logo
Beauty and Lifestyle Blog
Lifestyle

Transformarea

La fiecare sfârșit de an pun în balanță ce s-a întâmplat bun și ce s-a întâmplat mai puțin bun în anul acela. Ce pot schimba să fie mai bine și care sunt aspectele pentru care să fiu recunoscătoare. Și, din fericire, anul acesta sunt mult mai multe lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Și acuma-i, acum: aspectele negative nu au dispărut datorită hazardului sau pentru că anul 2019 ”a fost un an bun”, ci pentru că eu l-am făcut așa. Munca de 4 ani cu mine dă roade și în cele mai fine aspecte, când tu te schimbi până în adâncuri, se schimbă totul în jurul tău până la.. micronivel. Pentru că, dacă ești reglat și centrat în tine, faci mai puține alegeri proaste, crește toleranța față de factorii negativi din jur și poți să îi gestionezi altfel. Dai dovadă de mai multă acceptare, în primul rând față de tine însuți și, ca un side effect, și față de ceilalți. Asta îți permite să rezolvi și problemele cu damage mai mic sau mai puțină dramă. Că ele sunt și apar mereu, important e cum reacționezi la ele.

Nu mă mai reglez emoțional cu mâncare. Problema noastră, a oamenilor, e că folosim mâncarea în mai multe scopuri decât cel de a ne potoli foamea. Când ne trebuie ”ceva bun”, n-are nicio treabă cu supraviețuirea sau potolirea foamei fizice, ci cu a celei emoționale. Astfel că atunci când suntem supărați, plictisiți sau stresați băgăm în gură ”ceva bun”. Fie el dulce sau sărături și aproape niciodată ceva sănătos. Mâncare de confort. Am constatat că, atunci când sunt tristă sau stresată sau plictisită nici nu-mi mai dă prin cap să pun mâna pe ceva bun. Nu simt că ar compensa. Încă nu reușesc la oboseală, dar, din fericire, acolo e fiziologic, nu emoțional. Când suntem obosiți, se produc niște dezechilibre neurochimice normale care ne fac să vrem alimente de confort.

Reglarea interioară te transformă fizic. Cred cu tărie că reglarea emoțională îți schimbă faciesul, faptul de a fi bine cu tine te transformă fizic, din interior, ca o mână remodelatoare invizibilă. Cum e posibil ca niște factori imateriali să influențeze materia? Uite, așa bine. Încrederea în sine se vede pe față, implinirea, împăcarea, faptul de a-ți fi, în sfârșit, suficient ție însuți. O explicație științifică ar fi reducerea stresului oxidativ adus de nemulțumirea de sine și nefericire, creșterea și nivelul constant de endorfine, hormoni ai fericirii, care oferă strălucire literalmente. Dacă nu ți-ai atins nivelul optim de echilibru, nu-ți fă griji, endorfinele se eliberează masiv și la sală 🙂 Așa le-am obținut și eu, multă vreme, în special în perioada mea neagră de anxietate, atacuri de panică și apoi de depresie (yup, am crezut că nu mai ies din ele). Deci poți avea deja un start sănătos cu strălucirea asta, cât timp ești ”în lucrări” cu interiorul.  În urmbra unei remarci pe ig legate de transformarea mea fizică față de acum 10 ani, unde cineva sugera că buzele mă schimbă așa mult, am avut această revelație de mai sus. La mine mărirea buzelor modifică prea puțin (îmi pun puțin și foarte rar, vezi postări despre mărire buze aici și aiciaici), iar eu mă modific fizic de la un an la altul. În afară de figură (facies), mi se schimbă corpul – aici e meritul rveenirii în forță la sală – mi s-a conturat posteriorul (n-aveam 😀 ), picioarele, se sculptează o talie (de care n-aveam, că nu sunt ”clepsidră”, nici ”pară”) și brațele încep să prindă din nou o formă, mă lupt cu formatul ”pufos” destul de mult 🙂 Sunt 5 kg de mușchi în plus munciți, pe care nu-i aveam când am terminat eu cu slăbitul, prin 2013 și care mi-au crescut metabolismul bazal de la 1370 kcal la 1500 kcal 🙂

În sfârșit… Dacă psihoterapia n-a intrat încă pe lista de priorități în 2019, fă-o în 2020. Este cea mai bună investiție pe care o poți face în tine și we all, but we ALL need it. De Dumnezeu pentru spirit, de școală pentru creier, de saloane pentru frumusețe, de psihoterapie, pentru emoții. Un fel de ”service” al emoționalului, care completează paleta intervențiilor antiaging. #fieca atunci când vă întreabă cineva ”vai, dragă, dar ce ai făcut de arăți atât de bine?” Răspunsul să fie: ”merg la psihoterapie.” 😀

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)