Acesta e un subiect tragicomic, pe care m-am gândit să îl abordez în vreo câteva rânduri, dar am renunțat când am văzut că nu sunt un caz singular și pe multă lume siderează interesul intim pentru iarba din curtea vecinului pe care îl manifestă unii concetățeni. Dar, pentru că fiecare are parte de o ofertă personalizată de pachet de întrebări și remarci lipsite de politețe, unele fără intenție (numite și gafe), altele vădit malițioase, iacătă-mă — ce să nu întrebi niciodată:
Când te măriți? Unele persoane poate nu-și doresc o căsnicie, poate și-au găsit un echilibru singure sau poate că au un partener cu care sunt într-o relație frumoasă, care nu simte nevoia de ”autorizare”. Poate nu și-au întâlnit încă dragostea vieții, și nu s-au aruncat în brațele primului venit, numai pentru că ”trece vremea”. Valorile se stabilesc din familie, iar dacă o persoană e inoculată de mică ”tre să fii măritată, dragu mamii, la casa ta”, numai măritiș o să vânezi toată viața. Dar, hei, partea bună e că, dacă-ți dorești cu tot dinadinsul, îți va ieși, într-un final 🙂 ”Visul meu e să fiu măritată și la casa mea.” îmi zicea o prietenă, lucru care m-a șocat nu pentru dorința firească, ci pentru proporția pe care o ocupa în mintea ei acest subiect. ”Îți cam bate ceasul” — își reflectă unii propria disperare asupra ta. Dragilor, în valorile mele familiale (familie intelectuală, cu preocupări ca atare) nu există cultura măritișului, pentru mine nu e un obiectiv în viață, este ceva ce se întâmplă la modul firesc cândva, dacă sunt circumstanțe potrivite. Ai mei, dimpotrivă, amandoi m-au sfătuit întotdeauna să întârzii cât de mult procesul, ca e cel mai bine. Toată lumea își dorește pe cineva alături, dar ”cineva” acesta poate să nu coincidă cu valorile tale despre viață.
Copii, pe când? Dacă nu ești măritată și cu copii la 30 de ani, desigur, ești dezastru și ți-ai ratat viața. Dar dacă ai apucat să te așezi și tu la casa ta, vecinii, haterii și acei prieteni care o dau în bară tot timpul o să-ți lanseze întrebarea. Înainte să-i dai drumul pe gură, întreabă-te: oare vrea copii? Oare poate să aibă? Asta dacă tot te macină și n-ai cu ce să-ți umpli viața personală, pentru că, deisgur, nu e treaba ta.
Un frățior, pe când? Dacă te-ai împlinit și tu, familial, că așa a fost cursul lucrurilor, și a venit și un copilaș pe lume, te trezești pomenita întrebare. Desigur, dacă x sau y face sau nu al doilea copil, sau gemeni sau tripleți sau cinci odată, nu e treaba ta.
Cât câștigi? Ieșind din sfera vieții private, intrăm cu bocancii în cealaltă viață a omului, cea profesională, dând cu barda-n poartă despre un subiect care în țările civilizate este strict confidențial. Atât de confidențial încât, dacă este divulgat, poți să rămâi fără post. Una este să-și afișeze cineva cifra de afaceri sau să facă public deliberat acest lucru, alta este să întrebi ca boul. Dacă permite contextul și beneficiezi de un minim de diplomație pentru că te interesează în mod direct acest aspect, poți întreba mai voalat ”și cam cât poate lua un specialist/care e tariful sau salariul mediu/care ar fi minimum/maximum salarial”?
Ce este cert, este că unii o fac fără intenție, din neatenție, naivitate, lipsă de experiență socială civilizată. Poate că și noi mai gafăm fără să vrem. Însă sunt câteva întrebări sensibile al cărui răspuns invariabil este Nu este problema ta!, indiferent de motivație. Cât despre malițioși, cu ăștia niciodată nu este bine: dacă ai, de ce ai. dacă n-ai, de ce n-ai. Adică, dacă nu ești căsătorită și cu copii la 30, de ce nu ești, rămâi fată bătrână (of, vai!). Dacă ești, de ce n-ai copii; dacă ai copii, nu te f**te soțul, ești o frustrată – don’t mind, nu ești oglinda lor.
Vezi și: Gravida model și alte întrebări idioate.
