logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Jurnal de pandemie… dar nu a noastră.

Frumusețea este multidisciplinară, ca slăbitul. Nu poți să ai grijă numai de ”carcasă”, că riști să ajungi în categoria de ”frumos și prost” – perfect valabil pentru ambele sexe. De aia nu poți zice că n-ai mai citit din liceu, cum nu poți să spui că nu te-ai mai spălat din liceu. Cititul e pentru minte și vocabular igienă și împrospătare, nu citești, vocabularul se atrofiază. Și oricât de bine și fit arăți, când deschizi gura să emiți cele 3 cuvinte cu ticuri verbale intercalate de genul ”știi”, ”mă-nțelegi”, ”bă frate”, ”în pana mea” ești ”lasă-măăăăăăăăăăăăăăăăăăă”, ”lasă-măăăăăăă”, cu viteza luminii.

La îndobitocirea intelectuală contribuie cu surle și trâmbițe social media, pe care toți stăm îngrijorător de mult fie din rațiuni profesionale, fie că.. frecăm menta. Și pe social media, ce să vezi, au dreptul la opinie toți idioții și toți agramații, toate scursurile și nimicurile societății, că ăia deștepți nu simt nevoia să se amestece între așa valori.

Și agramați de-ăștia vezi și pe unde n-ar trebui să fie, în media scrisă, de exemplu, dar ce naiba să faci, dacă n-ai cu cine lucra, că ăștia care mai știu pe unde se pune cratima și că virgula înainte de etc e greșeala gramaticală în română sunt culturozauri pe cale de dispariție. Deci vorbim mai degrabă de disponibilitate decât de competență.

Revenind la citit, când spun ”citit”, mă refer la cititul de belestristică, de cărți în care ai șansa să accesezi un univers întreg și să pătrunzi în câmpuri semantice felurile. E cu totul altceva decât lectura specializată (la mine, clinical nutrition&health, par exemple, să facem aici un ghiveci multilingvistic, foarte popular în ziua de azi, de altfel). dacă obișnuiești săcitești și cititul este o valoare pentru tine, știi exact ce spun când simți că a trecut prea mult de când ai citit ultima carte. Simți nevoia să citești. Și, ei bine, n-oi fi cea mai cultă de pe planetă, însă sunt un cititor pretențios și rareori îmi găsesc ”THE book”, aia să mă țintuiască ore-n șir pe canapea, să fur timp să mă întorc la ea și să trăiesc o adevărată tragedie atunci când se termină, că… nah, s-a terminat.

O carte faină, care m-a prins pe fondul acestei pandemii e achiziționată recent, ”Jurnal din anul ciumei”, de Daniel Defoe (nu cred că are nevoie de prezentări autorul) de editura ART și nu cred că acest subiect ar fi putut avea mai mult succes în oricare altă perioadă prepandemică. Pentru că n-am fi rezonat cu subiectul, decât poate dacă am fi fost medici infecționiști curioși de relatările din trecut.

Fascinația e lesne de înțeles: este o mare similaritate între derularea faptelor și reacția populației în fața epidemiei de la 1665 și vremurile noastre covid19. La 400 de ani distanță, suntem cam la fel. Genetica noastră de conservare e fix aceeași de mii de ani, numai omul e altul și mediul a luat-o razna. Genetica asta neschimbată o constat mereu și la cabinet, în frica de a nu muri de foame și supraalimentarea asta excesivă like there’s no tomorrow și cu siguranță ați observat și voi absurditatea proviziilor de la început de pandemie. Nu dau din casă, vă las s-o căutați, însă mai am niște mențiuni despre această carte, ce țin de formă, nu de conținut, și pe care le-am constatat cu încântare. E foarte bine făcută (tipărită) – distanță de la cotor la text rezonabilă. nu trebuie să te chiorăști seara când pică lumina selectiv și se umbrește. Distanță suficientă la margini, ca să poți să o ții confortabil fără să-ți ferești degetele să vezi textul. E, pur si simplu, o formatare care te îmbie la citit.

Nu o dată mi-a venit să arunc o carte noaptea pentru că formatarea era incomodă. De la editurile vechi n-ai pretenții, bpt, Univers și altele sunt de suflet, dar de la editurile moderne ai pretenții și editura Art are bulinuță roșie (ex communist kids know that) pentru prima mea interacțiune cu dânșii.

Știu că obișnuiam să mai fac aici recenzii despre ce citeam, însă de la dezamăgirea Laur, am zis că nu mai scriu decât dacă îmi place ceva în mod deosebit. Anul acesta nu mă laud cu prea multe, dar am citit Tetralogia Napoletană a lui Elena Ferrante până la volumul 3 cu greu, în doua luni, după care am capitulat. Nu e genul meu. Și asta lăudată mult, ca și Laur. E clar că-s super mofturoasă. Și tot cu așa experiențe n-am mai venit aici să le povestesc, mai ales că publicul amator de astfel de postări este unul foaaaarte, foaaarte puțin numeros (de aia suntem numa 6k pe instagram și nu 60k) 😀 Dacă ați ajuns până la capătul acestei postări, să știți că sunteți niște oameni rari, pe cale de dispariție.

Și dacă tot suntem cu ”buy locally”, un îndemn subiectiv pentru Anuta dragă, a Biancăi Tămaș, clujeancă de-a noastră. 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)