logo
Beauty and Lifestyle Blog
Review

Volite – hidratare injectabilă

Avem nevoie de hidratare bună în orice sezon, mai cu seamă în perioadele cu temperaturi extreme. În timp ce cremele și serumurile au formule tot mai eficiente, era de la sine înțeles că și procedurile de tratament facial profesionale sunt revoluționate.

Volite este un tratament facial cu acid hialuronic diferit de filler-ul cu acid hialuronic, care este o intervenție estetică. ”Diferența între tratament facial și intervenție estetică este că prin intervenția estetică dorești să corectezi ceva, să umpli, în cazul filler-ului.” lămurește dr Radu Onoe, medic primar chirurgie estetică, la Clinica Artis3.”Volite este primul tratament injectabil de hidratare cu rezultate clinic dovedite, care ține până la 9 luni.” spune dr Radu Onoe. Practic, este o procedură cosmetică, dar care poate fi realizată doar de către medic (estetician sau dermatolog), nu poate fi realizată la un salon de înfrumusețare. ”Efectul este mai vizibil după 2 săptămâni de la injectare și se observă optim la 4 săptămâni.” adaugă dr Onoe. Volite este produs al brand-ului Juvederm, cel care deține botox-urile dar și filler-ele de acid hialuronic pe care îl am în buze.

Volite ”sub pielea mea”

Volite se poate face pe ten sau doar pe gât și decolteu, pe ambele, sau chiar pe mâini. Se pregătește tenul cu o cremă anesteziantă, astfel încât să nu te deranjeze înțepăturile de ac. Chiar dacă seringa are un ac minuscul și Volite încorporează el însuși puțin anesteziant, este bine să dai vreo două rânduri de cremă anesteziantă pe toată zona care urmează a fi tratată.

Medicul injectează Volite-ul din loc în loc, evitând zona ochilor, dar prinzând zonele de riduri fine – la mine ”dungile” de expresie. La final arăți ca o sită ciuruită și trebuie să lași, teoretic, tenul 24 de ore să se liniștească. Mie mi-a luat 2 h să nu mai fie foarte vizibile injecțiile, deci aici e vorba și de o variabilitate individuală. M-am și amuzat că punctișoarele arătau ca o acnee, eu care n-am avut în viața mea probleme cu coșurile. Credeam că va trebui să stau în casă o zi, dar n-a fost cazul. Oricum, procedura e de făcut vineri sau sâmbătă, când poți să nu-ți faci program după aceea. La 24 de ore nu se mai vedeau decât puțin urmele de ac, iar la 48 aproape deloc. Oricum, mi-am putut relua activitățile normale și din seara aceea, inclusiv cu machiaj.

Cum se simte Volite

Știu de la acidul hialuronic din buze că AH are nevoie de timp ”să se așeze”. Abia după vreo lună AH se așează în buze și arată natural, fără să se vadă că ți-ai pus (sau cel puțin în cazul meu, care nu am exagerat cu buzele). Am convingerea că la fel este și cu tratamentul Volite, de aceea efectul maxim se vede în 2-4 săptămâni mai bine. Moleculelor de acid hialuronic le ia puțin timp să se încorporeze și să își ia funcția obișnuită. Acum pot să spun că tenul se simte frumos, ”plump”, și, ca de obicei, îl întrețin cu creme și serumuri de hidratare de ultimă generație. AH este o substanță hidrofilă, îi place să fie hidratat. La fel ca buzele, care arată mai bine dacă le întreții cu balsam. Revin cu feedback peste câteva săptămâni 🙂


Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)