Ieri, 27 ianuarie, blogul meu a împlinit 3 anișori. Nici nu știu cum au zburat acești trei ani, așa repede a trecut timpul! Am început cu un blog strict de review produse, după care am extins puțin aria la stil personal, shopping și lifestyle. Pentru că e un blog personal și mi se pare normal să reflecte mai multe lucruri. Vă mulțumesc din suflet celor care ați fost alături de mine, de la început sau mai recent, sper să mă citiți cu drag și pe mai departe! Mulțumesc și celor care ”m-au felicitat”, ieri, pe FB. Mie blogul mi-a adus, încă de la început, multe satisfacții profesionale și personale, a meritat să investesc atât timp în el! 😡
Cu ocazia aniversării celor 3 anișori, am scos la iveală 4 premii, cadouri din partea mea, nu sunt sponsorizări de la nicio firmă, toate produsele sunt noi. Așa că o să mi se rupă sufletul iar când o să extrag câștigătoarele, fiindcă mi-ar plăcea să pot să dau mult mai multe! Vor fi, deci, 4 câștigătoare.
În ce constau premiile:
După cum veți vedea, predomină BB Cream-urile, ceea ce cred eu că n-o să vă displacă foarte tare, dimpotrivă, sper!
Premiul 1
o supeeeerbă trusă de make-up marca Avon Cosmetics. Cuprinde (stânga pozei) o paletă de farduri de pleoape, rujuri/gloss-uri (toooaată partea din dreapta) delicioase, arată și mai bine în realitate ca în poze, 6 farduri de obraz, aplicatoare pentru fard și blush și… bineînțeles că trusa are oglindă proprie! Caseta se rabatează/pliază și se strânge frumos, nu ocupă foarte mult spațiu!

Premiul 2
Un Miniature Set cu BB creams de la Skin79, cu 4 BB Creamuri cu diferite roluri: acoperire, strălucire etc. Sunt atât de glossy! Sper să vă placă. Sunt venite direct din Coreea. Minunate pentru tenul normal/mixt.

Premiul 3
Un Blemish Clearing de la Clearskin, Avon Cosmetics. Mie mi-a plăcut așa de mult, încât trimit unul și la voi (sigilat, normal). Pe lângă acesta, am completat cu 2 mostre de BB Cream de la Skin 79, cam cât sunt cele din Minisetul de mai sus, de mari. Deci premiul 3 are 1 blemish clearing și două mostre generoase de BB Cream coreean.

Premiul 4
Un BB Cream Garnier, nuanța Light&Medium (mie mi-e nițel închis, deci se potrivește și unui ten care nu e alb ca laptele, plus că se mai mulează după nuanța tenului tău). Alături, o mostră de BB Cream Skin 79, o mostră de BB Cleanser Skin 79 și o mostră de cremă hidratantă Missha. Important: BB Creamul Garnier este din SUA, deci făcut pentru America. Nu știu dacă e diferență de calitate între cele de aici și cele de acolo, dar vreau să știți că nu e un Garnier pentru România, ci pentru Statele Unite. E minunat pentru tenul uscat.

Ce trebuie să faceți pentru a intra în posesia unuia dintre premii:
1. Like (dacă nu ați dat deja) paginii mele de FB. Lăsați în comentariu numele cu care ați dat like – verific.
2. Like/share acest post, și lăsați în comentariu link-ul către statusul distribuit (puteți face asta dând click pe timpul de când ați postat update-ul pe facebook. ex: just now, 1 minute ago, etc).
3. Să vă înscrieți la newsletter-ul meu aici cu aceeași adresa de mail cu care lăsați comentariul aici pe blog, să pot verifica.
