Fulgii și batoanele fitness nu sunt o noutate, însă pe mine nu m-a prins marketingul lor, astfel încât până în momentul de față nu s-a găsit fulg de fitness la mine în casă. Într-o zi mi s-a părut mie că ar fi mai sănătos să rod niște fulgi din ăstia în loc de pernuțe Viva, așa că i-am luat. Partea bună la acești fulgi zaharisiți e că te trimit la baie regulat și sunt buni la gust. Sunt chiar buni la gust, fie ei cu fructe, fie cu cioco. Însă cei de la Nestle pretind că ai putea slăbi – of course, te folosești de ce o doare pe femeie mai mult – ținând un ”regim” de 14 zile cu acești fulgi. Că publicul țintă sunt clar femeile, deși cred că nu s-ar supăra ca și bărbații să cumpere ceareale în draci ;)) Dar probabil atunci ar găsi o formulă de a-i stimula pe ei, gen vreun musculos pe ambalaj…
Nu știu cum să vă zic, dar cam toate gagicile pe care le știu eu și mâncau cereale Fitness, aveau impresia că acestea îngrașă mai puțin sau slăbești cu ele. Nu știu zău câte se uită realmente pe site, după ce își cumpără punguța, să vadă ce vor să zică producătorii prin cele ”14 zile” mari și late de pe ambalaj. Cică includerea acestor cereale în micul dejun și încă o masă a zilei te ajută să menții un echilibru optim al greutății. Nu ți se spune nimic exact, uităm că fiecare are un metabolism diferit… și, așa, mai neprofesionist, fie vorba între noi, cine naiba se oprește la cele 30 g cât constituie o porție de fulgi? :)) Vreau să vă zic că o porție de 30 g de fulgi cu cioco, de care am eu, au 119 kcal. Cu siguranță că cele care nu investim timp în investigarea site-ului, stăm cu punga lângă noi și mâncăm de poftă, că-s bune. Și nu cred că ne oprim la 30 de g ;)) Așa că, dacă e să ne gândim la kcal, mai bine mâncăm o juma de ciocolată și tot acolo suntem caloric. Nu știu zău, chiar ține figura asta, adică fac vânzări pe principiul că ”se slăbește” mâncând Nestle Fitness? Pe mine nu m-ar convinge niciodată. Eu mi le iau că-s bune la gust și reglează puțin tranzitul intestinal. Cam ca și Activia. Din punctul meu de vedere, a include cerealele astea la mese înseamnă aport caloric în plus, așa că dacă ai vrea să ”slăbești”, poate ar trebui să mânânci doar mânare și atât, fără desertuțe de acest gen. Sau pentru cele cărora le place să se schingiuiască (,) cu diete, numai fulgi de aceștia sau de oricare alții la fiecare masă :))
Concluzie….. :)) Chiar prinde marketingul ăstora? :)) Eu de exemplu, dacă am făcut excese și trebuie să am grijă ce mănânc, chiar exclud astea. Mănânc numai mâncare normală și atât cât să nu mă ridic sătulă. Fulgi, nu, sunt calorii inutile. De buni sunt foarte buni, dar îngrașă 🙂
P.S Nestle ziceți mersi, de reclamă moca 🙂
Comments (23)
Mai bine fulgi de ovaz cu musli yummy:D
AndreeaEyya, nu, ca aia nu-s asa buni, astia-s buni, da nu prezentati ca pe o metoda de a slabi 🙂
bine pisi, normal ca daca te rezumi la o portie (30g) – fara ciocolata, ci simple- slabesti, ca doar e simplu sa faci o adunare…asta inseamna ca la 2 mese cu cereale pe zi papi maximum 300 de kcl, ceea ce e de vis :))
da daca te arunci sa mananci toata punga, fa un calcul cam la 350 de grame cate calorii ingurgitezi si te iei de cap :)) eu mai mananc dimineata, dar respect gramajul recomandat de producator. si e ok.
