Când vine vorba de parfumul preferat, în afară de notele sale care ne inundă de plăcere, persistența este ceva esențial. Din păcate, persistența nu este una predictibilă întotdeauna. Sunt unele parfumuri care nu sunt persistente, pur și simplu, în cazul majorității persoanelor și parfumuri care la unele persoane persistă, la altele nu.
Eu cred că persistența este bună, atunci când un parfum mă ține 6-8 ore. Persistența depinde și de ph, probabil și de perioada lunii în care suntem. Când un parfum de brand ține sub 3 ore, este dezamăgitor. Când un parfum cu rezistență de 7-8 ore se simte și a doua zi, consider că este o reușită. Eu am testat câteva modalități de a crește rezistența pafumurilor, în timp, poate vă ajută și pe voi.
Dacă ai set cadou sau posibilitatea de a-ți cumpăra loțiunea de corp a parfumului, utilizeaz-o. Parfumarea în straturi crește persistența parfumului, cred că cel mai bine. Gel de duș+loțiune de corp+parfum este cea mai bună combinație, dar și doar loțiune local (pe gât și pe încheieturi, sau unde vă parfumați voi), și, după ce s-a absorbit, parfumul. Eu folosesc combinația asta rar, că nu sunt foarte sigură că e sănătos să le folosesști pe toate în mod curent.
Loțiune de corp hipoalergenică, fără parfum. Am observat că, dacă utilizezi o loțiune obișnuită, parfumată, nu obții persistență mai mare. Dar la loțiunea de corp fără parfum, hipoalergenică (eu am avut de la Ivatherm, dar, în general, puteți căuta orice loțiune de corp dermatocosmetică, fără parfum), ajută în creșterea persistenței, cam cu 1-2 h. Încercați și voi, și spuneți-mi dacă și la voi este la fel sau dacă nu obțineți nicio prelungire. Explicația pe care mi-am dat-o este că, fiind pielea hidratată, nu se absoarbe așa repede parfumul și e difuzat mai lent, decât pe pielea uscată. Cel puțin așa mi se pare logic.
Pulverizarea pe textile, adică pe haine, este cu siguranță persistentă. Hainele au amprenta noastră olfactivă, însă nota aceea personală, a parfumului, se obține doar din contactul cu pielea. Adică mirosul tău personal și felul în care evoluează parfumul pe zona vascularizată a gâtului nu vor echivala mirosul de pe haine. Însă puteți încerca piele + 1 puf pe haine, cu grijă să nu mirosiți ca o dogherie. Pentru că eu mai schimb parfumurile, fac treaba asta cu eșarfele (sunt mare purtătoare de eșarfe, iar vremea ”ne ajută”, atât primăvara, cât și toamna, ca să nu mai zic de iarnă). Eșarfele sunt ușor de spălat, dacă vrei să schimbi parfumul, și păstrează acea notă personală a contactului cu pielea – pulverizează pe gât și lasă eșarfa să se îmbibe de parfum.
Modalitatea mea preferată de a face parfumul mai persistent e cea cu eșarfa. Dacă port aceeași eșarfă și în următoarele zile, când mă parfumez din nou, parfumul e mai pregnant, și gata personalizat, amestecat cu mirosul meu. Spor la încercat & aștept să-mi scrieți dacă voi aveți și alte trucuri de a face parfumurile mai persistente 🙂
Foto: Francisc Sandor