logo
Beauty and Lifestyle Blog
Blond Hair Review

(Review) Wellaplex No. 3

După revoluția adusă de Olapex în protejarea părului în timpul proceselor chimice de colorate/decolorare, toate brandurile importante s-au străduit să creeze o formulă similară, pe care o regăsiți cu ”plex” în denumire. În cazul celor de la Wella, Wellaplex.

Long story short, Olaplex a fost primul brand care a făcut ca părul degradat de la vopsiri sau decolorări să fie o amintire. Puțin Olaplex no 1 adăugat în decolorant sau vopsea la salon, nu numai că protejează scalpul de agresiunile chimice, ci și firul și, mai mult, îl restructurează, îl regenerează. Pasul 2 este făcut să întregească acest proces, iar pasul 3 nu e altceva decât tot formula pasului doi, dar intr-un gramaj pentru acasă. Găsiți diverse postări despre Olaplex la un search pe blog. 

Revenind la Wella, la salonul la care mă decolorez eu, am încercat și Wellaplex-ul. Ca ajutor în protecția la decolorare e un produs ok, dar nu depășește Olaplex. Am luat Wellaplex No 3 acasă – este bunicel, mult peste măștile de regenerare cu care sunteți obișnuite. Wellaplex No 3 la 100 ml este undeva la 70-80 lei, Olaplex No 3 la aceeași cantitate este undeva la 100-110 lei – dar diferența e justificabilă. Bine, acestea sunt aspecte de finețe pe care eu le identific foarte repede, fiind blondă decolorată de 19 ani, blondul și produsele sale nu prea mai au secrete pentru mine, văd și cele mai mici diferențe.

Îmi dau seama că m-am concentrat aici pe a face o comparație între cele două brand-uri, așa că voi aloca mai mult spațiu Wellaplex No.3

  • pentru o mască regeneratoare de păr, este mult peste tot ce a existat acum pe piață
  • trebuie lasată ca, 15-20 de minute, apoi veți constata că mult din produs a fost absorbit de firul de păr. Totuși, clătiți bine, că nu e un produs leave in, firul și-a absorbit cât a avut nevoie
  • rezultatul se simte, părul e mai sănătos și strălucitor, mai hidratat, restructurat
  • este ceva mai accesibil ca preț decât Olaplex No 3.

Este un produs pe care îl recomand pentru sustenabilitate, pentru că prețul e mai accesibil decât ”concurentul suprem”, Olaplex No.3 (bine, aș zice că Olaplex n-are concurență) 🙂 Depinde mult de câte ori îl folosești, eu îl foloseam de 2x/săptămână, pentru că firul meu e uscat și simt nevoia. Este greu de spus cât te țin cei 100 ml, depinde de cât e de degradat părul și, deci, de frecvența utilizării și de cât de lung și des e, adică pe ce suprafață se dozează cantitatea. Îl voi alterna cu Olaplex No 3, în funcție de buget, dar când voi fi filthy rich, voi avea mereu și Olaplex și Wellaplex în baie – să le mai schimb, nu de alta.

Nota bene: pasurile 1 si 2 le găsiți în saloanele specializate, ca parte din procesele chimice pe care le faceți, n-aveți ce face cu ele acasă.

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)