Pe mine mă sperie includerea unei porții de mâncare “la pungă” la fiecare mic dejun! Am încercat să renunț pe cât posibil la mâncarea ambalată și procesată. Au zahăr adăugat? În plus, înțeleg că sunt cu cereale integrale, dar sunt complet integrale? Prefer două banane cu fulgi de secară, măcar vezi fulgii ăia exact cum arată.
stilistele, pai asta ma intrebam si eu, cine dracu respecta indicatiile alea, cand dau de fulgi dulci su buni. si da, fara fulgii inveliti in ciocolata ;))
D, niste intrebari pertinente 😉 eu mananc ce imi vine. chiar acu savurez o canita de fulgi, DUPA un mic dejun copios :)) dar e pe post de desert, nu de masa ;))
Cum ar putea sa te faca sa slabesti niste cereale cu ZAHAR? Plus alte chestii nocive pe care le mai contin.
Mai bine iti iei alea 119 kcal din ceva sanatos…
dar mna, multe fete/femei se lasa pacalite de reclame…
in plus, sa mananc 30 gr de cereale la o masa as muri de foame :))
pt amatoarele de cereale eu le recomand pe cele de la Sanovita.
Camy, da, e tortura curata 🙂 si eu am sanovita, mananc o parte fulgi de grau de la ei si o parte fitness ca-s bune la gust, sa ma duc la baie mai usor 😀
Pai tine marketingul lor pt. ca majoritatea consumatorilor cred si nu cerceteaza:)). Si apoi se mira fetele ca pun sunculite.
Foarte amuzant articolul, pisi! :)) Avem un produs marketat ca fiind sanatos si care slabeste, ori el e de fapt nu e nici una, nici alta. E o chestie ultraprocesata, fara de nutrienti, care, dupa cum bine ai punctat chiar tu, nu aduce nimic altceva decat calorii goale si nu vad bine pe nimeni care se bazeaza pe ele ca reprezentand o masa in sine.
30 grame?! Please! Asta e portie de soricel! :))
kzarinne :)) poi iti dai seama ca daca mananci asa portie “de soricel” slabesti… si ramai si lihnita de foame, sincer 🙂 nu m-am autopedepsi in asa hal ;))
Da tine marketingul lor pentru ca scrie clar “FITness” pe ei, deci majoritatea nu se vor uita la ce contine si care este diferenta intre ele. Intr-o vreme aveau pe site`ul lor nu mai stiu daca si acum se gaseste, era postat un regim alimentar si de exercitii fizice pentru 14 zile in care se specifica ca o data pe zi sa se consume acesti fulgi. Eu sincer cand am pofta de dulce mananc dimineata cereale cu lapte degresat si ca si valoare calorica e tot pe akolo. Si cum spui tu cine se opreste la 30 g?? :)) ca si gust sunt foarte buni dar nu pentru slabit; se pot manca o data pe zi 😉
nu stiu zau (il folosesc si eu, ca tot e laitmotivu’ acestei postari, l-ai mentionat de vreo 3 ori intr-un paragraf si-mi zgarie retina) care e scopul acestui articol? adica… rastalmacesti un mesaj publicitar si te intrebi cat de prost e targetu’? si in concluzie… pui o intrebare??
nu stiu zau… Nestle sa stii ca nu e Gica de la coltz si-si face marketing-ul din ce vorbesc vecinii… dar deh, experte in PiaR, in edvartizing si in comiunicheishan sunt cu duiumu’…
fanica, NU STIU ZAU cam ce faci tu pe aici si care-ti-e problema? daca nu vezi scopul articolului, probabil ca nu e pentru tine. ”piar” si ”edvartizing” in alta parte, nu aici.
N-au zis ca slabesti, ci ca te mentii (cel mult). Sa nu fim naive de tot acuma. Logic ca nicio cereala, pastila, praf, ceai, ce-o mai fi nu te pot ‘slabi’. Da, unele nu au aport caloric atat de mare ca alte gustari, sau ajuta metabolismul putin. Dar slabitul se poate numai din alimentatie cu aport caloric scazut (in functie de fiecare in parte) si/sau sport, si nu asa 14 zile + ajustarea alimentatiei si stilului de viata dupa dieta respectiva.