4. (un entry în plus, opțional!) – Dacă aveți blog, beneficiați de încă o înscriere (bonus) dacă menționați despre acest giveaway într-un post, în care să puneți link obligatoriu către www.sigina.ro. Puneți, în comentariul lăsat la mine, link-ul către postul vostru în care ați menționat giveaway-ul acesta, alături de celelalte condiții de participare, și eu vă adaug numele automat încă o dată. Astfel aveți dreptul la 2 entry-uri. Altfel, fiecare persoană are dreptul la un singur entry.
Vă rog, nu postați de pe mai multe ip-uri/cu mai multe nickname-uri. Nu e corect să îl rogi pe soțul/sora/vărul să pună un entry în plus pentru tine. Cerințele 1, 2 și 3 sunt obligatorii, îmi rezerv timp să verific toate intrările și cine nu îndeplinește toate cerințele va fi descalificat. Giveaway-ul se încheie luni, 04 februarie 2013, ora 21.00!

Comments (194)
Ionita Maria a distribuit un link.
acum 2 secunde
.
http://www.sigina.ro/2013/01/3-giveaway/
3 ani Giveaway!
http://www.sigina.ro
3 ani Giveaway!Posted on January 28, 2013 by SiginaIeri, 27 ianuarie, blogul meu a împlinit 3 anișori. Nici nu știu cum au zburat acești trei ani, așa repede a trecut timpul! Am început cu un blog strict de review produse, după care am extins puțin aria la stil personal, shopping și lifestyle. Pentr…
Îmi place · · Distribuie.
felicitari pt blog si multumim de initiative
fb- ionita maria
email mariaionita94@yahoo.com
https://www.facebook.com/home.php#!/daniel.ionita.739
.
FB like: Nicoleta Alexandra
abonata: x_hubba.bubba_x@yahoo.com
share: http://www.facebook.com/nicoletalexandra/posts/404482972977011
postare blog: http://beauty-and-others.blogspot.ro/2013/01/3-ani-giveaway.html
fb:Rascanu Geanina
share:
mail:geanina_mihaela2000@yahoo.com
La multi ani!!!
fb:Rascanu Geanina
share:http://www.sigina.ro/2013/01/3-giveaway/
mail:geanina_mihaela2000@yahoo.com
La multi ani!!!
fb:tatiana sorina
share:https://www.facebook.com/tatiana.sorina/posts/321231771329261
mail:vs_tatiana@yahoo.com
la multi ani si la multi fani :*
FB Catalina Sora
share https://www.facebook.com/catalina.sora/posts/134372820061712
e-mail cata_assoc@yahoo.com
La multi ani cu multe realizari si bucurii
LA MULTI ANI!
La multi ani!
http://www.facebook.com/monica.rauta.3/posts/126595477510303
like fb: Elena Mariana
share fb:http://www.facebook.com/elena.mariana.792?ref=tn_tnmn#!/elena.mariana.792/posts/118183988359100
e-mail: elensita_2008@yahoo.com
La multi ani!
La multi-multi ani si la cat mai multe postari! >:D<
Am dat share aici: https://www.facebook.com/Brand.New.Attitude/posts/142928675865910
e-mail: whatever_eva_wants(at)yahoo.com
FB: Eva Luna
Te pup! :*
Felicitari si la cat mai multe postari inspirate in continuare!
FB: Ana Baias (like-ul e de mult in contul tau :P)
http://www.facebook.com/ana.baias.1/posts/420504364691831
mail: ana_baias@yahoo.com
share http://www.facebook.com/mimy.shop.5/posts/206944146115974
fb Mimy Shop
mail mimy_starr@yahoo.com
La multi ani !
La multi ani!
FB:Janeta Janeta
Share: http://www.facebook.com/janeta.janeta.58/posts/241119456022219
E-mail:janeta_200@yahoo.com
FB: Cristina Dobrogeanu
Share: http://www.facebook.com/christina.dark/posts/430990103636467
Email: xtinna_dark@yahoo.com
La multi ani!
