Îmi place să cred că viața mea este așa cum mi-am dorit. Independentă, fără șefi, și în continuă evoluție, pe toate planurile. Asta înseamnă și multă muncă, iar timpul pentru mine și relaxare s-a mărunțit considerabil. Așa că atunci când vine vorba de relaxare, faptul de a mă simți bine la salonul la care merg, este — nu prioritar, ci obligatoriu.
Mă ocup mai mult de sănătatea și bunăstarea altora, și mai puțin de mine, iar uneori resimt lucrul acesta. O vizită la un salon cald, pentru serviciile de beauty, mă reconectează cu mine și cu dimensiunea frumuseții. Iar căldura nu e dată de cristale și designuri, ci de oamenii de acolo.
Prefer saloanele mai mici, de centru, din apropierea casei mele. Unul este Studio Jolie, unde Ada mă răsfață mereu grozav (rar, când ajung) cu tratamentele faciale, epilare, gene etc, tot ce ține de universul îngrijirii feminine, la superlativ, pentru că Ada este pasionată de ce face și e mereu up-to-date. Îmi place salonul ei feminin, roz și primitor, și desigur ea, cu toate avioanele ei de aparatură cosmetică ultramodernă. Inclusiv epilare definitivă de ultimă oră. La Ada m-am simțit mereu confortabil, de mai bine de 4 ani încoace.
Azi dimineață la 8.30 😀
La mani-pedi merg din adolescență la un salon la două porți de casa mea, unde audiez ultimele bârfe mondene ale doamnelor care stau la uscat la cască, în timp ce-mi aștept rândul la pedi. O dată la 3 săptămâni, ”primesc” acolo revista presei mondene, cu sau fără voia mea 😀 Și e printre ultimele coafoare la care se mai pune permanent – salon Sunshine. Acolo e Mircea, care lucrează împreuna cu soția, mani-pedi, iar el îmi face mie manichiura și pedichiura de prin liceu. Cred că e singurul bărbat care face mani-pedi în Cluj…Nu e cel mai fancy loc in town, însă am tot ceea ce am nevoie: profesionalism, igienă, și căldură. Mă simt mereu acasă acolo, și îmi place că pot apela la Mircea oricând, face cumva să mă strecoare și printre cele mai îndesate programări. Da, stau prost cu programatul la timp. Sunt mereu cu ”poți? …acuma!” 😀
Iar atunci când Mircea nu poate, mă duc acasă la doamna Viorica Mureșan — toate doamnele lumii bune a Clujului de odinioară o cunosc, cea mai bună pedichiuristă din Cluj, a ultimelor decade. Și tot ocupată și acum, deși are o vârstă respectabilă…
Pentru păr apelez adesea la Evy. Pe Evy o știți din postările mele cu părul gri, și lucrează la salon Shiva, salonul Katinkăi. Nu pot să uit cum m-aștepta Katinka într-o vară toridă cu niște lebeniță, știind că va dura ceva șederea mea acolo. Săptămâna trecută mi-a pus în brațe un bol de căpșuni, să le fac Q&A 😀
La Vestige mai merg, dar doar pentru Raul Tișa. La Raul nu renunț niciodată, însă Vestige și tot ce înseamnă Simina Cheteleș au beneficiat de o toleranță mult prea generoasă din partea mea, tot de dragul lui Raul, dar care s-a epuizat. Raul este un brand, poate să refacă totul de la zero mâine, dacă ar fi cazul (inshallah!). Un brand ridicat în peste 10 ani de muncă și un talent înnăscut nu doar pentru hairstyle, ci și pentru oameni.
Dacă e vorba de unghii tehnice, o prefer la Flo. Atât. Pițiponceala și bârfele nu-s tocmai pe gustul meu, chiar dacă mai sus am glumit puțin pe tema asta. A, și pentru că se apropie vara, îmi voi face o programare la Csilla, nail artist, pentru pedichiura de vară. E o talentată fata asta!
Mă așteaptă o primăvară și o vară in style și îngrijită, acolo unde mă simt cu adevărat bine! Iar felul în care te fac oamenii să te simți, spune multe lucruri despre ei <3