Știu că ați mai văzut un titlu similar acu vreo câtva timp, însă, nu-i așa, ce nu facem pentru frumusețe și armonie. Țin să vă anunț că, pe lângă cursurile de aerobic pe care le frecventez de mai bine de un an (mostly Zumba și La Bocca), am început să fac cunoștință și cu sălile de fitness Gimmy. Drept să vă spun, detest lucratul cu aparatele. Fitness-ul mi se pare cea mai plictisitoare și nefeminină treabă, mi se pare un sport mai potrivit pentru băieți. DAR băieții Gimmy, adică instructorii sunt atât de faini, se ocupă de tine, iar dacă urăști anumite aparate nu e musai să faci cu ele. Ei fac să fie totul mult mai acceptabil. Și când cineva stă să te îndrume, e mult mai bine. Sper ca, în curând, să reînvăț aparatele și să mă descurc (n-am mai făcut fitness de 8 ani, adică de pe la 20 de ani, când mergeam ca nebuna luni-sambata câte 2 h pe zi/ 8 luni 😐 ).
De ce m-am apucat și de fitness? Dă rezultatele cele mai rapide pentru slăbire și tonifiere. E adevărat că nu e așa de plăcut ca dansurile aerobice, zumba și la bocca, însă, după cardio, e neapărat necesar să te tonifici. Cardio arde grăsimea, dar nu pune în loc mușchiuleți. Și nu vrei să fii slabă, dar fleșcăită. nu? 🙂 Dacă nici voi nu vă omorâți după fitness, dar credeți că ar fi bine să faceți, schimbarea atitudinii și concentrarea asupra rezultatelor poate să vă fie de ajutor. Cel puțin, la mine funcționează. Mă simt relativ bine când simt că am febră musculară la fiecare fibră lucrată. Scopul meu e să mă tonific și să arăt beton pe când voi fi dietetician cu acte în regulă (asta cu atât mai mult cu cât știți că sunt un om destul de mulțumit de mine). Pentru că vreau să vedeți că se poate, că și voi puteți!
Comments (3)
Super! Eu fac deocamdata zumba deoarece trebuie sa slabesc. Dar apoi am sa fac si fitness. Arati din ce in ce mai bine.
thank you!
Este recomandata purtarea unei bustiere speciale cand faci sport din cate stiu eu! Cred ca nu numai estetic dar si medical…