FB:Ana-Maria Gaspar
Share: https://www.facebook.com/anamaria.gaspar.94/posts/102210829960754
email: anutzapostolache@yahoo.com
LA CAT MAI MULTI ANI IN BLOGOSFERA!!!!!!!!!!!!!!!!!!
FB;MARY ANTON
SHARE ;https://www.facebook.com/Antonmarilena/posts/263383943791915
e-mail: marylena4you@yahoo.com
LA MULTI ANI !
LA MULTI ANI!!
fb: nadia alina candrea
share: http://www.facebook.com/nadiaalina.candrea/posts/155287724623130
email: new_nadiabios@yahoo.com
Multumesc!!!
share : http://www.facebook.com/ivona.babarelu/posts/135137199984581
FB: Pixiedust Visuals
Share: http://www.facebook.com/pixiedust.visuals.3/posts/478580738845179
E-mail: s_laura2812@yahoo.com
La multi ani!
Nume FB: Annamaria Barabasi
Share: http://www.facebook.com/annie.snipps/activity/3738041468858
E-mail: annie_b_xtina@yahoo.com
FB: Veiszenbacher Agnes
Share: https://www.facebook.com/veiszenbacher.agnes/posts/157016461114768
Mail: hayde_mc@yahoo.com
La multi ani!
like fb : dia diana
share : https://www.facebook.com/brose.dragalase/posts/322754134501459
mail abonare : myhandmadepaassion@yahoo.com
FB: Ionescu Ana-Claudia
share FB: https://www.facebook.com/ionescu.anaclaudia/posts/160178974129848
email: anyt_dodo@yahoo.com
FB:Ramona Elena Dancea
Share:http://www.facebook.com/ramonaelena.dancea/posts/276618205798051
E-mail:ramonadancea_26@yahoo.com
fb: Ioana Stanescu
share: http://www.facebook.com/ioana.stanescu1/posts/529719440392368
email adress: manadite@yahoo.com
La multi ani !
FB: Anu Ska
Share https://www.facebook.com/anuska21/posts/113300295515694
E-mail: stanescuana_maria@yahoo.com
LA MULTI ANI!
gfc budadana
fb Buda Dana
mail budadana@yahoo.com
share http://www.facebook.com/budadana/posts/416818375063342
La multi ani si cat mai multi fani!!! Multumim!
fb: MD Iulia
share: http://www.facebook.com/md.iulia.9/posts/552025401474409
email: mdmdiulia@gmail.com
nume fb: eleonora lascau
share fb: http://www.facebook.com/eleonora.lascau/posts/121256074716746
e-mail: neo_ra410@yahoo.com
La multi ani, si la cat mai multe articole pe blog!
fb: Petre Mada
share: http://www.facebook.com/petre.mada.5/posts/560214710657725
email: freaky_bizarre_girl@yahoo.com
Fb: Andra Nkz
share: http://www.facebook.com/andra.hug/posts/199827823492580
mail: condor_pawan@yahoo.com
fb. preda nicoleta alina ,abonata aly22preda@yahoo.com , share http://www.facebook.com/nicoletaalina.preda/posts/411459408938848
abonata cu tynayyy@ymail.com
fb axela stanciu
share https://www.facebook.com/axelynostanciu/posts/486350838093622
Doamne ce trece timpul ..cred ca esti cea mai “batrana” dintre blogerite …la varsta blogului ma refer 😀
La multi multi anisori si cat mai multe postari si multi cititori
Fb B-Andreia Daniela
share http://www.facebook.com/bandreia.daniela/posts/152999321520850
abonata andreia.daniela87@yahoo.com
postare pe blog http://deyutza87.blogspot.ro/2013/01/giveaway-by-sigina.html
fb: magda gheorghe
share concurs: https://www.facebook.com/magda.gheorghe.1/posts/551881481503715
e-mail: printessa_mea2001@yahoo.com
fb-monika erzsebet
https://www.facebook.com/monika.erzsebet/posts/558221857521162
medveimonika@gmail.com
La multi ani !!!!!!!!!!!!
