Lifestyle

La pantofăreasă, în vecini

Într-o lume consumeristă, lucrurile sunt făcute să le cumperi, să le porți, să se strice cât mai repede, să îți iei altele. Cu excepția acelora artizanale sau realizate în așa fel încât să dureze o viață, dar și cu prețuri pe măsură. E cunoscut faptul că îmi plac încălțările și, pentru că nu pot cheltui o avere pe ”lubutini”, prefer să îmi fac perechile personalizate la Clujana ”mea”, fabrica de papuci a copilăriei mele, de unde îmi ies mereu niște bijuterii de încălțări și de o calitate excepțională. Dar pentru că rezidă în mine o mică fashionistă, dau iama și în încălțările din mall-uri, Zara, Deichmann, Humana, unde găsesc modele mișto,din care unele se strică repede. De obicei, sare flecul, se roade talpa – știți voi cum sunt astea cheap fashion. Așa că nu o dată am apelat la pantofar și, cel mai adesea, la pantofăreasa de la poarta vecină, de pe același ”bulivard”.

Doamna Iosza are 82 de ani, și a fost (și poate este încă) singura femeie pantofar din Clujul ultimelor decenii. Micul său atelier de acasă a aparținut soțului său, Iosza Ioan, de la care a învățat meserie, și din asta s-au întreținut toată viața. Acesta era cu 26 de ani mai în vârsta decât ea și s-a stins din viață prin 1984, după 9 ani de luptă cu niște probleme de sănătate.

”El era mare meșter pantofar. El știa bine, să facă un papuc de nou, numai că pe vremea aia nu se prea putea, nu prea se găseau materiale, și imediat puteai fi turnat și să intri la închisoare.” Pe peretele curții interioare tronează și acum firma soțului, ca un in memoriam, cu numărul autorizației, datând din 1964.

pantofar

”Aia nu mai e bună, eu am autorizația mea, mi-am scos autorizație pe ascuns, înainte de a muri el.” îmi spune tanti Iosza, în timp ce pozam reclama. Înainte de doamna Iosza, domnul Iosza avusese o viață tumultoasă. Născut la Reghin, rămas orfan de părinți, între 4 frați, el cel mai mic, a fost crescut de un unchi care ”s-a purtat tare rău cu el.” A încercat să învețe meserie prima oară la o croitorie, apoi la zidărie, dar de fiecare dată unchiul său îl lua cu dupaci să meargă înapoi acasă, la munca-n gospodărie. Ultima încercare a fost mai cu noroc: un meșter pantofar l-a luat pe lângă el, și nu l-a mai lăsat pe unchiul său să îl ia de acolo. Aici a fost ajutor de pantofar, un timp, până când a plecat la București. La București a lucrat la Mociornița, cel mai important producător de încălțăminte din România interbelică. De acolo s-a mutat la Cluj, unde s-a angajat la fabrica de încălțăminte Janos Herbak, numele dat de comuniști fabricii Clujana. Nu era bine văzut deoarece era membru de partid, dar a scăpat de bătăile pe această temă pentru că era foarte bun în ceea ce făcea. Ulterior, a început să lucreze acasă. ”Stătea mai jos, la numărul 50, unde e acum Hotel Victoria.” îmi povestește doamna pantofar. ”L-am cunoscut că m-am dus cu niște papuci la reparat… așa l-am cunoscut.” rememorează ea. ”Am început să îl ajut, nu m-am angajat nicăieri. Era mare diferență de vârstă (el 49, ea 23, când s-au luat), ”Nu prea ieșeam nicăieri, stăteam și îl ajutam.” spune ea. Mai mult reparații de pantofi, că nu se prea puteau face de noi, nu era voi. ”Mai demult, încălțămintea era făcută ca să dureze”, îmi spunea ea, cu o altă ocazie când mi-am dus papucii la ea. ”Erau tălpi rezistente, din piele de bovină, presate, așa se făceau și la Clujana.” zicea ea. Se lucra pe grosimi de 1-2 mm, subțiri, dar foarte rezistente. După moartea soțului, survenită în 1984, doamna Iosza a continuat să lucreze pe propria autorizație, meserie care îi aduce și acum un venit extrem de modest.

Cum erau vremurile, bineînțeles că, după moartea soțului, cineva binevoitor a turnat repede un control să vadă dacă nu lucrează cumva clandestin, pe autorizația soțului. Când a scos foaia cu autorizația ei, domnul care venise în control a zis doar atât: ”Hm. Așa-s oamenii.” Și a lăsat-o în pace.

Când e o reparație ce depășește puterile ei actuale, doamna pantofar mă trimite în altă parte. Zice că nu mai are atâta forță ca înainte, are și ea probleme de sănătate, și cu ochii, dar se descurcă de minune la micile reparații pe care încălțămintea modernă, ”de-un sezon”, le aduc cu sine. Manual.

Doamna Iosza, pantofar.

doamna pantofar iosza
Sculele de pantofar, de cel puțin 50 de ani vechime, pe care doamna Iosza le folosește și azi, pe lângă câteva scule mai moderne.
scule incaltaminte
eudora 11 drp

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)