eu weekendul ăsta. Nu cu mașina mea, cu a altcuiva. Mi-a crescut nivelul de andrenalină ca la bungee jumping probabil, am țipat ca o descreierată tot parcursul, dar în final am ajuns. Și a fost tare 😀
Weekendul ăsta am abordat un stil mai lejer, mai puțin accesorizat. O ținută safari-inspired, cu geacă de piele și franjuri, pantaloni scurți bărbătești, top și…easy walk în picioare, că doar nu-mi iau tocuri la plimbare. Am mers să mă caut pe mine. Cu 140 km/h.
Comments (7)
foarte simpatica vestuta cu franjuri.. 😀
pupicei!
140/h ? cam putin pentru senzatii tari, eu cand merg cu 140/h chiar nu simt nici o adrenalina 🙂
ahh, sau vrei sa spui ca ai mers stand in picioare cu decapotabila? asta ar avea sens 🙂
te pup, o zi frumoasa
multu! :*
tu Sigi, eu cred ca nu te-ai uitat bine pe bord. alea erau mile
pff
140 pe 2 benzi…hmm
pe drujm serpuit, cu curbe, de padure. i think it’s enough!