Salutari Sigina.
In primul rand la multi ani pentru blog. Sa ai grija de el asa cum ai avut pana acum si sa ramaneti la fel de frumosi! tu si blogul hihi.
Te urmaresc pe fb cu numele: Gabriela Gab
Am dat share aici:
-https://www.facebook.com/gabriela.moldoveanu18/posts/647429091950034
M-am abonat cu mailul: dzzd9177@yahoo.com
O saptamana frumoasa si usoara.
Like FB : Larisa Vallentina
Share: https://www.facebook.com/larisasipunct/posts/458493124199253
M-am abonat cu mailul : larisa_vallentina@yahoo.com
Postare blog: http://blackcatsbeautyblog.blogspot.ro/2013/01/giveaway-by-sigina.html
Multumim pentru cadouri. Chiar daca nu castig, ma bucur ca unele bloggerite se vor bucura de cadouri asa frumoase!
FB: https://www.facebook.com/baciu.ancagabriela/posts/403152959774808
maill : baciu.ancagabriela@gmail.com
Fb : July Jullieta
Link share : https://www.facebook.com/july.jullieta/posts/407942802613199
Email : july_jullieta@yahoo.com
nume de fb; HOSSU CLAUDIA
GFC;claud1a04
share;https://www.facebook.com/hossu.claudia/posts/378314118930875
M-am abonat cu mailul;claud1a04@yahoo.com
am dat like la pagina cu numele;hossu claudia
GFC:IuliaSava
FB:Iulia Sava
SHARE:https://www.facebook.com/sava.iulia.1/posts/383959165032554
M-am abonat yulik_4_u@yahoo.com
FB:Adina-Mirabela Gavriloi
Share link:http://www.facebook.com/adinamirabela.gavriloi/posts/325620184205247
Mail abonare:Gavriloiadina@yahoo.com
fb: Cristea Violeta Elena
share: https://www.facebook.com/cristea.violetaelena/posts/412326842175872
e-mail: cristeavioletaelena@yahoo.com
La multi ani !!!!
FB: Ale Alexandra
SHARE: https://www.facebook.com/ale.alexandra.965/posts/565087676836419
ABONATA E-MAIL: alexandra.anamaria@yahoo.com
Pe mine ma “distreaza” oarecum aceste giveaway-uri, sau mai degraba ma intriga.. pe de o parte se organizeaza ca un fel de cadou, iar un cadou se da, nu-i asa, gratis si fara conditii impuse, pe de alta, ca sa-ti primesti “cadoul”, trebuie indeplinite conditiile x, y, si z, conditii care in 90% din cazuri nu fac altceva decat sa ridice nr. de followers si de comentarii pt. blogul respectiv (ca de fapt asta se si urmareste in majoritatea cazurilor, ceea ce mie mi se pare, cum ar spune americanul, “lame”). Pana la urma, acesti 3 ani s-au construit “pe spinarea” cititorilor, pt. ca fara “clienti”, nu se ridica nici un blog sau canal de youtube. Eu nu particip oricum, daca imi place un blog atat de mult, ma abonez “nesilita de nimeni” si prin GFC, si la newsletter si la tot, dar nah, bafta oricum participantilor!
fb:irina olteanu
share: http://www.facebook.com/irina.olteanu.94/posts/592416574118079
e-mail: irina_olteanu2000@yahoo.com
fb: Viorica Neagoe
share: http://www.facebook.com/viorica.neagoe.37/posts/546355832051068
neagoeviorica@hotmail.com
FB: Adela Ioana
share: https://www.facebook.com/4everlimitless/posts/502464366472891
Abonata: adelavoinea [at] yahoo [dot] com
fb:yulia si emy
share:http://www.facebook.com/#!/yulia.busuioc/posts/260180357446507
mail :zaharia.iuliana20@gmail.com
la multi multi anii