Review

Replici crăpăcioase ordinare

Bineînțeles că, de câte ori apare un produs extraordinar la o firmă, nu durează mult și apar și la alte firme. Ceea ce nu e rău. Dar când apar replici ordinare, în genul celei pe care p vedeți în imagine, e nasol. Fiindcă cei care-și permit numai produsul acela, fiindcă e mai ieftin (5 lei), își pot face o imagine negativă despre produs. Stau și mă întreb cât o să mai treacă până apare concurența la Eyelash Enhancer?

Revenind la replica ordinară de crăpăcios pe care am cumpărat-o ieri – seamănă cu OPI sticluța, dar nu răsare. Mi-am luat un roz asemănător celui de la Alix Avien, însă odată pus pe unghii, pe bază maro închis, arăta ca un alb spre roz. Crapă, cu greu, destul de puțin, iar asta nu e cea mai mare problemă. Miroase atât de rău că îți întoarce stomacul pe dos, drept pentru care nici n-am făcut poză cu el pe unghii, că m-am dus să îl sterg instant. E groaznic. Dar așa mă împinge pe mine curiozitatea de a încerca lucruri. Ce bine, că am gel pe unghii, nu-i așa?

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (8)

  • it’s just me sau sticla seamana cu opi si nu cu china glaze?
    am vazut si eu replica, ma gandeam ca pute:))

  • morphine, opi, da.

  • tocmai ieri l-am uat si eu tot din curiozitate si pentru ca intr-adevar e la pret mic dar sunt foarte dezamagita avand in vedere ca primul lac crapacios pe care l-am folosit a fost de la opi si era extraordinar.oricum e destul de scump si deocamdata nu mai imi permit sa imi iau opi dar spre deosebire de acesta sunt sigura acum ca si-a meritat toti banii….

  • Romina, iti recomand din suflet Flormar. Nu-s scumpe deloc, daca bine mi-amintesc 7 lei?? Crapa frumos, sunt de calitate. Polus Center, insulita la intrarea 3

  • mersi mult chiar ma gandeam sa il incerc si eram curioasa ce pret are :*

  • Romina, e 14 lei, merita.

  • Mi-am luat si eu aceste rep[lici…chiar 2 din prima…si intr-adevar sunt groaznice….cred ca o sa incerc si eu Flormar…

  • Din cauza mirosului nu-mi cumpăr ojă Natty. Culori am văzut frumoase, da put într-un hal a chimicale că mi-ar fi frică să mi le pun pe unghii (n-am gel). În rest, de la 5 lei în sus, orice 😀