Nu mi-am putut imagina niciodată viața trezindu-mă, ca o eroină, la 6. Sau mai devreme. Recunosc că m-am simțit puțin prost nu o dată când am fost trezită în timpul săptămânii la 10 sau primeam replici pe facebook de la doamne harnice și matinale – ”ora 8 e dimineață? eu mă trezesc la 5, am copil, 2 joburi, casă etc etc etc etc”. E oare în societatea asta vreun joc ”Care se trezește mai de dimineață” în care primești un premiu ridicarea vreunei statui pentru sacrificu? N-am înțeles niciodată (femeile, că astea-s cele mai frecvente) de ce unele se simt superioare pentru că fac 100 de mii de lucruri până-n ora 10 și dorm 4 h pe noapte? Ce e clar, unii oameni au un bioritm așa zis perfect – sunt matinali din fire. Pentru unii nu e niciun efort, în timp ce pentru alții alarma de dimineață este cel mai negru coșmar. Eu-s din ăștia din urmă. Și poate că unii din ăia sunt ca măgarul din poveste, când a ajuns la economia de a mânca doar un pai, a murit.

Am crescut într-o familie în care cu 2 generații mai devreme dacă nu munceai ca boul de la 4 dimineața, nu erai bun de nimic. Premiul cel mare era să fii lăudat că ești harnic, era ca și cum ți s-ar fi ridicat statuie, fix lângă Statuia Libertății din SUA. Mai târziu, mi-am dat seama că lucrurile nu-s chiar așa, și că viața trebuie să fie un dar, o plăcere, nu o corvoadă și că asta nu înseamnă la fel pentru toată lumea și că valorile pot să fie extrem de diferite între ”rubedenii”. E drept, și timpurile ajută. Astfel că mi-am zis că eu nu-s făcută să mă pontez la 8 sau la 9 și să-mi trăiesc 3 sferturi viața-ntr-o clădire de birouri, la lumina artificială, cu oameni pe care, ca pe familie, n-ai cum să-i alegi.

Efectiv, am refuzat ca lucrurile pe care pot să le aleg în viață să nu fie exact așa cum îmi doresc eu. Începând de la viața personală la cea profesională. Să am libertatea să aleg, ca dacă vreau să dorm până la unșpe, lunea, s-o fac, iar dacă vreau să mă trezesc la 5 dimineața să o fac pentru că vreau. Și am înotat în direcția asta. Când numai stai și visezi cu capul în ambele palme pe fereastra biroului de la nuj ce bisnis center, gândindu-te cum ar fi să faci ceva ce realmente-ți place, sorbind din ochi lacul minunat ce se întinde liber și micii oameni care mișună pe alee, n-o să rămâi decât la reverie. Nimic din ce-ți dorești nu pică din cer, ca para mălăiață. Când înjuri dimineață alarma și n-ai timp să îți iei micul dejun și te gândești ce bine ar fi să fie sâmbătă, n-o să-ți fie mai ușor sau o să se schimbe ceva, n-o să se întâmple vreo minune peste noapte.

Dacă-ți dorești cu adevărat ceva anume, acționează. Începe să lucrezi în direcția aia, și da, la început va fi doar reveria. Contemplarea. De tine depinde să nu rămână doar un vis. Fă-ți un plan de acțiune care știi sigur că va fi sustenabil în urmtoarea perioadă, cu tot pontajul si zilele ocupate de luni-vineri. Vizualizează, acționează, crește-ți visul, trăiește așa cum îți dorești. Că, de bine, de rău, viața asta o ai, pe aia de mai încolo nu știi sigur 😀 Vreau să știi că nu există ”n-am de ales”. Pot fi situații limitative o vreme, dar întotdeauna este vorba de alegere. Dacă stai într-un loc care nu-ți place și și se pare că te complaci în mediocritate – să știi că nu te-a pus nimeni, tu ai ales. Poți să faci și altfel. Nu brusc, nu dintr-o dată, ci încet și sigur. STOP wishing. Start doing. No alarm clock needed, your passion wakes you. O să te trezești, la ore pestrițe, dar o să simți că iubești să trăiești.

Pe aceeasi tema – Comparația atrage după sine imitația.