De fapt cam ce te-a suparat pe tine? Ca incearca ei sa-si vanda produsele mizand pe durerea vesnica a femeilor – greutatea- sau subestimezi oamenii si consideri ca o femeie cu minte la cap poate sa creada vreodata ca va slabi mancand cereale 14 zile, fara sa faca vreun alt efort in sensul asta ?
eu sunt o mare amatoare de cereale, pentru mine laptele cu cereale este singura mancare potrivita la micul dejun pentru ca e rapida si ma tine satula 5-6 ore. dar nu mananc nestle sau alte asemenea cereale pentru ca sunt pline de zahar; mananc banalii fulgi de secara, ovaz sau grau cu niste stafide.
si pe mine ma deranjeaza campaniile publicitare la niste produse nu tocmai sanatoase (mult zahar) precum biscuitii belvita start sau nestle fitness care pretind ca sunt bune la curele de slabire. e exact contrariul, daca bagi un “fitness” sau o “vita” sau, mai rau, un “bio” asta nu transforma prin magie un produs in ceva potrivit pentru slabit.
:)) Nici nu stiu de ce te miri… E dezastru ce fac toate reclamele din oameni :)) Cand m-a vazut o fosta colega, a zis “vai Dalia ce te-ai ingrasat” si am zis “da… mananc multe prostii la lucru fiindca ma plictisesc intens” si a zis catre mine… “da, si eu rontai mult la lucru, dar imi iau batoane fitness si biscuiti belvita ca sa nu ma ingras”, deci, batoanele alea si biscuitii aia, is doar o mica gustarica, sa iti potoleasca putin foamea pana cand e ora ta de mancare. De ce au impresia ca daca manci 3-4 batoane sau pachete de biscuiti nu te ingrasi? Mai bine zis, de ce ar avea oamenii impresia ca alea nu ingrasa…? Eu una nu cumpar fitness, eu imi iau Vitalis, mi se par putin scumpe cele de la Ftiness, dar… in niciun caz nu imi cumpar ca sa slabesc ! mananc seara cand ajung de la lucru (11 PM) sau dimineata inainte sa plec la lucru. Vezi sa nu slabesti fiindca mananci cereale dinastea… Cat despre trimisul la baie, da, e valabil si la cele Vitalis, si, eu zic ca e de bine :)). Cat despre marketing…. daca n-ar fi nu s-ar mai vinde produsele. Oamenii de lenesi ce sunt, decat sa mearga intr-un magazin sa se uite la diverse produse sa vada ce i-ar fi mai bun, vede un ambalaj, i se pare cunoscut de la TV, se gandeste ca e foarte bun fiindca a vazut reclama, il cumpara si… nici nu realizeaza ca de banii aia putea sa isi ia altceva mai bun. Astea… is la fel ca si cu sampoanele… “Elseve… mai putine fire despicate”, de unde oamenii trag concluzia, ca dupa ce te speli cu samponu ala, pur si simplu varfurile tale se lipesc la loc 😐 😐 😐
Dalia, asa e, imi place comparatia cu elseve :)) Da, din pacate stiu si eu persoane care mananca la 11 seara, ca numai atunci reusesc sa ajunga…. mie mi se intampla sa ajung dupa 6 acasa, si daca n-am mancat cina pan a la 6, prefer sa nu mai mananc. Mananc dimineata, la amiaz ce apuc… si ma culc cu stomacul gol ca nu am ce face 🙂 uneori.
Nustiu ce sa zic….eu am ineput sa mananc batoane dinastea si ma simt mai usoara dar mai mult mananc fructe sau iaurturi, mai ales iaurturi si mananc cate un baton pe zi…..mno…eu cred ca are totusi un efect asupra slabitului altfel dc ar fi fost fabricate…no fiecare are parerea sa
diutza, are fibre, cam atat.
buna si eu am cumparat fulgi fitness si nu stiu ce sa zic adevarul k sunt buni dar nu stiu daca o sa slabesc pe o parte as vrea au 112 kcalori eu incerc totusi si mananc un castronel mic de fulgi cu iaurt simplu
mirela, sunt la fel de buni pt slabit ca o ciocolata. Sa fim seriosi. Orice ai manca si are 112 kcal, slabesti