A fost Jazz in the Park 2023, ediția a unsprezecea. Nu este prima dată când merg la Jazz in the Park, dar este prima dată când merg ca blogger acreditat și a doua oară pentru mine de când festivalul se ține în Parcul Etnografic Romulus Vuia. Despre câteva detalii organizatorice am scris înainte de festival, aici. Și organizarea a fost excelentă, ca să trag această concluzie de pe acum 🙂
Context. Clujul este un hub cultural în care poți să explorezi și să te culturalizezi în afara zonei de confort. Așa se face că, deși nu sunt o cinefilă și detest să îmi petrec viața pe Netflix – merg totuși la filme în perioada TIFF-ului (și cat s-a ținut Comedy Cluj) și am prins gustul pentru filmele necomerciale și europene. De atunci mă grețălesc și mai tare producțiile de Holywood, care mi se par mereu aceeași Mărie cu altă pălărie (și propagandă încorporată). Tot nu mă declar o cunoscătoare, dar cel puțin am fost expusă la altceva. Un strop de cultură cnematografică.
Festivalurile de carte, de muzică sunt și ele oportunități de culturalizare, fiecare în felul lui. Iar când vine vorba de muzică, baza mea e rock/metal cu foarte mare flexibilitate – în funcție de activitate (de exemplu, ce ascult acasă nu ascult la volan sau la sala de sport). Jazz in the Park e unul din acele festivaluri care te ajută să descoperi. Deși ”unora le place jazzul” în mod sigur, alții mai mult ca sigur ”nu știu că le place jazz-ul” – sau variante experimentale ale lui sau în amestec de genuri. Pentru că n-au fost expuși. Și niciodată nu e prea târziu să extinzi publicul de la cei cunoscători la gură-cască (mă identific) care să descopere artiști incredibili cu care să-și îmbogățească playlistul.
Prima zi a fost pentru mine despre Fun Lovin Criminals. Deși n-au treabă cu jazzul, au un mix de stiluri interesant și un istoric de 30 de ani. Am senzația că în conferința de presă ”de pe prispă” au spus că fac 30 de ani în octombrie. Tot aici au spus că vor concerta doar o selecție de piese care să se încadreze armonios în festival. Discuțiile au fost relaxate și amuzante găzduite de Alin Vaida, fondatorul Jazz in the Park și mare fan al trupei. Vă spun sincer că live-ul n-are nicio treabă cu playlistul de pe youtube, atmosfera a fost fantastică, antrenantă, toată lumea bâțâia și timpul a zburat efectiv. N-ai avut momente în care să te plictisești. Au interpretat și piese preferate de dânșii – Friday Night, preferata basistului, Come find yourself, preferata toboșarului, de exemplu. Pentru că am stat în față, am putut să observ cu amuzament bețigașul fumegător de aromaterapie pus pentru solist lângp keyboard. Și-au creat și atmosfera lor. Miros de Fun Loving Criminals, dar nu de acela de care glumeau ei în conferința de presă: ”poți să ne miroși de la distanță”, cu referire la…alte ierburi.
A fost un vibe vibrant new yorkez, deși membrii trupei locuiesc actualmente în Anglia, poartă deceniile americane în spiritul lor.
A doua zi a fost despre noi descoperiri, am fost curioasă de Mulatu Astatke, părintele etio-jazului – care pe mine nu m-a prins ca stil dar a adunat un public numeros și a făcut senzație. Mai degrabă Mansur Brown a fost o descoperire plăcută pentru mine.
A treia zi a fost despre cum să nu mă îmbolnăvesc dar să și ajung la festival – am tras un frig în fiecare zi în ciuda tentativelor de îmbrăcat și nici ziua trei n-a ieșit mai înțelept din punct de vedere vestimentar. Așa că, deși aproape am înghețat, nu m-am mișcat din fața scenei plină de magia lui Nani Vazana. Nani Vazana e o artistă care cântă în ladino, o limbă pe cale de dispariție care s-a vorbit circa o mie de ani de către evreii din peninsula iberică. Practic, sună a castiliană veche cu ebraică. La Jazz in the Park momentul ei a fost un tribut către Nina Simone, însă a cântat și piese originale ale sale, în engleză. Mi-aș fi dorit să ascult și ladino live, însă chiar și așa, Nani a fost sen.za.țio-na.lă. Prezenta scenică, energie, talent – nu doar voce incredibilă, ci și are trompeta și pianul la degetul mic, se descurcă să facă show chiar și fără colegii de la bas sau tobe. Am fost foarte impresionată de prezența ei și, chiar dacă am zis că ”stăm o piesă, două”, pentru că literalmente eram înțepenită de frig, am rămas până la final. Aplauzele au fost prelungite, s-a și întors pe scenă și a interpretat o ultimă piesă în mod remarcabil – Feeling Good.
Frânturi din aceste momente veți găsi timp de un an, adică până la ediția din 2024, pin-uit în Highlights la mine pe Instagram, cu titlu JazzinthePark23. Voi ține pin-ul un an, apoi la următoarea ediție îl voi desprinde din profil.
Mâncare și băuturi. La partea de mâncare au fost unul și unul. Au fost cele trei restaurante partenere: Vizuin, Cimbru și Bruto dar și multe truck-uri cu street food la alt nivel – cum ar fi Arthurs Corner (aflat în zona Crush Wine) sau Trattoria da Florian, Vagabundos sau Dopamine. Din fericire, ne putem bucura de preparatele lor și în afara festivalurilor – la Iconic Garden (în față la Iulius Mall). Băuturile alcoolice au fost puțin cam scumpe. Ca de obicei, rentează să își iei sticla de vin, nu paharul, dar recunosc că am avut un șoc când am dat cu cardul după un 200 ml de roșu la pahar, fără să mă uit în prealabil (60 lei 200 ml, cred că sunt singura care a reușit așa o performanță – trebuia să iau o sticlă și ieșeam mai bine). Apa plată 8 lei, hm, să zicem.
Transportul a fost brici, din jumătate în jumătate de oră, cu cursă specială ultima la 00.30 în fața Parcului Etnografic. E prima dată când merg la Jazz in the Park în toate zilele, dar impresia e foarte bună, de un EC ”mai micuț” – iar să fii comparat cu EC e ceva, totuși. Adică e de foarte bine 🙂
N-aș vrea să ratez observația despre public – chiar și la public foarte numeros în fața scenei – nimeni nu s-a inghesuit, nu s-a împins, bun simț și civilizație m-am strecurat în fața scenei să îmi iau cadre fără niciun fel de probleme, m-am retras tot așa – foarte impresionată sunt de tot. Bravo echipei Jazz in the Park 2023.
