logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Valoarea unui melc

E prima mea revedere cu Marea Neagră din ultimii cinci ani, și valurile ma îmbracă și mă dezbracă cu spumă în timp ce mă scald în razele soarelui de august. N-am stare. Știu că dacă vreau niște D3 natural și niște celule T imunitare trebuie să stau, așa că-mi caut ocupație. Printre spărturile de scoici scotocesc după cochilii micuțe de melcișori de mare – nimic special, din aceia pe care dacă îi cauți atent și ai răbdare, îi găsești aproape oriunde. Ca să aibă sens, să poți face vreo decorație cu ei, trebuie să fie mulți, iar culesul lor ia timp – rețeta perfectă ca să am ocupație și să nu plec din soare. Din fericire, nu bagă nimeni în seamă singurul metru de plajă grunjos, ba chiar ocolesc spărturile de scoici oamenii, că prea fac reflexoterapie în talpă. Pentru partea hedonistică, e mai confortabil pe nisipul fin.

După o vreme bună, se adună curioși eterogeni în jurul meu, scormonind și ei printre spărturile de scoici – gândind probabil că sigur nu stau eu de petunie acolo, așa că și ei vor să vadă ce e așa interesant. Mă uit discret și zâmbesc în sine văzând expresia celor câțiva intruși pe metrul meu de plajă, care scormonesc și iau în mană bucăți de scoici rupte de valuri, și le aruncă înapoi dezamăgiți. În scurt timp, intrușii s-au risipit, pentru că nu era nimic interesant pe acolo. E evident că cochiliile mari și frumoase nu se găsesc în zonele mainstream și nu când marea e așa calmă (după super modestele mele cunoștințe marine).

”Ce ți-e și cu oamenii”, mi-a fulgerat atunci în minte. Cum sunt atrași când ceva pare interesant, ca oile de turmă, dar cum ceea ce este pentru cineva o valoare, este zero pentru alții. Pentru mine, valoarea unor melcișori culeși înseamnă conectarecu natura – cu apa ce-mi mângâie picioarele, cu soarele, înseamnă ocupație dar și sănătate, că altfel nu am răbdare să stau la sinteză de vitamina D3, ca o meduză leșinată. Valoarea unui melc depinde de persoana la care te raportezi. Așa e cu toate în viață.

Play here:

În alte zile, m-am refugiat în zone mai retrase ale plajei, ca să scap de curioși. În zone mai puțin friendly pentru tălpi, mai grunjoase și cu stâncăraie lunecoasă unde poți să îți frângi cu lejeritate gâtul. Sau picioarele. Acolo ”recolta” era mai bogată, dar și valurile mai temperamentale. Pentru un moment m-am dezumflat că, pe când vedeam cochilia supremă, venea ditamai valul și îmi zădărnicea cautarea. ”Cineva să țină de marea asta un pic, până culeg ce vreau” a gândit control freak-ul din mine, după care mi-am amintit că lucrez intens la asta (doamne, e al naibii de greu) și m-am adaptat situației: am învățat să lucrez împreună cu marea. Pe principiul – dacă nu ești împotriva ei, ești cu ea. Și am învățat că dacă vine un val și scoica dispare, aduce altele. Poate mai frumoase. Am învățat să o iau cum e, uneori agitată și sălbatică, alteori liniștită și docilă, să mă bucur de ea cât îmi e confortabil. Cause the sea is not human, și noi, oamenii, mai avem nevoie și de siguranță și stabilitate. Dar este un bun exercițiu să nu te consumi pentru lucrurile pe care nu le poți controla și să îți păstrezi pacea și echilibrul intern. Dacă lași valurile să îți trieze viața, poate poți alege ceva bun de la ea…

Recomand gelul reparator după plajă Gerovital Derma+, mi-a fost și îmi este de mare ajutor, calmează imediat, hidratează și răcorește de la prima utilizare – îl găsiți aici

Two twin souls – Lavinia and I at Hotel Amfiteatru Olimp. 

Visiting Hotel Amfiteatru Olimp

Just go with the flow. 

 

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)